Râmnicu Vâlcea: Aurel Miriţoiu va fi înmormântat la Cimitirul Cetăţuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Trupul neînsufleţit al directorului coordonator al Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea va fi depus marţi, 6 aprilie 2010, la Capela Bisericii „Toţi Sfinţii" din Râmnicu Vâlcea.

  Aurel Miriţoiu, directorul coordonator al Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea a murit, ieri, la Spitalul Militar din Bucureşti. „Un ultim omagiu poate fi adus celui care a fost Aurel Miriţoiu, de pe 6 aprilie, la Capela Bisericii «Toţi Sfinţii» din Râmnic. Slujba de înmormâtare va avea loc în 7 aprilie, la ora 12.00, la Biserica Toţi Sfinţii din Râmnic", a declarat Iulian Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea. Pe 29 martie, Miriţoiu a fost rănit într-un accident rutier. El era în maşina instituţiei, condusă de Gheorghe Marinescu (47 ani). Şoferul nu a acordat prioritate de trecere la intersecţia străzii Ostroveni cu DN67, unui autoturism care circula de la Budeşti la Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, Aurel Miriţoiu a suferit un traumatism toracic şi traumatism cranian minor. Miriţoiu a fost transferat la Spitalul Militar din Bucureşti, dar starea lui de sănătate s-a înrăutăţit. Acesta suferea şi de diabet, era supraponderal şi din cauza unor complicaţii a decedat, ieri.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite