Prinţesa care a scris istorie. Ioana Cantacuzino, prima femeie din România care a obţinut brevetul de pilot

Prinţesa care a scris istorie. Ioana Cantacuzino, prima femeie din România care a obţinut brevetul de pilot

Ioana şi fratele ei, Mircea Cantacuzino, au obţinut brevetul de pilot în 1928. Foto DJVAN

Prinţesa Ioana Cantacuzino a fost prima femeie din România care a obţinut brevetul de pilot şi prima româncă director de şcoală de aviaţie. Aceasta şi-a trăit ultimii ani din viaţă în staţiunea Călimăneşti,  luptând cu singurătatea, suspiciunea semenilor şi sărăcia.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Ioana Cantacuzino, descendentă din ilustra familie Cantacuzino, a devenit prima femeie din România care a deţinut brevet de pilot după ce, în 1928, a susţinut examen alături de nouă băieţi, printre care şi fratele ei Mircea Cantacuzino. Ioana l-a avut instructor pe locotenentul Octav Oculeanu şi, la scurt timp de la obţinerea brevetului de pilot, a executat primul raid internaţional. 
 
„Câţiva tineri, printre care Ioana şi Mircea Cantacuzino, formaseră un grup, toţi posesori de avioane, cu scopul propăşirii aviaţiei turistice în ţara noastră. Atmosfera e entuziastă. Tinerii, aparţinând cu toţii aristocraţiei industriale sau de sânge, sunt veseli, lipsiţi de griji, contestatari, de un curaj pe care numai vârsta îl justifică. Zborul, pentru ei, e o joacă fascinantă, în care viaţa nu valorează mai mult decât o clipă de beţie a înălţimilor. În august 1928, Ioana se prăbuşeşte cu Klemm-ul şi scapă cu viaţă printr-o minune. Prinţesa nu era o femeie care să se lase descurajată de un accident de avion. Ea îşi reia activitatea de zburătoare şi obţine deosebita performanţă de a executa, în anul 1929, primul raid internaţional pe un aparat sport” a comentat Constantin Mateescu în volumul  „Râmnicul de odinioară”.
 
 
Ioana Cantacuzino, într-o perioadă fericită din viaţa ei. Foto DJVAN
 
Tânăra Cantacuzino a renunţat însă la pasiunea de a zbura după ce fratele ei a murit în urma unui tragic accident. În mai 1930, avionul pilotat de Mircea Cantacuzino s-a  prăbuşit pe aerodromul de la Băneasa, în timpul unui zbor de agrement.
 
Ulterior, Ioana Cantacuzino a înfiinţat, în memoria fratelui ei, o şcoală de aviaţie care s-a bucurat de un real succes în acea perioadă.  Şcoala s-a desfiinţat însă în momentul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, când toţii elevii unităţii au fost mobilizaţi pe front.
 
Ioana Cantacuzino şi prietenii săi pe aerodromul Băneasa. Foto DJAVN
 
În martie 1942, după ce a petrecut câteva luni în lagărul din Târgu Jiu ca urmare a unor disensiuni cu generalul Ion Antonescu, prinţesa se instalează în vila familiei din Călimăneşti. Intenţia acesteia a fost să rămână în Bucureşti dar, pentru că apartamentul îi fusese distrus în urma unui bombardament, iar prietenii aristocraţi se temeau să nu aibă probleme dacă adăpostesc o fostă deţinută, a ales Călimăneştiul, locul unde a copilărit.
 
Din însemnărilor Ioanei Cantacuzino şi scrisorile păstrate la Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale reiese că ultimii ani din viaţă prinţesei au fost un mare chin. 
 
„Nu vroiam să mai stau pe capul altora şi nici să mă simt mereu izgonită sau tolerată. Aici, în casa noastră, şi cu bătrânul Bobâncă (n.r- paznicul conacului din Călimăneşti), care mă cunoştea de când eram copil, nădăjduiam să găsesc odihnă şi răgaz. Astfel, am sosit neanunţată, la 13 martie 1942. Dar de la început am văzut că mă înşelasem. Bobâncă m-a primit cu multă neîncredere decât toate celelalte gazde. Mi-a spus întru început spionă pentru nemţi! Nevoită să mă prezint la poliţie cu buletinul meu de eliberare din lagăr, am simţit îndată cum intram iarăşi în atmosfera accea urâtă, de suspiciune, de supraveghere şi neîncredere. Tot satul, toată populaţia gândea ca Bobâncă. N-am văzut niciun chip simpatic, nicio privire de bun venit (...) Le era teamă, se vede, să nu spionez prin sat vreun secret militar de mare importanţă!”, scria Ioana Cantacuzino la câteva zile de la instalarea în vila familiei. 
 
Sărăcia şi singurătatea i-au fost tovarăşe
 
Chiar dacă a fost primită cu reticenţă în micuţa staţiune din Vâlcea şi oamenii o evitau cât puteau de mult,  prinţesa s-a bucurat pentru o perioadă, în solitudine, de un trai decent.
 
Începând cu 1944,  Ioana Cantacuzino stă însă din ce în ce mai prost cu finanţele şi ajunge să vândă lucruri din vilă pentru a supravieţui. Ea le cere prietenilor rămaşi în Bucureşti să o ajute să dea mai multe bunuri, inclusiv butelia şi maşina de gătit. Pentru a face rost de bani cât mai repede, obişnuia să meargă la târgul din Râmnicu Vâlcea unde mai vindea câte un obiect drag.
 
 „Ca să fac rost de parale, merg marţea la târgul din Râmnicu Vâlcea şi mai vând câte ceva. Ultima dată n-am avut noroc, nu au fost cumpărători deloc, iar un isteţ mi-a furat din buzunar ţigările şi 40 000 lei”, povestea Ioana Cantacuzino în 1945. 
 
Doi ani mai târziu, hoţii fură din vila acesteia puţinele lucruri de valoare care-i mai rămăseseră. Deşi prădătorii au fost identificaţi, autorităţile nu i-au returnat bunurile furate.
 
„În ziua de 15 august am fost prădată de o bandă de jefuitori care mi-au luat tot, de la maşina de scris până la ultimul ciorap. Hoţii au fost prinşi acum câtva timp, dar lucrurile nu mi se mai dau” se plângea prinţesa la începutul  lunii ianuarie 1948.
 
În perioada cât a stat la Călimăneşti, Ioana Cantacuzino şi-a permis un singur lux: să-şi cumpere cărţi. De ziua ei, în 1945, a mers la târgul din Râmnic de unde şi-a achiziţionat 46 de cărţi de istorie.
 
Una din scrisorile în care Ioana Cantacuzino le cere prietenilor să-i vândă din lucruri. Foto Adevărul
 
Temerara Ioana Cantacuzino, doborâtă de boală
 
 Ioana Cantacuzino a avut primele probleme de sănătate după perioada petrecută în lagărul de la Târgu Jiu. Odată cu trecerea anilor, prinţesa s-a simţit din ce în ce mai rău şi doar calmantele i-au mai alinat durerea, dar numai atunci când reuşea să şi le procure. 
 
În ultimii ani de viaţă, în aproape toate scrisorile, îşi roagă prietenii din Bucureşti să-i găsească calmante şi vitamina C. 
 
În primăvara anului 1949, Ioana Cantacuzino se simţea foarte rău. Aceasta îşi întreabă medicul cât va mai avea de trăit şi dacă are rost să se angajeze pentru a-şi putea cumpăra medicamente. 
 
„Având în vedere că eu nu am cu ce trăi şi că sunt moartă, fie muncesc, fie vând tot ce am, trebuie neapărat să ştiu care este starea mea adevărată şi, mai ales, ce evoluţie are şi cât timp mă ţine. Dacă iau anumite medicamente, în starea mea de acum, pot face munci nu prea grele. În urma cererilor mele, mi se oferă un post de supraveghere a personalului la hotelul băilor. Pot face oare faţă? Postul intră în funcţie de la 1 mai. Dacă nu mai este cazul să muncesc, cu preţurile obţinute astăzi pentru lucrurile pe care le mai am, trebuie să ştiu cât mai am de trăit ca să întind banii cât ţine viaţa”, scria prinţesa. 
 
Prima femeie cu brevet de aviator din România s-a stins după alţi aproape trei ani de chin, în decembrie 1951,din cauza unui “cancer în burtă”, cum obişnuia să spună chiar ea.
 
“S-a stins într-un anonimat total, alăturându-se atâtor mari valori şi spirite alese strivite de opresiunea comunistă. A fost înmormântată în cimitirul din Călimăneşti, de lângă podul Oltului, dar cimitirul, după ideea macabră a nu ştiu cărui activist local, a fost arat, în locul lui clădindu-se câteva blocuri. Prinţesa n-a avut parte de linişte nici după moarte”, a comentat scriitorul Constantin Mateescu. 
 
Prinţesa Ioana Cantacuzino a murit într-o cămăruţă sărăcăcioasă pentru care plătea chirie pentru că autorităţile au evacuat-o, în 1950, din vila familiei din Călimăneşti.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: