Râmnicu Vâlcea: Un băieţel de trei ani a fost rănit pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima zi a lui 2010 şi prima zi din 2011, cinci oameni au fost răniţi în accidente rutiere, printre ei fiind şi un băieţel

Primul accident din 2011 a avut loc sâmbătă pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Un băieţel de trei ani, Gabriel Filip S. şi bunica lui, Elena B. (64 ani) au fost accidentaţi de un Ford Focus condus de Dumitru F. (27 ani), din Valea Mare. Micuţul s-a ales cu un traumatism cranian minor, iar bunica cu o fractură la umăr. Şoferul nu era băut.


Ultimele accidente din 2010


Pe 31 decembrie, la ora 4,30, a avut loc un accident rutier în comuna Bujoreni. Doi oameni nevinovaţi au petrecut sfârşitul de an în spital. Autorul accidentului, Cosmin D. (23 ani), din Călimăneşti, fiind la volanul unui VW Pasat şi circulând dinspre Călimăneşti către Râmnicu Vâlcea, într-o curbă periculoasă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu gheaţă, nu a adaptat viteza şi a intrat pe contrasens. A lovit frontal un Mercedes condus regulamentar de Adrian M. (19 ani), din Bujoreni. Din accident, două femei, de 32 de ani, respectiv 23 de ani, au fost rănite grav.


A fugit la volanul unui Afla Romeo după ce a lovit o Dacie


Ultimul accident din 2010 a avut loc pe 31 decembrie în comuna Costeşti. Bogdan C. (22 ani), din Costeşti, fiind la volanul unui autoturism Alfa Romeo, nu s-a asigurat la ieşirea în DN 67 şi a lovit o Dacie condusă regulamentar de Constantin S. (25 ani), din Târgu Jiu. Bătrâna maşină a fost proiectată într-un stâlp de energie electrică. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, scms. Emil Muşulete, ne-a spus: „Conducătorul de pe Alfa Romeo a oprit maşina la aproximativ 150 de metri, după care a fugit, revenind la locul accidentului după aproximativ 30 de minute". Şoferul Daciei s-a ales cu fractură la umăr. Niciunul dintre conducătorii auto nu erau sub influenţa alcoolului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite