Ponturi pentru vacanţă: cele mai importante exponate ale Egiptului Antic FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minunile Egiptului Antic din Muzeul de Arheologie din Cairo Foto colaj
Minunile Egiptului Antic din Muzeul de Arheologie din Cairo Foto colaj

Cel mai vechi muzeu arheologic din Orientul Mijlociu, Muzeul Egiptean din Cairo, cunoscut drept muzeul antichităţilor egiptene ar fi trebuit să se mute în noul sediu de lângă Piramidele din Giza (suburbie de la marginea Capitalei Egiptului), încă de la sfârşitul anului trecut.

De câţiva ani, încă dinainte de a se finaliza lucrările la noua locaţie – una impresionantă desfăşurată pe o suprafaţă de 480.000 mp, cu o faţadă de sticlă de 28 de metri - se tot mută în deşert colecţiile muzeului din Cairo. 

Despre Marele Muzeu Egiptean, a cărui construcţie a început în urmă cu un deceniu, se ştie că va deţine cea mai mare colecţie din lume de antichităţi faraonice, care numără câteva sute de mii de piese, atât cele care erau deja expuse în Cairo, cât şi cele din subsol. 

GALERIE FOTO CU MINUNILE EGIPTULUI ANTIC DIN MUZEUL DE ARHEOLOGIE DIN CAIRO

Muzeul se va muta pe platoul din Giza pentru a ocoli problemele deplasării vizitatorilor prin traficul infam din centrul Cairo, dar şi pentru a evita supraaglomerarea vizitatorilor, acustica slabă şi, în mod esenţial, ameninţările privind conservarea pieselor. 

Pentru scurt timp, deşi încă nu a fost deschis, Marele Muzeu Egiptean a putut fi vizitat, prin tururi private, dar proiectul s-a dovedit atât de popular încât a fost nevoie să se renunţe la el, ca să nu împieteze lucrările. 

Până la inaugurarea oficială, colecţiile civilizaţiei egiptene sunt împărţite între cele două muzee, cel din Cairo, din palatul construit în 1902, din centrul capitalei, lângă Pieţa Tahrir şi cel de lângă Piramide. 

Colosalele statui ale regelui Amenhotep al II-lea şi ale Reginei Tiye din Muzeul Egiptean de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Colosalele statui ale regelui Amenhotep al II-lea şi ale Reginei Tiye din Muzeul Egiptean de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Cum în ultimii ani a crescut exponenţial numărul turiştilor români care ajung în Egipt, să nu vă mire dacă veţi găsi un ghid egiptean vorbitor de limba română. Ghidul nostru, Mahmoud Rashwan, susţine că a învăţat limba română de pe YouTube, în doar două luni. 

„Puteţi vizita muzeul în două ore sau într-o zi, două, o săptămână, având în vedere numărul extraordinar de mare de artefacte pe care le găzduieşte. Rămâne la latitudinea voastră cât timp vreţi să dedicaţi, dar vă pot arăta ce nu ar trebui ratat, odată ce aţi păşit pe acest tărâm”, ne-a mărturisit acesta referindu-se la Muzeul din Cairo, deşi regula nu se va mai aplica şi muzeului din deşert care va expune mult mai multe piese. 

Ponturi de neratat

Rashwan ne-a oferit câteva ponturi despre ce nu ar trebui să omitem dacă tot ajungem la Muzeul Egiptean. 

În primul rând, este bine de ştiut că cea mai bună zi de vizitat este cea de vineri, când pentru egipteni este zi de târg, Iar ca ore - fie dimineaţa, fie la prânz. Cel mai bine este să purcedeţi la drum cât mai devreme, în aşa fel încât la ora 9:00, când se deschide muzeul, să fiţi printre primii vizitatori. 

O oră – două mai târziu, atmosfera devine sufocantă, atât în interior cât şi în afară. Ghizi vorbind în toate limbile de circulaţie internaţională şi nu numai se văd nevoiţi să ţipe efectiv pentru a se face auziţi la grupurile de vizitatori veniţi din toate colţurile lumii. 

Muzeul din Cairo este structurat pe două etaje, bogăţia culturală a Egiptului Antic fiind reprezentată în nenumărate obiecte de artă care dezvăluie talentul excepţional al artizanilor din antichitate, unele vechi de cinci milenii. 

La primul nivel se află o colecţie extinsă de lucrări la scară largă din piatră, inclusiv statui şi elemente arhitecturale,  bucăţi mari de zid inscripţionate cu hieroglife, dar şi papirusuri, monede din aur, textile şi o colecţie enormă de sarcofage din lemn. Artefactele sunt aranjate cronologic în sensul acelor de ceasornic, din perioada predinastică până în perioada greco-romană. 

Cea mai bogată colecţie este însă cea de la etaj în care se găsesc piese provenind din ultimele două dinastii ale Egiptului, precum articole din mormintele faraonilor şi artefacte din Valea Regilor. Exponatele de aici sunt aranjate în grupuri tematice şi nu trebuie urmată o ordine precisă pentru a le admira.

Tronul de aur al lui Tutankhamon din Muzeul Egiptean de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Tronul de aur al lui Tutankhamon din Muzeul Egiptean de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Muzeul poate fi vizitat şi fără ghid, dar vă recomandăm o bună documentare în prealabil, pentru a vă putea bucura de tezaurul inestimabil din interior la adevărata sa valoare. Marea majoritatea a exponatelor sunt închise ermetic în cutii de sticlă pentru a fi protejate. Printre nenumăratele colecţii sunt câteva artefacte care nu ar trebui ratate sub nici o formă. O călătorie printre artefactele Egiptului reprezintă nu doar o întoarcere în timp, ci şi o luptă cu acesta.

Mască funerară şi sarcofag din aur şi pietre preţioase: Tutankhamon

Muzeul Egiptean găzduieşte cea mai mare colecţie de comori şi relicve ale lui Tutankhamon din întreaga lume! În timp ce mormântul faimosului faraon poate fi găsit în Valea Regilor - Teba, azi Luxor, multe dintre comorile sale, inclusiv emblematica masca funerară, sunt chiar aici, în muzeu!

Masca mortuară de 11 kg şi sarcofagul de 110 kg ambele din aur masiv şi pietre preţioase ale lui Tutankhamon – sunt depozitate în singura sală din tot muzeul în care nu este permisă nici fotografierea şi nici filmarea. Sunt angajaţi care stau special în această încăpere pentru a nu le permite turiştilor să facă vreo poză pe furiş. În rest, este bine să ştiţi că deşi se percepe o taxă, în realitate se pot surprinde cadre din tot muzeul cu telefonul, gratis.

Galeriile Tutankhamon găzduiesc o impresionantă colecţie de podoabe care au fost găsite în mormânt alături de trupul mumificat, toate în cele patru cufere / sarcofage gigantice din aur, puse unul într-altul precum păpuşile Matrioşka: bijuterii din aur şi alte metale, împodobite cu pietre preţioase, zei însoţitori şi paznici pentru drumul spre celălalt tărâm, statuia lui Anubis, tronul de aur, precum şi cufărul de aur cu borcănele canopice pentru  mumificare, în care au fost păstrate organele faraonului, cu excepţia inimii. 

Sarcofagele din aur din mormântul lui Tutankhamon de la Muzeul Egiptean din Cairo Foto Mahmoud Rashwan

Sarcofagele din aur din mormântul lui Tutankhamon de la Muzeul Egiptean din Cairo Foto Mahmoud Rashwan 

Cel mai mare papirus, primul document istoric din lume şi statui colosale

Muzeul Egiptean găzduieşte şi cel mai mare şi mai lung papirus din lume - Papirusul Yuya, dar şi „Tableta lui Narmer”, reprezentând „primul document istoric din lume”. Se crede despre ea că descrie unificarea Egiptului de Sus cu cel de Jos, sub regele Narmer. 

La parter se găseşte un impresionat număr de statui şi statuete: statuile colosale ale lui Amenhotep al II-lea şi a ale soţiei sale Tiye, ori a lui Ramses al II-lea, dar şi triada Menkaure, Hathor şi zeiţa. Cele mai expresive sunt statuia lui Kaaper – un preot important care spunea rugăciunile pentru morţi în temple şi capelele funerare în Vechiul Regat - ai cărei ochi sunt din cristale de stâncă, cuarţ şi plăci mici de cupru şi par reali, dar şi ale prinţului Rahotep şi ale soţiei sale Nofret. 

Culorile în care au fost pictate s-au păstrat extrem de bine de-a lungul mileniilor, iar feţele acestora sunt extrem de expresive. Realismul acestor statui este sporit de ochii cu încrustaţii de sticlă. Statuia lui Djoser este cea mai veche reprezentare în mărime naturală. 

Tot la Muzeul Egiptean se găsesc şi statuile lui Khafre, constructorul celei de-a doua piramide ca mărime din Giza - poartă pe cap, în spate, pe Zeul Horus, înfăţişat ca un şoim, ca semn de protecţie şi a lui Khufu / Keops. Aceasta din urmă este de fapt o statuetă din fildeş, cea mai mică dintre reprezentările dedicate acestui faraon - nimeni altul decât constructorul Marii Piramide.

Statuile Egiptului Antic expuse în Muzeul de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Statuile Egiptului Antic expuse în Muzeul de Arheologie din Cairo Foto Daciana Stoica - Adevărul

Mumiile Egiptului

Nu le recomandăm copiilor sau celor slabi de inimă. Moartea şi viaţa de apoi aveau o semnificaţie aparte pentru egiptenii antici care credeau că corpul fizic va fi important în viaţa următoare, de aceea îl păstrau corpul într-un mod cât mai real posibil, prin mumificare. Colecţia cuprinde mumiile unora dintre cei mai faimoşi faraoni ai Egiptului, inclusiv Ramses al II-lea, Seti I şi singura regină a Egiptului, Hatshepsut.

Mumiile lui Yuya şi Thuya  (soţ şi soţie) au fost descoperite în Valea Regilor, în Luxor, purtând măşti acoperite cu foiţă de aur, expuse de asemenea în muzeu. 

De asemenea, muzeul găzduieşte o colecţie impresionantă de animale mumificate. 

Vă mai recomandăm şi: 

Magia Orientului, prinsă într-o perlă a staţiunilor africane: Sharm el-Sheikh FOTO

FOTO Trei uleiuri esenţiale care au stat la baza frumuseţii Cleopatrei

VIDEO FOTO Santorini, insula celor mai frumoase apusuri. Totul despre paradisul aflat în topul celor mai romantice locuri din lume

Pe urmele lui Socrate, Pericle şi Sofocle. Ghid esenţial în Acropole FOTO VIDEO

Mexicul, noul Dubai pentru europeni. Ponturi pentru o vacanţă de vis în Paradis FOTO VIDEO

FOTO Ponturi de la românii din Anglia. Ce trebuie să vezi în Londra într-o şedere de câteva zile

FOTO Locul din Japonia unde poţi face baie doar gol-puşcă şi de ce este interzis accesul clienţilor cu tatuaje

FOTO Aventura unei românce în Tokyo. Printre ciudăţenii, hoteluri - capsulă, cola transparentă şi baruri pentru flirt

VIDEO Şoseaua Atlanticului, după trei decenii. Videoclipul viral cu cel mai spectaculos drum din lume, proiectat iniţial să fie cale ferată

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite