Profesorul Ion Predescu îi ajută pe elevi să găsească drumul în viaţă

Profesorul Ion Predescu îi ajută pe  elevi să găsească drumul în viaţă

Profesorul Ion Predescu îi ajută pe elevi să găsească drumul în viaţă

A fost şef de promoţie, are două doctorate şi a publicat 20 de cărţi fiind ziarist, publicist şi istoric. Se adfl[ pe locul 3 ]n Campania „Profesorii cu care Râmnicu Vâlcea se mândreşte".

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Predescu, profesor de limba română la Colegiile „Alexandru Lahovari", "Economic" şi la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, a terminat cu nota 10 Facultăţiile de Istorie-Filozofie, de la Cluj şi Română-Istorie, de la Bucureşti, fiind şef de promoţie. S-a născut la Bărbăteşti-Vâlcea, dintr-o familie ai cărei străbunici erau administratori de munte, fapt pentru care dosarul său persoanal l-a urmărit de-a lungul vremii, în perioada comunistă. În copilărie, l-a avut ca mentor pe bunicul din partea mamei, poetul şi publicistul Gheorghe Bobei. „Bunicul meu a absolvit studii universitare în România şi Italia, terminând cu «magna cum laude». Alături de el am crescut învăţănd concepte de viaţă. Bunicul a renunţat la catedra universitară pentru a se întoarce... la rădăcini, în satul Bărbăteşti", povesteşte profesorul. Ziarist, publicist, istoric, cu două doctorate, în stilistică şi teoriile comunicării, Ion Predescu a publicat 20 de cărţi dar şi sute de studii în revistele ştiinţifice din ţară şi străinătate.


„O Cenuşăreasă rămâne tot o Cenuşăreasă!"


„Citesc şi învăţ pentru elevi, pentru întrebările lor de performanţă şi năucitoare, de viaţă. Important este ca elevii să găsească singuri drumul spre finalitate. Elevii care poartă blugi sau căşti în urechi, pentru a nu fi bulversaţi de cotidian, îşi aranjează singuri spaţiile interioare. Această generaţie are nevoie de o anumită vecinătate, de aceea îi ajut să găsim împreună acel drum", a spus profesorul, care a predat până acum retorica la Teatrul din Târgu Mureş, a fost profesor la Sighişoara, ca apoi să vină la Râmnicu Vâlcea, unde predă atât elevilor cât şi studenţilor. Elevilor săi le spune adesea că important este nu să oferi răspunsul, ci să găseşti metoda de a-l găsi singuri, drumul parcurs fiind mai important decât atingerea unei finalităţi anume. Studiile profesorului au fost publicate în zeci de reviste litarare: Euphorion Sibiu, Argeş, Scrisul Românesc, Poesis, Echinox sau în reviste din Franţa, Italia, Germania. Îl întreb cât de uşor dialoghează cu elevii şi stundenţii săi, iar răspunsul nu se lasă deloc aşteptat: „Dialogul poate să dea spontaneitate, dar el vine, de fapt, din studiu de-o viaţă. Elevilor mei le ofer foarte mult, dar le pretind foarte mult .Totdeauna le spun să studieze cu maximă luciditate fiindcă, niciodată, nu se ştie, într-un timp buimac...., o Cenuşăreasă rămâne tot o Cenuşăreasă! Sensul ştiinţei este spre comunicare şi un cer senin. Mă tem şi de cei care au descoperit cerul senin, dar şi de cei care nu-l caută", spune profesorul într-o frumos mesaj filozofic, captivant şi plin înţelesuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările