Râmnicu Vâlcea: Călimăneşti va fi modernizat cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea va fi scoasă din paragină printr-un proiect realizat de autorităţile locale.
Staţiunea va fi scoasă din paragină printr-un proiect realizat de autorităţile locale.

Spaţiile verzi, dar şi infrastructura parcurilor balneare Central şi Izvoare vor fi reabilitate, costul proiectului fiind de peste 25 de milioane de lei.

Oraşului Călimăneşti i s-a aprobat finanţarea europeană pentru un nou proiect în domeniul turismului, „Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti-Căciulata“. Proiectul e realizat de Consiliul Local Călimăneşti şi Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea. Parcurile balneare care se reabilitează sunt Central şi Izvoare. Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii. „Proiectul a fost depus pe PHARE 2004 – 2006. A obţinut un punctaj mare la evaluare şi a fost inclus în lista de rezervă a proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013“, a declarat Carmen Alexandrescu, directorul Direcţiei de Programe şi Integrare Europeană din cadrul CJ Vâlcea.


Alee de promenadă pe malul Oltului

Valoarea totală a proiectului e de 25.518.959 de lei. Pe lângă modernizarea parcurilor balneare vor fi amenajate şi trotuarele străzii Calea lui Traian şi suprafaţa pietonală plantată cu arbori, iarbă şi flori dintre parcul Izvoare şi Complexul Căciulata şi platforma de campare de lângă Parcul Izvoare.

Parcul Central va fi reabilitat pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi. „Se consolidează aleile carosabile şi pietonale, spaţiile verzi, fântâna arteziană, se construiesc două parcări, chioşcul fanfară şi chioşcurile pentru artizanat“, a precizat Carmen Alexandrescu. Parcul Izvoare se modernizează pe o suprafaţă de 31.300 de metri pătraţi. Se reabilitează aleile, se face parcarea, dar şi o platformă de campare de pe malul râului Olt şi se amenajează un traseu pietonal de promenadă.


Patrimoniul staţiunii va fi valorificat

„E o staţiune cu renume, tranzitată de mii de turişti anual. Păcat că bazele de tratament au ajuns în paragină. E momentul să se investească”, spune Elena Dinache, vânzătoare la o alimentară din Călimăneşti. „În prezent, facem demersuri pentru a prinde în proiect şi Insula Ostrov, cu toate că e domeniu privat. Vrem să o reîmpădurim ca să refacem vegetaţia aşa cum a fost odată“, a declarat Ilie Amuzan, primarul oraşului Călimăneşti. Prin acest proiect se încearcă valorificarea patrimoniului natural, istoric şi cultural al staţiunii, pentru a atrage turiştii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite