Râmnicu Vâlcea: Campanii de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea derulează, în perioada 2 - 5 iulie 2010, o campanie de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din Moldova afectaţi inundaţii.

Cetăţenii municipiului sunt rugaţi să contribuie prin donarea de articole de îmbrăcăminte la cortul care va fi amplasat de azi, în Scuarul Mircea cel Bătrân - la Ceas. „Primăria municipiului va asigura transportul articolelor colectate în zonele sinistrate, acestea urmând să fie predate autorităţilor locale în vederea distribuirii lor către persoanele afectate de recentele inundaţii. Municipalitatea Râmnicului mulţumeşte tuturor celor ce vor adera la această campanie!", a declarat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al primăriei Râmnicului.

Un alt cort, tot pentru strângerea de ajutoare pentru sinistraţii din Moldova a fost amplasat, tot de azi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în faţa Prefecturii Vâlcea. „Cei care doresc să-i ajute pe semenii lor aflaţi în suferinţă pot dona bani şi alimente neperisabile-zahăr, ulei, făină, conserve,etc. Cortul va fi instalat până pe 16 iulie, iar programul pentru primirea ajutoarelor la punctul de colectare este zilnic între orele 9.00-18.00", a declarat Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al prefecturii.

Citeşte şi:

Constanţa: Centre pentru ajutoare umanitare în orașele și municipiile din județ

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite