Ungaria lui Orban joacă o carte riscantă prin acceptarea fără rezerve a Huawei drept furnizor în ecosistemul ungar de telecomunicaţii în timp ce o reîncarnare a unei bănci a defunctului CAER, în Budapesta, a devenit un succes al diplomaţiei moscovite dar şi un cal troian al serviciilor de informaţii ruse în Europa.

acum 14 zile · comentarii (21)

S-a întâmplat de multe ori în trecut. Miniştrii, abia „aterizaţi“ în minister, au acces la informaţii, documente, dosare, situaţii reale din teren, doar în măsura şi în sensul în care decid „structurile“ birocratice din minister. Ele decid la ce informaţii şi la ce dosare să aibă acces ministrul. Miniştrii care n-au mai avut funcţii la asemenea nivel sunt cu atât mai neajutoraţi. Iau de bune tot ce-i spun „structurile“ ministerului.

acum 14 zile · comentarii (10)

Guvernul liberal a trecut de votul plenului Camerelor reunite ale Parlamentului din prima încercare, ieri, 04.11.2019, cumulând 240 de voturi pentru, deşi ar fi fost suficiente doar 233 de voturi. Voturile în plus pentru investirea Guvernului Orban au venit din partea a şapte parlamentari, deşi partidele din care fac parte au declarat că nu vor asigura cvorumul de şedinţă.

acum 14 zile · comentarii (4)

O elevă româncă a fost violată într-un rituial satanic, în Giurgiu. Detaliile sunt groteşti: fata a fost drogată, batjocorită şi umilită, şi în timpul violululi şi-a pierdut se pare cunoştinţa. Se pare că cei care au violat-o i-ar fi înfipt cioburi în palmă şi i-ar fi băut sângele. Violul a fost filmat şi postat pe Internet.

acum 14 zile · comentarii (20)

Astăzi, o bătrână stătea pe gardul nostru şi plângea. Am întrebat-o ce i s-a întâmplat. Îi furaseră portofelul în farmacia de la Piaţa Dorobanţilor. Am intrat în vorbă cu ea fără să ştiu ce să-i spun. Mi-a zis că nu se duce la poliţie să reclame, că nu mai are putere. O ştiu bine, stă pe strada noastră, în capăt. Am plecat, nu aveam ce să fac pentru ea.

acum 14 zile · comentarii (17)

Vă invit să citiţi, în premieră pentru România, un document care vă va surprinde şi, sper, vă va oferi un subiect de meditaţie. Este vorba despre descrierea unei operaţiuni clasice de tip „false flag“, concepută de militarii americani pentru a aduce pe scena Orientului Apropiat o entitate cu totul nouă care să justifice mişcări, asamblaje, alianţe şi chemări la acţiune pentru distrugerea unei imagini în oglinzile mişcătoare ale deşerturilor.

acum 15 zile · comentarii (19)

Andrei Năstase a pierdut Primăria Chişinău. Pentru prima dată după 1989, Chişinăul a intrat în mâna pro-ruşilor declaraţi, a stângii şi a zonei depăşită, a trecutului. O arată şi structura pe vârste a votanţilor săi, unde viitorul rămâne la dreapta, iar cei peste 55 de ani aleg pro-ruşii în Chişinău.

acum 15 zile · comentarii (41)

Numirea Maiei Sandu în fruntea guvernului de la Chişinău a avut darul de a reseta atât spectrul politic din Republica Moldova, cât şi agenda de priorităţi a ţării pe care o conduce. Una dintre ele a fost transformarea unei vulnerabilităţi, cea a securităţii aprovizionării cu gaze naturale, într-o carte geopolitică foarte complexă.

acum 14 zile · comentarii (37)

Şi nu este vorba doar de schimbarea guvernului Dăncilă. Pe 26 mai, 50% dintre alegători s-au prezentat la urne şi au spus stop coaliţiei de atunci, PSD-ALDE. A doua zi, o altă părticică a societăţii româneşti, 4 magistraţi curajoşi, l-au băgat pe Dragnea în închisoare, pentru fapte clar dovedite. Referendumul pentru familia tradiţională a eşuat doar pentru că a fost iniţiat de Dragnea.

acum 15 zile · comentarii (12)

Pe 30 octombrie 2019, Bogdan Aurescu, care a fost propus de Ludovic Orban pentru a prelua şefia Ministerului Afacerilor Externe, a fost avizat pozitiv în comisiile reunite de politică externă ale celor două camere. Acesta a prezentat capitolul XVI din programul de guvernare al lui Ludovic Orban şi a răspuns la întrebările deputaţilor şi senatorilor români.

acum 15 zile · comentarii (1)

Am participat, serile trecute, la o debatere organizată, de o asociaţie de consultanţă în probleme de apărare şi securitate, cu câţiva tineri antreprenori români. Locul, undeva în Pipera, într-un cadru corporatist din cartierul IT-st şi multinaţional, curat, modern şi confortabil, nu din cele cu cravata strânsă la gât cu care, în general, am avut de a face prin instituţiile unde am vieţuit timp de câteva decenii.

acum 14 zile · comentarii (1)
Postari Recente