
Un accident rutier a fost anunţat joi noaptea, 26 noiembrie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru descarcerarea unei persoane.
Update, ora 23:40 Şi ISU Vâlcea a confirmat decesul unuia dintre şoferii implicaţi în accident.
„Din nefericire, victima are leziuni incompatibile cu viaţa. În urma accidentului au rezultat două victime, a doua este evaluată de către echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Aceasta este conştientă, cooperantă, în vârstă 31 de ani”, a precizat Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Update, ora 23:28 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălin Udrea, a confirmat că traficul pe Valea Oltului a fost blocat total, iar în accident a mai fost implicat şi un autoturism.
Şoferul unuia dintre TIR-uri, cel pentru care a fost nevoie de descarcerare, a decedat, iar celălalt a suferit leziuni grave.
„Poliţiştii Serviciului Rutier efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a declarat Cătălin Udrea.
Update, 23:25 Victima a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, au mai anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea.
- ŞTIREA INIŢIALĂ -
Accidentul rutier a avut loc în localitatea Câineni, pe DN 7 / E 81, unde s-au ciocnit frontal două TIR-uri.
„Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Este anunţată o persoană încarcerată”, au transmis iniţial reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: