Investitorii chinezi au intrat oficial în competiţia pentru achiziţionarea Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile chineze Baota Petrochemical Group- Junlun Petroleum au intrat oficial în competiţia pentru achiziţionarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Investitorii din China au cumpărat recent caietul de sarcini.

Investitorii din China s-au numărat printre cei care au cerut Ministerului Economiei să amâne termenul final pentru depunerea ofertelor de cumpărare. În schimb, chinezii s-au oferit, în luna ianuarie, să asigure un capital de lucru de 20 de milioane de euro astfel încât combinatul Oltchim să poată funcţiona până în momentul vânzării. Reprezentanţii angajaţilor speră că investitorii îşi vor respecta această promisiune.

“Cele două companii au cumpărat caietul de sarcini şi au primit toate informaţiile cerute, inclusiv despre Rafinăria Arpechim Piteşti. Aşteptăm răspunsul lor în ceea ce priveşte capitalul de lucru, a fost propunerea investitorilor din China şi vrem să vedem dacă se materializează”, declară Corneliu Cernev, liderul Sindicatului Victoria Oltchim. 

Până în prezent, caietul de sarcini a mai fost achiziţionat de Petchem, divizia petrochimică a concernului maghiar Moll, omul de afaceri Ştefan Vuza şi ruşii de la Oil Gas Trade. Vânzarea combinatului din Râmnicu Vâlcea a fost amânată pentru sfârşitul lunii martie. După un an de insolvenţă, Oltchim continuă să funcţioneze la capacitate redusă. Administratorii judiciari au raportat însă o reducere a cheltuielilor după ce, în 2013, au fost disponibilizaţi 1000 de salariaţi. Oltchim înregistrează datorii de peste 800 milioane de euro.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite