Locuitorii comunei Glăvile, terorizaţi de mistreţii care coboară în fiecare seară în lanurile de porumb de la marginea localităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnicii se plâng că nu mai au somn din cauza porcilor mistreţi
Localnicii se plâng că nu mai au somn din cauza porcilor mistreţi

În fiecare noapte, mistreţii coboară din păduri în lanurile de porumb de la marginea localităţii Glăvile. Oamenii spun că trebuie să stea de pază pentru că animalele distrug tot ce le iese în cale.

Disperaţi că nu vor mai avea ce culege la toamnă, localnicii au anunţat autorităţile. 

Primul căruia i s-au plâns oamenii a fost primarul Ion Ignătescu. Până acum, la Primărie s-au înregistrat 5 plângeri iar alesul local apreciază că de acum înainte o să primească multe alte sesizări. 

„Oamenii au venit prima oară la primărie să ceară ajutor. Avem cinci sesizări până acum dar cred că vom avea zeci de plângeri. Anul trecut am avut 40 de plângeri. Probleme nu sunt doar la noi, ci şi la vecinii noştri, în Amărăşti. Cei care gestionează fondul de vânătoare din zonă spun că sunt foarte mulţi porci mistreţi. Doar pentru acest sezon, ei au autorizaţie să vâneze 40 de mistreţi”, spune primarul din comuna Glăvile.

Maria Codică se numără printre locuitorii comunei Glăvile care nu vor mai avea ce recolta în toamnă din cauza porcilor. Femeia povesteşte că de câteva săptămâni nu mai are somn din cauza animalelor sălbatice. 

„De aproape o lună avem probleme cu porcii mistreţi. Au dat iama în porumbul nostru, în munca noastră. Sunt hectare întregi de culturi distruse. Am ajuns să stau  noaptea de pază, să fac drumuri de la un teren la altul. Sunt porci foarte mulţi şi nu a luat nimeni nicio măsură. L-am anunţat şi pe domnul Poenaru de la ITRSV, şi degeaba!” spune Maria Codică din Glăvile.

Oamenii au dreptul la despăgubiri

Suprafeţele agricole de la marginea localităţii Glăvile sunt incluse într-un fond de vânătoare care este gestionat de o firmă privată. Potrivit legii, proprietarii care rămân fără culturile agricole din cauza animalelor sălbatice au dreptul la despăgubiri. În astfel de cazuri, primarul este obligat să ceară constituirea unei comisii formată din reprezentanţi ai Inspectoratulului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Vâlcea, Direcţiei Agricole şi Agenţiei de Mediu care să constate şi să evalueze pagubele.  

Comisia se convoacă în termen de 24 de ore de la data înregistrării unei sesizări.  Cele trei instituţii enumerate mai sus nu-şi desemnaseră până astăzi un reprezentant care să constate pagubele produse de mistreţi în comuna Glăvile. 

“ Trebuie să formăm o comisie care să evalueze pagubele. Problema e că aceste instituţii nu mi-au răspuns ce persoane desemnează . Eu sunt obligat să convoc această comisie pentru fiecare caz în parte şi cred că se impune simplificarea legislaţiei”, declară primarul Ion Ignătescu.

La rândul său, directorul ITRSV Vâlcea spune că un angajat al instituţiei se va deplasa la faţa locului în momentul în care se va convoca această comisie. Rămâne însă de văzut dacă oamenii vor fi despăgubiţi. 

“ În cazul în care această comisie va stabili că mistreţii au produs pagube, ITRSV poate notifica gestionarul fondului de vânătoare să plătească despăgubiri oamenilor. Noi nu putem însă obliga societatea să plătească. Avem o situaţie în Gorj, cu o firmă care ne-a dat în judecată după ce am notificat că trebuie să-i despăgubească pe proprietarii din zonă” Gheorghe Poenaru, director ITRSV Vâlcea.

Pagubele produse de mistreţi sunt destul de inseminate ţinând cont că pentru un hectar cultivat cu porumb oamenii cheltuie până la 3 000 lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite