Pământul de sub „hotelurile fantomă” din staţiunea Vidra a fost dat moşnenilor din Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelurile din staţiunea turistică Vidra au ajuns o ruină
Hotelurile din staţiunea turistică Vidra au ajuns o ruină

Reprezentantul sindicatul CNSRL Frăţia spune că nu poate să investească atâta vreme cât terenurile din staţiune sunt în litigiu. În luna ianuarie, instanţa urmează să se pronunţe asupra modului cum au fost împroprietăriţi moşnenii gorjeni.

Cele trei hoteluri ce aparţin Sidicatului CNSRL Frăţia, filiala Vâlcea, din staţiunea Vidra, sunt pentru turiştii veniţi de oriunde din ţară, o imagine sumbră a dezinteresului în care a ajuns o zonă de un pitoresc aparte din Munţii Lotrului. „Terenul de sub staţiune este deţinut de Obştea Berceşti-Vlădoi, din comuna Berceşti, sat Novaci-Gorj. Atâta timp cât suprafaţa respectivă este în litigiu, nici sindicatele, şi nici vreun investitor străin nu îşi permit să investească milioane de euro fără să ştie dacă pot beneficia de pe urma investiţiei", a spus Constantin Pîrvu, preşedintele Filialei Vâlcea a CNSRL Frăţia. Obştea care a fost împroprietărită pretinde chirie pentru terenurile respective în cazul în care hotelurile ar fi date în folosinţă, iar în momentul actual reintroducerea lor în circuitul turistic este imposibilă din cauza împroprietăririlor. „Procesul pentru anularea punerilor în posesie este unul anevoios, iar jaful de la Vidra a fost unul organizat. Investitorul privat care a administrat clădirile a lăsat în urma lui un dezastru. La două dintre clădiri se mai pot folosi doar zidurile, în rest, totul trebuie modernizat şi utilat. Centralele termice sunt nefuncţionale, iar la cel de-al treilea hotel este afectată şi structura de rezistenţă. Încercarea de a da în funcţiune un hotel din trei, nu a reuşit", a mai spus Pârvu.


În ianuarie, instanţa va face lumină


Prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, a atacat hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, solicitând nulitatea titlurilor de proprietate nr. 8024 şi 8925 bis din 24 septembrie 2008 şi a procesului verbal de punere în posesie în ceea ce priveşte suprafaţa de 23,97 hectare de teren situat la Vidra. „Instanţa de judecată a dat termen de soluţionare în luna ianuarie 2012, când sperăm că se va da sentinţă definitivă şi se va face lumină în această situaţie", a spus Carmen Constantinescu, consilierul prefectului. Ministrul Turismului, Elena Udrea, a vizitat în urmă cu câteva zile staţiunea Vidra şi a spus că şi-ar dori ca patrimoniul sindicatelor să fie administrat, din nou, de stat.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite