„Marea Olteniei“, cu miraculoasele sale ape sărate, îşi redeschide porţile cu tarife neschimbate FOTO

„Marea Olteniei“, cu miraculoasele sale ape sărate, îşi redeschide porţile cu tarife neschimbate FOTO

Ştrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce şi sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Vâlcea, în sezonul estival, Ştrandul Ostroveni, probabil, cea mai mare bază de agrement din regiune, îşi deschide porţile vineri, 27 mai.

Cunoscut drept „Marea Olteniei”, datorită numărului mare de turişti care-l iau cu asalt vară de vară, ce ajunge chiar la 10.000 de vizitatori în perioada caniculară, ştrandul din municipiul reşedinţă de judeţ se află în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea.
 
Amplasat pe un vechi braţ al Oltului, transformat acum în lac, baza de agrement oferă deocamdată trei bazine cu apă sărată, soluţia salină fiind adusă, printr-o conductă, direct de la Ocnele Mari, două bazine cu apă dulce, o bază sportivă cu două terenuri de minifotbal şi un teren de tenis de câmp, grupuri sanitare, spaţii pentru comerţ, alimentaţie publică şi loc de joacă pentru copii. 
 
 
Baza şi-a reîntregit de curând patrimoniul, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care i s-a cedat un teren de peste 3,5 hectare de care fusese văduvită după Revoluţie, evaluat la 7 milioane de euro. Terenul se află în prelungirea bazinelor de apă, şi constă în două peninsule pe care se află un sat de vacanţă lăsat în paragină şi un părculeţ - zonele de agrement „Insula pescarilor” şi „Sălcioara”. 
 

Pensionarii au gratuitate în timpul săptămânii

 
Administratorii bazei de agrement din Râmnicu Vâlcea au anunţat că în acest nu vor fi modificate tarifele de acces, preţul unui bilet de intrare fiind de 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii cu vârsta între 5 şi 14 ani, pentru cei mici accesul fiind gratuit. De aceeaşi facilitate beneficiază şi pensionarii din Râmnicu Vâlcea, pe baza cuponului de pensie şi a actului de identitate, în fiecare zi de luni până joi. 
 
Baza de agrement din sudul municipiului va avea program de funcţionare zilnic, între orele 08:00 – 20:00, cu excepţia zilei de luni când va fi deschis în intervalul orar 11:00 – 20:00.
 
Cum ştrandul se află într-o zonă mărginaşă a oraşului, există mijloace de transport public local către aceasta: cursele 5 (Dispecerat Nord – str. Depozitelor) şi 7 (Muzeul Satului Bujoreni – Parc Industrial Sud) ale autobuzelor ETA.
 

Clădirea futuristă ce a înghiţit milioane de euro, în conservare

 
Cel puţin în acest sezon estival, noul teren redobândit al bazei de agrement nu va fi redat circuitului turistic, până nu se va decide ce destinaţie va avea: dacă satul de vacanţă va fi reabilitat sau înlocuit de alte proiecte. 
 
La fel cum nu va intra în circuitul turistic nici clădirea acoperită, cu o arhitectură futuristă, de lângă bazinele de apă dulce şi sărată, a cărei destinaţie iniţială a fost de bazin de înot acoperit şi centru spa. Din cauza unor greşeli de proiectare care i-au costat scump pe râmniceni, clădirea nu va avea deocamdată nici o funcţionalitate. Ca şi în cazul terenului proaspăt redobândit se aşteaptă soluţii, în cadrul unei dezbateri publice, despre care însă nu se ştie când se va organiza.
 

Potenţialul uriaş de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea

 
Ştrandul din zona sudică a municipiului Râmnicu Vâlcea a fost construit în urmă cu aproximativ patru decenii, pentru a înlocui un altul care existase aproape de centrul oraşului, în Parcul Zăvoi, construit în anii 30 ai secolului trecut, faimos la vremea lui în întreaga Oltenie. 
 
S-a folosit pentru baza de agrement „Ostroveni” aceeaşi „reţetă” care se aplicase şi în staţiunea Ocnele Mari, unde existau deja două ştranduri cu apă sărată, extrem de apreciate datorită efectelor miraculoase ale apei provenite din salină, în tratarea diverselor afecţiuni legate oase, reumatism, organe genitale, piele, dereglări endocrine, meteosensibilitate, sindromul „oboselii cronice”, circulaţia periferică sangvino-limfatică, aparatul respirator etc.  
 
Odată cu redobândirea întregului patrimoniu al bazei de agrement, având în vedere spaţiul generos de care se bucură, faptul că este amenajată pe un lac, Râmnicu Vâlcea are şansa de a transforma zona într-un loc unic în ţară. 
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

Imagini din aceeasi galerie
  • Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - Marea Olteniei - bazine cu apă dulce și sărată de la Salina Ocnele Mari Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Baza de agrement Ostroveni din Râmnicu Vâlcea - imagine aeriană 2021 Foto captură video YouTube
  • Porţiune din satul de vacanţă şi lacul Bazei de Agrement Ostroveni din Râmnicu Vâlcea Foto captură video You Tube
  • Porţiune din satul de vacanţă şi lacul Bazei de Agrement Ostroveni din Râmnicu Vâlcea Foto captură video You Tube
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările