„Pescarul de pe Lacul Getic“ – strămoşul europenilor, mit sau adevăr? Ce s-a întâmplat cu rămăşiţele celui mai „bătrân“ om din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperirea „Pescarului de pe Lacul Getic“ sau a „strămoşului europenilor“ a generat o campanie de promovare agresivă în timpul regimului comunist, dar şi o serie de controverse de-a lungul timpului, căci cercetărori de talie internaţională au ajuns la concluzia că „omul de Bugiuleşti“ are un început de coadă. Specialiştii confirmă că rămăşiţele au o vechime de aproxiamtiv două milioane de ani.

Povestea „Pescarului de pe Lacul Getic“ începe în 1962, când o echipa de cercetători condusă de istoricul, antropologul şi arheologul Constantin Nicolae-Plopşor avea să facă o descoperire remarcabilă pentru lumea ştiinţifică. La scurt timp de la deschiderea şantierului de la Bugiuleşti, din comuna vâlceana Tetoiu, specialiştii români au scos la iveală un depozit osteologic impresionant de la 23 de mamifere, despre care s-a spus ca are o vechime de 1,8-2 milioane de ani.

Cercetătorii au scos la suprafaţă de la rămăşiţele unei girafe, până la fosile de maimuţă şi urs. Descoperirea antropologilor de pe Valea Olteţului a iscat de-a lungul deceniilor o serie de controverse, dar nu din cauza fosilelor animale, ci ca urmare a scoaterii la suprafaţă a trei fragmente de os despre care s-a spus că aparţin unui humanoid: omul de Bugiuleşti.

Australanthropus Oltenesis, mit sau adevăr

Prezentant drept strămoşul europenilor, „omul de Bugiuleşti” a ajuns rapid în toate cărţile de istorie din scoala generală, dar şi în cursurile studenţeşti. Propaganda comunistă a funcţionat perfect în anii 60’, iar despre “Pescarul de la lacul Getic” sau “Australanthropus Oltenesis” s-a vorbit în toate mediile ştiinţifice internaţionale. Oasele despre care s-a spus că aparţin unui humanoid au ajuns la Institutul de Arheologie din Bucureşti, în timp ce restul fosilelor animale au fost expuse la Muzeul Olteniei din Craiova. Încă din perioada comunistă au existat voci care şi-au exprimat îndoiala că cele trei fragmente de oase din Bugiuleşti au aparţinut strămoşului europenilor, dar cercetătorii respectivi nu au fost lăsaţi să cerceteze fosilele.

Pentru a-I convinge pe specialiştii care au pus la îndoială autenticitatea fosilelor umane găsite la Bugiuleşti, autorităţile române au apelat la ajutorul specialistului în antropologie Raymond Dart, cel care a descoperit în 1921, în Africa de Sud, fragmente osoase ce au aparţinut unui australopitec (strămoşul hominid al omului, ce semăna cu un cimpanzeu n.r). Raymond Dart s-a deplasat în Tetoiu, dar nu a putut compara fragmentele de os găsite în Vâlcea cu cele descoperite în Africa de Sud. Reprezentanţii Muzeului Olteniei care au studiat fenomenul de la Bugiuleşti spun că antropologul a infirmat că cele două femure şi tibia găsite în zona Lacului Getic au aparţinut celui mai vechi hominid de pe continentul european, la scurt timp după ce a părăsit România.

„Omul de Bugiuleşti”, avea un inceput de coadă

Trei decenii mai târziu, un alt cercetător de talie internaţională a spulberat teoria antropologilor români. Belgianul Jean –Marie Cordy susţinea că fragmentele osoase ar aparţine unui urs. “Concluzia e că nu există omul de Bugiuleşti. În 1992 sau 1993, în Vâlcea au ajuns nişte specialişti belgieni care au examinat oasele. Aceştia au ajuns la concluzia că oasele aparţin unei specii de urs. În cazul de faţă nu se pune problema unei confuzii foarte mari întrucât oasele de urs seamănă cu cele umane. Nimeni nu a mai pretins apoi că la Bugiuleşti a fost găsit strămoşul europenilor”, declară Aurelian Popescu, muzeograf în cadrul Muzeului Olteniei. După Revoluţie, s-a emis şi ipoteza că oasele ar fi de maimuţă, dar nu au mai fost efectuate alte expertise din care să rezulte cu certitudine acest lucru. Cert este că depozitul osteologic de la Bugiuleşti a stârnit şi atenţia unor cercetători din America. În anii 2000, aceştia au poposit pe meleaguri vâlcene pentru a aflat date suplimentare despre o specie rară de maimuţe.

Cum se presupune ca trăia cel mai „bătrân” european

Despre vestigiile umane de la Bugiuleşti au curs râuri de cerneală, atât în ţară, cât şi în străinătate, descoperirea fiind pomenită în mai toate cărţile despre proto-hominizi sau “oamenii în formare”. Pe baza informaţiilor iniţiale, unul din istoricii vâlceni a încercat să explice, înainte să se dea verdictul despre autenticitatea fosilelor, cum trăia strămoşul europenilor. “Australanthropus Oltenesis trăia în cete sau hoarde şi ducea o viaţă mult asemănătoare animalelor. În ceea ce priveşte hrana sau locuinţa, ştia să si-o “aleagă” şi să se adăpostească sub stânci, în peşteri sau pe terasele râurilor. Ca fiinţă inteligentă a făcut progrese în făurirea uneltelor din os şi mai puţin din piatră şi pândea, după cum o dovedeşte osuarul de la Bugiuleşti, înnămolirea animalelor preferate, pe care apoi adesea le sacrifica. Numai aşa îşi găseşte explicaţia faptul că într-un  perimetru restrâns s-au descoperit resturile fosile la 28 de specii de ierbivore şi carnivore, precum şi de maimuţe, care nu puteau să convieţuiască paşnic”, scria istoricul Gheorghe Petre-Govora, în volumul “O preistorie a nord-estului Olteniei".

Recomandări pe aceeaşi temă:

Cum l-a „omorât“ Homo sapiens pe omul de Neanderthal

FOTO Cum vor arăta oamenii în viitor: ochii vor fi mai mari, iar creierul se va dezvolta cel mai mult

Ucigaşii de mamuţi de pe malul Prutului: cine erau puternicii prădători care au învins acum 120.000 de ani cele mai mari creaturi ale stepelor estice

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite