Olimpică la română, pasionată de dans, pictură şi şah, visează la o carieră în ştiinţe exacte: „La mine săptămâna începe cu o meditaţie la matematică“

Olimpică la română, pasionată de dans, pictură şi şah, visează la o carieră în ştiinţe exacte: „La mine săptămâna începe cu o meditaţie la matematică“

Daria Petra Pănescu, printre olimpicii de la Şcoala cu Ceas, Râmnicu Vâlcea, Foto: Adevărul

Calificată la naţionala de română, o elevă de clasa a VII-a, îndrăgostită de caligrame şi haiku-uri, se împarte între meditaţii, dans, pictură şi şah şi visează la o carieră între ştiinţele exacte şi designer de modă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pănescu Daria Petra are 13 ani şi este elevă în clasa a VII-a la „Şcoala cu Ceas” din Râmnicu Vâlcea. „De când mergeam la concursuri, din clasa a V-a, m-a atras şi matematica şi româna, numai că subiectele la română mi s-au părut mai interesante, pentru că îmi puneau creativitatea la muncă.” 
 
Aşa a ajuns ca în clasa a VI-a să se califice printre primii cinci cei mai buni elevi pe ţară, la limba română, la olimpiadă. Ulterior, datorită profesoarei Mariana Pascaru, a descoperit concursurile de creaţii literare. „Atunci au început să-mi placă haiku-urile şi caligramele”, mărturiseşte Daria.
 
Ca orice copil care face performanţă, şi-a dorit să-şi testeze cunoştinţele şi la alte materii – geografie, istorie...: „O parte din subiectele la concursuri erau din ce făcusem deja la clasă, altele nu le ştiam, pentru că n-am avut timp să studiez mai mult. Dar mi-au plăcut şi unele şi altele, pentru că mai poţi învăţa câte ceva”, explică eleva despre experienţa acumulată la diverse competiţii.
 
La premierea naţională de la Olimpiada de Română, de anul trecut, alături de alţi olimpici, stânga, Foto: Arhiva personală
 
„Am început clasa a V-a cu o pasiune şi pentru română şi pentru matematică. Pe parcurs, m-a captat mai mult limba şi literatura română, în timp ce mergeam la mai multe concursuri. Subiectele mi s-au părut mai interesante. Adică îmi ofereau mai multă libertate, din punctul meu de vedere, faţă de o ştiinţă exactă. M-a atras în mod deosebit partea artistică, de creaţie, în care e important să-ţi pui imaginaţia la contribuţie şi să creezi într-un stil propriu. Doamna profesor Pascaru m-a ajutat să-mi descopăr acest stil”, explică Daria despre cum a început iubirea pentru literatura română. 
 
Recunoaşte însă că şi familia a avut o contribuţie în această pasiune: „Şi sora mea a fost la Olimpiada de română, dar niciodată nu ne-am sincronizat într-un anumit tipar. Am evoluat şi am vrut să demonstrez că pot să merg la anumite concursuri şi s-o fac mândră pe doamna profesoară. Aşa a decurs totul până în clasa a VI-a, când mi s-a îndeplinit visul şi m-am calificat la Olimpiada Naţională, unde m-am clasat pe locul V. La fel în clasa a VII-a, aş vrea să obţin cel puţin aceeaşi performanţă, să muncesc până o să reuşesc”, ne dezvăluie eleva din planurile de viitor.
  
Despre cât de grele sunt competiţiile la care participă, Daria povesteşte senină că: „Toate concursurile sunt provocatoare, pentru că niciodată nu ai idee despre tematica subiectelor. Uneori sunt neaşteptate, în sensul că atunci când ţi se par uşoare, se dovedesc a fi mult mai complexe, iar când ai impresia că subiectele vor fi mai grele, sunt de fapt mai uşoare. Câteodată, totul ţine de noroc, să cazi pe un anumit subiect sau poţi avea o sclipire de moment. Spre exemplu la olimpiada dintr-a şasea, ştiam că va fi foarte greu, iar când am văzut subiectele mi s-a luminat ziua.” 
Un elev care face cu pasiune ce-i place, ajunge să performeze în orice domeniu, Daria pe gheaţă, Foto: Arhiva personală 
 
Daria Petra Pănescu recunoaşte că înainte de a ajunge la olimpiadă, a participat şi participă încă, practic se pregăteşte, prin intermediul altor concursuri: „Am mai fost şi la alte concursuri la limba şi literatura română. Spre exemplu, la începutul anului am fost la „Pandurii lui Tudor”, la Concursul „Dan Barbilian” şi la diferite concursuri de creaţie literară, poezii sau proză. De exemplu, „Marin Sorescu” sau „Ana Blandiana”. Doamna profesoară m-a îndrumat şi spre concursuri unde pot creea haicku-uri, caligrame, tipuri de poezii mai puţin întâlnite. Şi în domeniul acesta am evoluat.”
 
Numai că lumea Dariei se limitează doar la creaţii literare mai puţin cunoscute sau la competiţii de literatură română, ci este mult mai complexă. „Fac multe activităţi. De când sunt mică dansez, pictez, joc şah şi nu ştiu dacă pot alege între ele. Dar cred că în primul rând m-aş îndrepta spre dans.”, un alt domeniu în care excelează şi unde a câştigat o serie de competiţii. 
 
Dar cum arată o săptămână din viaţa unui copil obişnuit să facă performanţă? „La mine săptămâna începe cu o meditaţie la matematică, care durează 2 ore, apoi o mică pregătire la fizică, la noi la şcoală, cursurile, iar seara îmi fac temele şi citesc. Marţi lucrez pentru mine însămi, la română, la matematică, la celelalte materii. Miercuri dimineaţă am meditaţie la română şi apoi la engleză, o altă materie de care sunt pasionată. După orele de curs urmează dansul cu partenerul meu la Clubul Suprem Dance, sub coordonarea domnului instructor Bogdan Stîrcu. Dimineaţa de joi începe cu o meditaţie la germană - ştiu că întotdeauna este bine să ştii minim două limbi de circulaţie internaţională, iar seara de joi, ca şi cea de vineri se finalizează cu dans, de obicei 2 – 3 ore în fiecare seară”. În weekend-uri, depinde foarte mult de timpul liber pe care-l are, dacă-şi termină temele în timp util, merge cu prietenii la plimbare prin oraş, la film, la un suc. 
 
Pe podium şi la concursurile de dans, în rochie roz, Foto: Arhiva personală
 
Şi de parcă celelalte activităţi extraşcolare n-ar fi suficiente, Daria mai are şi alte hobby-uri, cum ar fi pictatul, spre exemplu: „Mereu desenez cu sora mea. Îmi plac, în mod special, lucrările în creion sau pe anumit teme date, cum ar fi cele de la şcoală: antidrog, antifumat sau antipoluare. De asemenea, îmi place foarte mult şi practic atletismul, pentru că mă simt mai bine ştiind că am grijă de de corpul meu.”, ne mărturiseşte eleva, care recunoaşte că nu practică acest sport cu regularitate, doar pentru că nu are suficient timp la dispoziţie.
 
Cât despre programul de zi cu zi, susţine că nu i se pare foarte încărcat, pentru că s-a obişnuit cu el, mai ales în ultimii doi ani.
 
Despre competiţia între ea şi sora mai mare susţine că: „De când s-a calificat de două ori la Olimpiada de Română, mi-am dorit să simt ce-a simţit şi ea. Apoi a participat la Olimpiada de Civică, Democraţie şi Toleranţă, şi am ajutat-o să înveţe, să facă diferite materiale împreună cu profesorii care au asistat-o şi colegele ei. Aşa a început să mă atragă atmosfera de lucru, de competiţie. Mi-a plăcut că poţi să demonstrezi de ce eşti în stare.”
 
Când vine vorba despre viitor, Daria spune: „Sincer, poate o să vi se pară ciudat dar, deşi sunt pasionată de literatură, vreau să rămân pe partea de ştiinţe exacte: să devin doctor sau arhitect. Dar mai am o latură creativă care s-a manifestat de mică, de când îmi doresc să fiu designer de modă. Am început să fac diferite schiţe, de manechine, colecţii şi mi-aş dori când o să fiu mare să le pot şi creea.”
 
Revenind la pasiunea pentru română, Daria recunoaşte că este conştientă că o etapă naţională presupune foarte multă muncă şi sacrificii, dar consideră că cei mai buni trebuie să câştige, şi că fiecare poate să fie măcar o dată în viaţă cel mai bun. Am dorit să aflăm dacă citeşte doar ce i se recomandă, şi ne-a mărturisit că în perioada olimpiadei citeşte atât ce-i spune doamna profesoară, dar îi plac în egală măsură şi cărţile de la clubul de lectură, care nu reprezintă lectură obligatorie.
 
Competiţiile la şah i-au dezvoltat de mică dorinţa de a performa în tot ce-i place, Foto: Arhiva personală
 
Literatura veche versus literatura contemporană 
 
„Este vorba despre cărţi din literatura română şi universală premiate, contemporane, în care personajele sunt tineri ca noi care se confruntă cu probleme ca ale noastre.”, mai spune Daria care recunoaşte că în lupta dintre literatura veche şi cea conteporană, o preferă pe cea modernă. „Ambele au atuurile lor. Dar o prefer pe cea contemporană, pentru că este mai expresivă. Şi literatura veche mă impresionează prin cursivitate, versurile se leagă într-un alt mod. Spre exemplu, pentru Concursul Marin Sorescu din acest an am avut de făcut o poezie despre care pot să spun că era nici contemporană, dar nici după metoda veche, era o îmbinare.” 
 
Şi de când doamna profesoară de română i-a arătat un nou tip de poezie, de atunci şi-a dezvoltat gândirea şi a ales stilul modern în care uneori versurile se termină cu un punct sau un cuvânt:
„Murim ca melcii-n timp de iarnă / 
Când frigul ară în pământ / 
O disperare care doare / 
Atât.”, 
sună versurile unei creaţii proprii.
 
Când vine vorba despre ce sfat le-ar putea da copiilor de aceeaşi vârstă ca să facă performanţă, Daria susţine că întotdeauna trebuie să înveţi, chiar şi atunci când ai impresia că nu-ţi place o materie. „Spre exemplu, în clasa a V-a nu eram fan al istoriei sau biologiei. Dar apoi mi-am dat seama că în viaţă am nevoie de ele. Uite, eu să mă fac medic, deci am nevoie de biologie. Trebuie să înveţi pentru că nu ştii ce-ţi oferă viaţa şi trebuie să ai informaţii despre orice, ca să te descurci. Dar, în primul rând, trebuie să lucrezi la ce-ţi place, ca să te dezvolţi pe acel domeniu.”, mai spune Daria.
 
Platformă de socializare internă pentru elevi şi mai multe cursuri de creaţie
 
Am întrebat-o pe olimpică ce ar schimba la şcoală dacă ar putea şi am aflat că: „Este o idee inspirată şi din filme, dar mi-aş dori ca o dată pe săptămână sau măcar o dată la două săptămâni să avem o oră sau două în plus de materii creative. Un fel de cercuri în care să facem diverse proiecte care să se materializeze şi într-o revistă a şcolii, în care fiecare să-şi împărtăşească gândurile, realizările...Nu sunt adepta ideii de a pune o poză cu tine pe Facebook, pe Instagram , cu premiile pe care le ai şi să te aştepţi la comentarii. Mi se pare că este mult mai frumos ca ceilalţi să afle dintr-un articol cum ai ajuns până acolo, ce sacrificii ai făcut şi apoi să te judece, când au toate informaţiile, nu să tragă concluzii fără să înţeleagă întregul context. Povestea din spatele reuşitei”, explică Daria despre cum şi-ar dori implementată o platformă de socializare la nivelul şcolii.
 
Cum doamna director, profesor Soare Florina, a fost prezentă la interviu a sfătuit-o pe Daria, care face parte şi din Consiliul Elevilor să centralizeze astfel de propuneri şi să le discute în consiliul şcolii, pentru a se vedea ce anume se poate face pe termen scurt, mediu sau lung.
citeste totul despre: