La Prundeni, în „Ţara vinului”, hoţii fură zaibărul de pe marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Prundeni îşi leagă cu sârmă sticlele de vin pentru a nu fi subtilizate de şoferii din trafic. Hăituiţi de poliţie, producătorii se plâng că nu au unde vinde produsele şi aşteaptă săptămâni în şir până să vândă măcar o sticlă

Cu cât te apropii mai mult de oraşul Drăgăşani, dinspre Râmnicu Vâlcea, pe marginea drumului, de-o parte şi de alta, poţi vedea zeci de peturi din plastic cu vin alb, roşu, negru, fie la un litru, la doi, la cinci. Dacă eşti hotărât să mai şi cumperi, vânzătorii te îndeamnă să deguşti din licoare. Faţă de alte dăţi, producătorii de vinuri par a fi mult mai puţini, iar oamenii au şi o explicaţie. „Au venit cu poliţia şi vor să nu ne mai lase să vindem la şosea. Spun că e drum naţional şi nu avem ce căuta. Am o pensie de 35 de lei şi mă gândesc că poate vânzând vin mai fac rost de bani să îmi cumpăr medicamente, să cumpăr zahăr şi ulei", spune Aritica Diaconeasa, care la cei 75 de ani. Un alt viticulor, Alexandru Mirescu (73 ani) îşi spune of-ul. „Înainte era MAT-ul unde puteam preda strugurii, acum nu mai ai unde. Stăm cu pivniţele pline cu butoaie cu vin şi nu avem cui să-l dăm". Elena Tăbârcă (60 ani) are şi o altă explicaţie pentru „împuţinarea" vânzătorilor de vinuri. „E toamnă şi a început culesul porumbului, cât de curând se vor culege şi viile, iar oamenii sunt prinşi cu munca la câmp. Oamenii s-au cam speriat şi de poliţie dar şi de hoţi. Săptămâna trecută a venit unul cu maşina, a oprit lângă sticlele cu vin, s-a făcut că ne întreabă de vorbă, eram zece producători într-un loc, a luat sticla şi a plecat. Avea maşină cu numere străine şi nu am apucat să reţin decât jumătate din număr. În ziua aceea a furat din tot satul. Unde oprea, de acolo pleca cu sticlele cu vin", spune femeia. La câteva sute de metri mai încolo, Maria Amza (64 ani) îşi plânge soarta. „Eu le-am legat cu sârmă sticlele de vin, alţii le pun în copac, dar când este să fure, tot fură. Cu vinul, nu mai este o afacere. Stau pe marginea drumului de o săptămână şi nu venit nimeni"

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite