UPDATE FOTO Traficul a fost reluat. Patru victime pe Valea Oltului, după ce un TIR a acroşat două autoturisme

UPDATE FOTO Traficul a fost reluat. Patru victime pe Valea Oltului, după ce un TIR a acroşat două autoturisme

Accident cu un TIR şi două autoturisme pe DN 7 - Lotrişor Foto Adevărul

În urma unui accident produs marţi, 11 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, patru persoane au suferit diverse leziuni. Accidentul s-a produs pe DN 7 / E 81, în punctul Lotrişor, coliziunea dintre un TIR şi două autoturisme blocând total traficul pe drumul care leagă Oltenia de Ardeal.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Update, ora 18.00 După mai bine de o oră şi jumătate de când a fost blocată circulaţia total pe Valea Oltului, în zona Lotrişor - Brezoi, din cauza unui TIR care a acroşat două autoturisme, traficul în zonă a fost reluat.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Un autotren fără încărcătură a provocat marţi după-amiaza un accident rutier în zona Brezoi - Lotrişor, pe DN 7 / E 81, în judeţul Vâlcea, la km 202 + 350 m, după ce a acroşat două autoturisme. În urma evenimentului rutier, patru persoane au suferit diverse leziuni.

Două dintre victime au fost transportate la spital, cu politraumatisme, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, iar alte două au refuzat transferul.

Iniţial la locul accidentului au fost trimise trei echipaje de intervenţie: două ambulanţe B 2 ale Gărzii de Intervenţie ISU Râmnicu Vâlcea şi o salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Una dintre ambulanţele SMURD nu a mai ajuns la locul faptei, din moment ce o parte dintre răniţi nu au dorit să ajungă la spital.

În urma acestui accident rutier, traficul pe Valea Oltului a fost blocat total.  

Din informaţiile furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, reiese că şoferul TIR-ului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed a pătruns pe sens opus. Victimele, trei din informaţiile IPJ, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Accident cu un TIR și două autoturisme pe DN 7 - Lotrișor Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Accident cu un TIR și două autoturisme pe DN 7 - Lotrișor Foto Adevărul
  • Accident cu un TIR și două autoturisme pe DN 7 - Lotrișor Foto Adevărul
Distribuie imaginea
citeste totul despre: