FOTO La şcoala unde un copil a acuzat că i s-au dat pantalonii jos, se cercetează disciplinar evenimentele, nu persoanele

FOTO La şcoala unde un copil a acuzat că i s-au dat pantalonii jos, se cercetează disciplinar evenimentele, nu persoanele

Comisie disciplinară la Şcoala Laloşu - Vâlcea - în stânga şefa Inspectoratului Şcolar - Andra Bica Foto colaj

La Şcoala Primară Laloşu din Vâlcea unde copiii au acuzat că sunt agresaţi de colegi, psihic, sexual şi fizic, continuă cercetările.

 
O echipă de control formată din trei inspectori şi un consilier şcolar, din cadrul Inspectoratului Şcolar (IŞJ) Vâlcea, a făcut deja o primă cercetare la Şcoala din Laloşu - Vâlcea
 
În urma acesteia a reieşit că nu s-a luat nici o măsură la nivelul conducerii şcolii, după incidentele petrecute în această unitate, la finele lunii noiembrie.
 
Şefa IŞJ a declarat unui reporter al unui post local de televiziune, TV Vâlcea 1, după ce cazul a ajuns în atenţia presei naţionale, că în continuare se face o cercetare disciplinară a „faptelor”, nu a persoanelor. 

„Este în desfăşurare o comisie de cercetare disciplinară, o comisie de cercetare a evenimentelor”, a nuanţat Andra Bica.
 
„E mult spus agresiune sexuală... cred că a fost mai mult o joacă cu pantalonii”
 
De asemenea, a precizat şi că rezultatul comisiei disciplinare va veni pe data de 20 decembrie – termen primit de conducerea şcolii pentru soluţionarea problemelor. „Din spusele părinţilor şi ale copiilor, da, incidentul cu fetiţa lovită a existat. Rămâne să vedem dacă şi incidentul cu băieţelul care… mda, e mult spus (agresiune sexuală – n.r.). Da, s-a plâns şi cred că a fost mai mult o joacă cu pantalonii, ceva de genul acesta. Dar, nu pot să vă dau detalii concrete, până nu avem rezultatul comisiei de cercetare disciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ”, a mai spus inspectorul general care cataloghează drept regretabil gestul de a nu se lua nici o măsură. 
 
„Nu este normal să fim sesizaţi”, conducerea şcolii ar fi trebuit să raporteze incidentele
 
„A trebuit să fim sesizaţi, ceea ce nu este normal”, a mai spus Bica menţionând de şedinţele cu directorii şi discuţiile individuale în care s-a atras atenţia de nenumărate ori ca orice incident să fie raportat la IŞJ Vâlcea: „Dacă au loc violenţe între doi copii este anunţată şi poliţia”, lucru care de altfel nu s-a întâmplat la Laloşu. 

„Nu înţeleg de ce la Laloşu lucrurile nu s-au desfăşurat în acest sens”, a mai spus inspectorul general Andra Bica.
 
Recomandări, în loc de cercetare disciplinară
 
Cercetarea disciplinară nu este făcută împotriva conducerii sau cadrelor didactice ale Şcolii din Laloşu care au tratat cu uşurinţă cazurile şi le-au ascuns de conducerea IŞJ. Doamna director a primit, în schimb, „nişte recomandări”, pe care, dacă nu le va îndeplini „se poate declanşa şi o cercetare disciplinară” la adresa persoanelor vizate. 
 
Printre recomandări se numără reunirea Consiliului de Administraţie al şcolii, să convoace părinţii la discuţii şi să facă un comitet de părinţi, să se asigure că se realizează serviciul pe şcoală şi cineva răspunde de siguranţa copiilor.  

„Nu avem ce să le facem, sunt angajaţi pe pile, politic”
 
Ceea ce nu a pomenit deloc şefa IŞJ Vâlcea este faptul că în acest scandal a fost pomenit şi numele unui inspector şcolar care a fost sesizat de unul dintre părinţi de întregul incident şi care ar fi dat un răspuns cel puţin straniu: „Am fost şi la Vâlcea, la Inspectoratul Şcolar şi mi s-a spus: domnule, nu avem ce să le facem, sunt angajaţi pe pile, politic”, susţine tatăl fetiţei bătute. Interesant este faptul că atât inspectoarea cu pricina cât şi directoarea şcolii sunt membre ale aceluiaşi partid. 
 
Scurt istoric
 
Reamintim că Şcoala Primară din Laloşu a ajuns în centrul atenţiei publice după ce doi băieţi, de 9 şi respectiv 10 ani, au fost acuzaţi că obişnuiesc să-şi bată colegii, să le dea pantalonii jos şi să mimeze acte sexuale în clasă, în curtea şcolii şi în toalete. 
 
Părinţii victimelor au sesizat problema jurnaliştilor, în loc să depună plângeri la organele abilitate, convinşi că lucrurile vor fi muşamalizate şi nu-şi vor găsi astfel rezolvare, cum s-a mai întâmplat şi în trecut. 
 
„M-a dezbrăcat în fundul gol şi a început să mă coţăie”, a povestit Ştefan, un băieţel din clasa a IV-a despre un coleg de clasă care obişnuieşte să facă astfel de gesturi şi cu alţi copii - fapt confirmat şi de o altă colegă.
 
Întâmplarea s-a produs în curtea şcolii, la ora de sport, în prezenţa profesorului care nu era atent la ce făceau copiii stând de vorbă, un pic mai departe, probabil, cu un părinte. Iar gesturile sunt repetate cu obstinaţie, spun copiii, nu doar în curtea şcolii, ci şi în sala de clasă sau în toaletă, atunci când micuţii rămân nesupravegheaţi.
 
O altă colegă, Bianca, a suferit un atac de panică şi nu a mai putut să respire, după ce un coleg mai mic a lovit-o cu un pumn în spate. Micuţa a mai fost protagonista unui incident în urmă cu un an, când, spun părinţii, a fost sechestrată în clasă de mămica elevului căruia îi plac gesturile obscene, sau cum susţine generala învăţământului vâlcean, „îi place să se joace”.
 
La rândul ei, directoarea şcolii în care s-au semnalat faptele, care se încadrează în tiparul prevăzut de Legea bullying-ului, consideră că nu este de responsabilitatea ei faptul că micuţii vin „cu anumite comportamente de acasă”, şi a motivat lipsa de reacţie spunând că fata a început conflictul, iar colegul a ripostat. I-a acuzat pe părinţi că exagerează atât faptele celor mici cât şi prin comportamentul pe care-l au faţă de dascăli în această privinţă. 
 
Pe de altă parte, şefa Inspectoratului Şcolar Vâlcean a recunoscut că este de datoria cadrelor didactice de a semnala la Protecţia Copilului astfel de situaţii, subliniind şi faptul că cea mai mare problemă o reprezintă de fapt conflictul dintre primar şi directoarea de şcoală, autorităţi care, în loc să rezolve problemele comunităţii şi ale copiilor în special, pierd vremea prin procese instituţionale.  
 

valcea, bullying, scoala, invatamant, ciclul primar, acuzatii, sex, agresiune, lalosu, victime, ancheta

Imagini din aceeasi galerie
  • valcea, bullying, scoala, invatamant, ciclul primar, acuzatii, sex, agresiune, lalosu, victime, ancheta
  • Doi copii de la Școala Primară Laloșu - Vâlcea susțin că au fost agresați fizic și sexual de alți doi elevi - în imagine alături de părinții revoltați Foto Timpul de Vâlcea
  • Bullying la Școala Primără din Laloșu - Vâlcea - în imagine una dintre victime și părinții acesteia povestind traumele Foto Timpul de Vâlcea
  • Bullying la Școala Primără din Laloșu - Vâlcea Foto Timpul de Vâlcea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: