O dispută amoroasă, motivul atacului armat din Râmnicu Vâlcea în care protagonişti au fost doi adolescenţi

O dispută amoroasă, motivul atacului armat din Râmnicu Vâlcea în care protagonişti au fost doi adolescenţi

Zona centrală din Râmnicu Vâlcea în care un copil de 15 ani a fost împuşcat de un altul de 17 ani cu o armă de tip airsoft Foto google maps

Un incident şocant a avut loc luni seara, 10 ianuarie, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, unde o neînţelegere între adolescenţi a fost soluţionată cu o armă de tip airsoft.

Un părinte a sunat disperat la 112 pentru a anunţa că fiul său, în vârstă de 15 ani, a fost împuşcat în stradă, într-o zonă din apropierea sediilor Prefecturii, Tribunalului şi Judecătoriei din Râmnicu Vâlcea, în timp ce se întorcea de la şcoală. Agresorul, în vârstă de 17 ani, a folosit o armă de tip airsoft, după cum avea să se dovedească ulterior, şi din fericire, victima a suferit leziuni uşoare, refuzând să fie transportată la spital, potrivit anchetatorilor.

Dacă se confirmă informaţiile primite pe surse, potrivit cărora, cei doi adolescenţi implicaţi ar fi elevi ai aceluiaşi liceu, o prestigioasă unitate de învăţământ din Râmnicu Vâlcea, atunci anchetatorii vor trebui să dovedească ipoteza potrivit căreia agresorul şi-a aşteptat victima, şi prin urmare, gestul nu a fost spontan, ci unul premeditat.
 
Deocamdată, oficial, nu se ştie decât că între cei doi liceeni a avut loc un „mic conflict verbal”, dar, potrivit unor surse, cearta dintre minori ar fi avut la bază o idilă, cei doi fiind îndrăgostiţi de aceeaşi fată. 
 
Armă de tip airsoft şi cuţit - arsenal din dotarea elevilor vâlceni Foto Jandarmeria Vâlcea
 

Amendat cu 2.000 de lei pentru că deţinea armă deşi nu avea 18 ani

 
Poliţia Vâlcea a deschis în acest caz un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a confiscat arma şi l-a reţinut pe agresor pentru audieri. Acesta a primit o amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prev. art.129 pct. 25 din Legea nr. 295/2004 - adică pentru că şi-a procurat, deţinut şi folosit arme neletale înainte de a împlini 18 ani.
 
Specialiştii contactaţi de „Adevărul” spun că, chiar dacă vorbim despre o armă neletală, din categoria căreia face parte pistolul airsoft, acesta poate mutila o persoană, dacă se trage cu el de foarte aproape, în zona feţei, iar în cazuri nefericite acest lucru poate duce chiar la deces. 
 
Contactată telefonic, şefa Inspectoratului Şcolar Vâlcea, prof. Mihaela Andreianu a declarat pentru „Adevărul” că abia a aflat despre incident şi aşteaptă mai multe amănunte din partea Poliţiei Vâlcea. „Din câte am înţeles, incidentul a avut loc în afara orelor de şcoală, nu s-a petrecut nici în şcoală, nici în zona adiacentă. Aştept să aflu şi eu mai multe amănunte”.
 

Armele airsoft, noua modă printre liceenii vâlceni

 
Un incident asemănător a avut loc luna trecută, în decembrie 2021, tot pe bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea. Un adolescent de 16 ani a aşteptat în faţa Liceului Forestier un elev de 18 ani şi, fără să ţină cont de oră, în plină zi, sau de loc, a tăbărât asupra acestuia cu pumnii şi picioarele, din cauza unor comentarii pe Facebook. Incidentul a fost observat de paznicul şcolii care a chemat în ajutor o patrulă de jandarmi. La percheziţie, s-au găsit asupra bătăuşului un cuţit şi o armă de tip airsoft despre care agresorul a motivat că le avea pentru autoapărare. 
 
Nu există încă date noi cu privire la acest caz, privind rezultatul cercetărilor sau măsurile luate împotriva agresorului.
 
Specialiştii mai atrag atenţia că armele de tip airsoft pot fi cumpărate chiar şi de pe Olx, pentru sume care pleacă de la 100 de euro. 
 

Vă mai recomandăm să mai citiţi:

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările