Primarul care acuză că a fost victima unui atac mafiot al unor poliţişti, care i-au furat porcii. „Pe mine m-au ameninţat cu DNA-ul, iar pe fiul meu că-l împuşcă“

Primarul care acuză că a fost victima unui atac mafiot al unor poliţişti, care i-au furat porcii. „Pe mine m-au ameninţat cu DNA-ul, iar pe fiul meu că-l împuşcă“

Dumitru Blejan, primar comuna Scundu - Vâlcea, Foto: Adevărul

Dumitru Blejan, primarul comunei vâlcene Scundu, acuză că a fost victima unui complot în urma căruia a rămas fără 45 de porci.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Dumitru Blejan, unul dintre primarii cei mai longevivi primari din România post-1989, susţine că a fost victima unor „răzbunări politice” în urmă căreia i-ar fi fost furaţi 45 de porci. 
  
Bărbatul, care deţine o afacere de familie vizând creşterea de porci, vaci sau capre, aduce acuzaţii grave la adresa reprezentanţilor Poliţiei Vâlcene şi ai DSVSA Vâlcea, legate de abuz în serviciu, tulburare de domiciliu, ameninţare şi jigniri.
 
Blejan afirmă că într-o zi în care era în plan mutarea unor suine la o altă fermă, aflată la 70 de metri depărtare, fiul său s-a trezit în ogradă cu inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, însoţiţi de poliţişti care, fără să se prezinte, i-au cerut să scoată maşina cu porci din curte. Iar în stradă, maşina i-ar fi fost confiscată cu tot cu animale. Potrivit primarului, între fiu şi poliţişti a urmat un schimb de replici dure, care a continuat şi la venirea tatălui.

Primarul susţine că s-a comis un abuz
 
„Noi suntem crescători de animale de ani de zile. L-am convins pe băiat să vină de la Bucureşti, ca să se ocupe de această activitate. Acum, după toate cele întâmplate, îmi spune că vrea să plece din ţară. În ziua respectivă, băiatul meu, care are propria familie, intenţiona să mute nişte porci de la o fermă, la alta, care este la 70 de metri depărtare. Au venit inspectorii de la DSVSA, au intrat în curte, fără să se prezinte sau vreun mandat, au început să filmeze şi să întrebe ce se va întâmpla cu transportul de purcei. Băiatul le-a explicat că duce grăsunii la un alt grajd, pentru că în locul lor vrea să aducă nişte scroafe de reproducţie. I s-a cerut să scoată maşina din curte, iar afară maşina a fost trasă pe dreapta de echipajul de poliţie. Erau grăsuni mari între 60 şi 80 de kilograme. La maturitate ar fi valorat 50.000 de lei”, a explicat primarul varianta lui despre scandalul cu porcii.
 
Edilul susţine că la volanul maşinii era o altă persoană, iar la întregul incident au mai asistat şi alţi martori chemaţi în ajutor de fiu, pentru mutarea purceilor. „Eu eram în acest timp la Râmnicu Vâlcea, cu maşina la service, şi am trecut şi pe la Consiliul Judeţean, la Prefectură, să mai strâng nişte avize. Am primit un apel telefonic din partea fiului, care mi-a explicat situaţia pe scurt şi m-a rugat să mă întorc acasă. Mi-a spus, te rog tată, dacă poţi să vii, că m-au blocat şi mi-au sechestrat purceii şi că dacă mai comentez o să mă şi împuşte”, a mai declarat Dumitru Blejan reporterilor „Adevărul”. 
 
Şeful administraţiei locale susţine că nu crede în coincidenţe, dar şi că nu vrea să se pronunţe cu privire la posibilitatea ca cineva cunoscut să fi anunţat autorităţile din timp despre planul de a muta animalele. 

„Am întrebat medicul veterinar dacă sunt probleme cu pesta porcină şi mi s-a spus că nu”
 
Tot de la el am mai aflat şi că are un conflict mai vechi cu unul dintre poliţiştii care au participat la acţiune: „Cu unul dintre ei am mai avut probleme în trecut, când m-a oprit în trafic şi pentru că nu aveam actele la mine, a vrut să-mi ia numerele de la maşină. El l-a ameninţat pe băiat că-l împuşcă, de faţă cu martorii. Pentru ceilalţi poliţişti am tot respectul, au reacţionat corespunzător”, a precizat Blejan.
 
Când l-am întrebat ce anume l-a determinat pe respectivul poliţist să aibă un comportament diferit faţă de al colegilor, primarul din Scundu a susţinut că acesta s-a arătat deranjat de insistenţa cu care fiul său dorea să afle ce se întâmplă: „De ce vă comportaţi aşa, că nu sunt infractor? - l-a întrebat fiul meu, iar acesta i-a răspuns: tu să taci, mă, că dacă mă superi, te încătuşez şi te şi împuşc!”
 
Întrebat dacă a cumpărat porci în ultima vreme care ar fi putut fi suspectaţi de pestă porcină, primarul a detaliat: „Nu. Porcii provin de la o fermă din Vâlcea, căreia nu vreau să-i dau numele. Am întrebat medicul veterinar înainte, dacă sunt probleme cu pesta şi mi s-a spus că nu, nu în Vâlcea şi nici în Sibiu”, a mai spus Blejan.
 
Acesta a recunoscut însă că i s-a cerut să nu intervină în discuţii, neavând nici o calitate: „Mi-au zis că ei nu au treabă decât cu şoferul şi să nu mă mai bag chiar dacă animalele proveneau dintr-o afacere de familie. Băiatului i-au spus că se va alege cu dosar pentru părăsirea locului, dacă va pleca şi l-au pus să semneze un proces verbal, din care nu i-au dat vreo copie. Apoi au mai venit şi alţi poliţişti. Nu ne-au solicitat nici un act, nu ne-au lăsat nici un act, deşi ne-au confiscat purceii, pe care i-au transferat într-o altă maşină şi i-au dus la Călimăneşti. Deci, îl consider furt!”, a mai punctat primarul din Scundu - Vâlcea.
 
De asemenea, a recunoscut că a insistat, dacă există suspiciuni, ca animalele să fie transportate într-un loc special, de unde să se ia probe şi dacă se confirmă vreo bănuilă să fie omorâţi, dar şi că a fost întrebat numai dacă localitatea are la dispoziţie vreo groapă în care grăsunii să fie duşi după eutanasiere.

În legătură cu poliţistul despre care susţine că s-a comportat necorespunzător, primarul spune că a aflat ulterior că a mai bătut pe cineva, în altă localitate, motiv pentru care a fost condamnat şi pedepsit cu muncă în folosul comunităţii pentru 30 de zile, dar şi că se judecă în civil. „Mi-a zis şi mie că dacă mă mai apropii de maşină, mă ia DNA-ul. Iar fiului meu i-a spus: ”Pe tine oricum de bag în puşcărie, dacă ai intrat pe mâna mea nu mai scapi”, de faţă cu mine, dar lângă maşină, ca să nu-l mai audă şi alţii. Dar când a spus că-l bate, apoi îl încătuşează şi-l împuşcă, a făcut-o de faţă cu martori, inclusiv de faţă cu colegii săi... Nu e nici normal, nici legal să-mi intri în curte fără mandat. Am soţia cardiacă... Mi se pare un abuz. Am fost chemaţi şi eu şi ei la domnul prefect, la domnul preşedinte (al Consiliului Judeţean Vâlcea - n.r.), dar sunt convins că au spus ce le-a convenit. Dar mai sunt şi alte organe...Las instituţiile abilitate să-şi facă meseria. Şi mai este o problemă: a intrat panică în cetăţeni!”, a mai precizat primarul reporterilor „Adevărul”. 

Porcii eutanasiaţi, Corpul de Control al Prefectului trimis să clarifice situaţia

După acest episod, în care familia Blejan a rămas fără o parte din animale, în urma declaraţiilor apărute în presa locală, primarul a fost chemat să dea explicaţii şi autorităţilor judeţene – prefect şi şeful administraţiei judeţene.
 
Singura dintre instituţiile implicate care a reacţionat după acest scandal a fost Poliţia Vâlcea care a venit cu două comunicate în care prezintă o cu totul altă variantă a acestei poveşti. Potrivit acesteia, în urma unui control, în trafic, au fost descoperiţi porci necrotaliaţi şi fără documente de provenienţă şi transport, motiv pentru care s-a luat măsura eutanasierii animalelor şi transportării lor la un incinerator. În plus, s-a menţionat şi că se vor face cercetări în continuare pentru depistarea provenienţei animalelor. 

„Poliţişti ai Secţiei 4 Prundeni şi Poliţiei Municipiului Drăgăşani au depistat în trafic un transport ilegal de suine, fiind dispusă confiscarea. În dimineaţa de 21 martie, poliţiştii au oprit pentru control, pe Drumul Judeţean 645, în comuna Scundu, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din localitate, care transporta 43 de suine, necrotaliate. Poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea documentele prevăzute de lege, pentru animale, fiind dispusă confiscarea. La activitate au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, pentru luarea măsurilor legale în astfel de cazuri”, se specifică în primul comunicat de presă.

Ieri s-a revenit asupra acestui caz cu mai multe lămuriri: „Referitor la articolele care au apărut în ultimele zile în mass-media, cu privire la depistarea unor suine necrotaliate pe raza comunei Scundu, venim cu precizări. (...) A fost depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din Scundu, care transporta 45 de porci vii, necrotaliaţi şi fără documente de provenienţă. În baza HG 984/2005 reprezentanţii DSVSA au luat măsura sancţionării contravenţionale, poliţiştii întocmind de asemenea documente de depistare. S-a luat măsura eutanasierii animalelor şi transportarii lor la un incinerator. De asemenea, cei de la DSVSA au luat măsuri potrivit competenţei. În continuare, se fac verificări de către poliţie cu privire la provenienţa suinelor”, au mai declarat reprezentanţii IPJ Vâlcea. 

Am luat legătura şi cu directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Vâlcea, dr. Mihai Miclea, iar acesta ne-a explicat că nu doreşte să comenteze acuzaţiile care se aduc angajaţiilor, dar că veni cu un comunicat de presă legat de activitatea acestora. Deocamdată, nu a făcut acest lucru, până la ora la care apărea acest material.
 
„Având în vedere semnalele apărut în mass-media, am solicitat Corpului de Control să clarifice această situaţie, urmând ca ceea ce constată să fie făcut public”, ne-a declarat prefectul de Vâlcea, Florian Marin.
 
„Dacă s-a întâmplat vreun abuz sunt instituţii abilitate să cerceteze”, ne-a declarat şi şeful administraţiei judeţene, Constantin Rădulescu.

Dumitru Blejan primar Scundu Vâlcea Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Dumitru Blejan primar Scundu Vâlcea Foto Adevărul
  • Primarul Dumitru Blejan din Scundu - Vâlcea și scandalul cu porcii Foto voceavalcii ro
  • Primarul Dumitru Blejan din Scundu - Vâlcea și scandalul cu porcii Foto arenavalceana ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: