Procesiune religioasă controversată în Vâlcea: „Cine încalcă legea să plătească, pot să fie şi măicuţe, şi înalţi prelaţi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesiune religioasă cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi moaştele unor sfinţi Foto colaj
Procesiune religioasă cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi moaştele unor sfinţi Foto colaj

Sâmbătă, 28 martie, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat o procesiune religioasă, plimbând o icoană unică şi moaştele unor sfinţi pe străzile oraşului.

GALERIE FOTO

O icoană unică în România şi moaştele unor sfinţi, considerate făcătoare de minuni, au fost plimbate pe străzile din Râmnicu Vâlcea, ca în trecut la epidemiile de ciumă şi holeră.

Acţiunea a fost organizată de Arhiepiscopia Râmnicului, ca „în vremurile de restrişte”, când biserica realiza procesiuni religioase pentru „izbăvirea de epidemii, vindecarea celor bolnavi, întărirea în credinţă şi mângâierea credincioşilor”. Pe străzile din Râmnicu Vâlcea au fost purtate de un convoi auto o imensă Icoană a Maicii Domnului, una din cele patru icoane de acest gen din lume, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul.

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea, spre exemplu, au fost martore ale mai multor epidemii de ciumă şi holeră, de-a lungul istoriei, nefiind la prima procesiune de acest gen.

Arhiepiscopia anunţase anterior că va ţine cont de legislaţia în vigoare, în sensul că acţiunea va fi organizată fără public. Din imaginile postate pe site-ul instituţiei şi în mediul online reiese că măsurile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost încălcate în anumite cazuri: la scoaterea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul din Mănăstirea Bistriţa, când măicuţele au înconjurat biserica, nu s-a ţinut cont de distanţarea socială, decât parţial, dar nimeni dintre participanţi nu s-a protejat cu măşti şi mănuşi pentru a evita orice contaminare; şi la trecerea convoiului auto pe străzile din Râmnicu Vâlcea au existat persoane care au ieşit în întâmpinarea procesiunii, iar unele chiar au îngenuncheat pe stradă.

Slujbă pentru scoaterea din biserică a moaştelor Sf. Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa pentru procesiunea religioasă de pe străzile din Râmnicu Vâlcea (Sursa video: sursazilei.ro)

Indiferent cine este, nu contează, pot să fie şi măicuţe şi înalţi, şi prelaţi...” 

Contactat telefonic de „Adevărul”, pentru un punct de vedere privind această procesiune, prefectul de Vâlcea, Tiberiu Costea, a declarat: „Nu a fost nevoie de nicio aprobare din partea Prefecturii. Ce aprobare să primeşti când ai două maşini, cu două persoane, cu o icoană şi declaraţie pe proprie răspundere, ce aprobare să dau? Nu s-a încălcat nici o lege...”

Când a fost întrebat despre ce s-a întâmplat la Mănăstirea Bistriţa, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat: „Nu pot să comentez nimic, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat la Mănăstirea Bistriţa. Cine nu a respectat legea să plătească. În situaţia asta, voi trimite Poliţia să ancheteze, în funcţie de imagini şi declaraţii, vor fi suportate consecinţele legii. Credeţi că face cineva abstracţie? Punctul meu de vedere este următorul: cine încalcă legea, să plătească. Indiferent cine este, nu contează. Poate să fie şi rudă, pot să fie şi măicuţe, şi înalţi, şi prelaţi şi cum se numesc... Dacă sunt măicuţe nu trebuie să respecte legea?”

Legat de procesiunea în sine de pe străzile Râmnicului, prefectul a mai spus: „Cât despre ce s-a întâmplat pe străzile din Râmnicu Vâlcea, că au fost întâmplător, poate, pe stradă, unul sau doi, nu ai ce să le faci! Pur şi simplu au fost accidental. Dar ca să iasă... N-a ştiut nimeni, în afară de noi şi de Poliţie de acest convoi, nu aveau cum să iasă, pentru că nu a fost făcută publică informaţia. (Presa locală a publicat o ştire legată de organizarea acestei procesiuni – n.red). Cu o zi înainte, că a apărut în presă, dar nu ştiau nici ora, nici traseul şi aşa mai departe... nu, aia nu e publică (Informaţia cu traseul şi ora au apărut în cel puţin două publicaţii vâlcene, cu o zi înainte: Ziarul de Vâlcea şi Gazeta Vâlceană - n.red.). Dacă le interziceam să le plimbe cu maşina, ar fi spus că de asta nu se mai face lumea bine şi aşa mai departe. Acum, interpretarea ştiţi cum este, după placul fiecăruia. Dacă nu s-au încălcat legile, hotărârile şi decretele militare, nu cred că este niciun fel de problemă. Că accidental, lumea pe stradă s-a oprit, să se închine sau ce să facă... nu a pupat nimeni nici moaştele, nici icoana, absolut nimic. Convoaiele s-au oprit la rugămintea mea în cartiere, de 30 de secunde, să îndemne lumea la calm, la linişte, la pace, la a sta în casă, asta am rugat să fie făcut. În rest, nu cred că s-a întâmplat absolut nimic. Cea cu Mănăstirea Bistriţa este în cercetare şi să vedem ce s-a întâmplat acolo. Nu contează ce hram poartă oamenii, trebuie să respectăm cu toţii legea”, a subliniat prefectul Tiberiu Costea. 

Arhiepiscopia Râmnicului tace

Am solicitat un punct de vedere şi din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, dar care nu a venit până la publicarea acestui material. 

Pelerinajul de pe străzile din Râmnicu Vâlcea a fost condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi s-a derulat după săvârşirea Sfintei Liturghii. 

De-a lungul timpului, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost duse în procesiune în Bucureşti, în anul 1763, pentru izbăvirea de epidemia de ciumă, în Craiova, în anul 1814, în timpul epidemiei de ciumă, din vremea lui Ioan Vodă Caragea, în trei procesiuni pentru izbăvirea de holeră şi în 19 procesiuni pentru izbăvirea de secetă”, se aminteşte într-un comunicat al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Arhiepiscopul Râmnicului i-a îndemnat pe credincioşi, prin intermediul megafoanelor, să se roage, „fiecare în casa lui... în fiecare seară, începând cu ora 22.00. Să citim Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Mântuitorului şi Canonul de pocăinţă, ca Dumnezeu să ia de la noi această durere şi să aducă multă bucurie şi folos duhovnicesc... Trăim vremuri de grea încercare, când suferinţa, boala şi temerile apasă tot mai mult asupra noastră şi asupra lumii, din cauza epidemiei care, în ciuda izolării la care ne obligă, trebuie să ne deschidă tot mai mult către Dumnezeu... Sunteţi despărţiţi doar fizic de biserică, fiindcă preoţii pomenesc la slujbă pe fiecare dintre frăţiile voastre, ei slujind în această perioadă nu doar Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii noastre, făcând rugăciuni speciale ca Dumnezeu să îndepărteze această ispită de la noi”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, printre altele.

De curând, şi Suveranul Pontif Papa a împărţit Binecuvântarea Urbi et Orbi, pe Esplanada goală a Bazilicii „Sf. Petru”, iar călugării de la Muntele Athos s-au rugat o noapte întreagă pentru ca omenirea să fie apărată de această pandemie de coronavirus. 

Icoana cu două feţe şi moaştele „făcătoare de minuni”

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul - “Hodighitria”, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din Vâlcea, este, potrivit directorului Direcţiei de Cultură, prof. dr. Florin Epure, una dintre cele mai rare comori ale spiritualităţii ortodoxe şi ale patrimoniului cultural naţional.

În jurul său există o serie de legende. Una dintre variante este redată de călătorul sirian Paul de Alep care, în 1657, a ajuns pe meleagurile Vâlcii împreună cu părintele său, Patriarhul Macarie al Antiohiei.

Se spune despre icoană că ar fi fost găsită, în scorbura unui stejar secular, de către un pustnic / cioban care a visat-o pe Maica Domnului cerându-i să ridice o bisericuţă din trunchiul imensului stejar - biserica din lemn care se regăseşte şi astăzi în curtea mănăstirii din Frânceşti - Vâlcea.

Dincolo de legende şi dovezi istorice, rămâne caracterul de unicitate al acestei icoane, pictată pe ambele părţi, lucru descoperit abia în urmă cu 18 ani, când i s-a scos ferecătura din argint, în care fusese încrustată timp de două secole, pentru a fi restaurată. Pe o parte este pictată Icoana Maicii Domnului, iar pe verso „Judecata de Apoi”. 

Icoana cu două feţe, căreia i s-au atribuit o serie de minuni, are, de asemenea, dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1,50 m şi lată de 1,10 m. 

În toată lumea nu mai există decât trei exemplare asemănătoare şi toate în locuri celebre: în Ierusalim, Moscova şi Istanbul. 

Minuni sunt atribuite şi moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, dar şi Sfântului Nectarie, de la Catedrala Arhiepiscopală. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite