O tânără din Vâlcea „şi-a stors“ amantul de bani în schimbul tăcerii. Într-un final, bărbatul a reclamat şantajul la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scena de dragoste FOTO Fotolia
Scena de dragoste FOTO Fotolia

O femeie de 23 de ani din comuna vâlceană Breznoi a fost prinsă în flagrant în timp ce primea de la amantul în vârstă de 46 de ani suma de 1.000 de lei.

Cei doi aveau o relaţie de o lună, iar tânăra i-a cerut bani pentru a nu-i dezvălui amantlâcul soţiei bărbatului. Amantul s-a dus la poliţie acum câteva zile, dezvăluindu-le poliţiştilor relaţia extraconjugală şi şantajul.

Bărbatul, care este căsătorit de 20 de ani şi are copii, o cunoscuse pe tânără în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, acum o lună. Tânăra de 23 de ani, descoperind că amantul său are bani, s-a gândit să îl şantajeze pentru a nu divulga relaţia. Fata i-a cerut de mai multe ori bani bărbatului, ameninţând că dacă nu va primi sumele cerute îi va spune soţiei de relaţia lor extraconjugală.

Ultima oară, fata a cerut suma de 2.000 de lei, bărbatul promiţându-i că îi va da pentru început 1.000 de lei şi stabilind un loc şi o oră de întâlnire. Numai că amantul a anunţat Poliţia şi a fost organizat un flagrant. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti, Brezoi şi a Postului de poliţie Berislăveşti s-au deplasat la locul indicat, în Călimăneşti, şi au depistat-o pe tânără în timp ce primea banii. Aceasta este în prezent cercetată pentru şantaj şi riscă între un an şi cinci ani de închisoare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite