Incendiu la locomotiva de rezervă a unui tren personal

Flăcările care au cuprins sala motoarelor au izbucnit de la saboţii supraîncălziţi. Nu sunt victime umane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un incendiu a izbucnit azi, în jurul orei 14.20, în halta Slăviteşti, la locomotiva trenul personal 2075, care circulă pe ruta Piatra Olt - Râmnicu Vâlcea. Flăcările au fost observate de mecanic, acesta apelând numărul de urgenţă 112. Purtătorul de cuvânt al Pompierilor Militari, cpt. Cătălin Popescu, ne-a spus: „Incendiul a fost stins de pompierii militari, care au fost nevoiţi să folosească şi aerul comprimat, din cauză că se crease foarte mult fum. O autospecială a pompierilor însoţeşte garnitura trenului, pe şosea, până când locomotiva va ajunge în Depoul de la Râmnicu Vâlcea".


Nicio persoană din tren nu a avut de suferit. Potrivit unor surse din Poliţia T.F., este foarte posibil ca incendiul să fi izbucnit din cauza saboţilor de la cea de a doua locomotivă. Trenul personal 2075 avea două locomotive, prima care tracta, iar cea de a doua era cu motoarele neturate. După stingerea incendiului produs la cea de a doua locomotivă, prima dintre ele a continuat să tracteze locomotiva care a fost avariată din cauza incendiului, dar şi convoiul de vagoane. Personalul 2075 a avut o întârziere de 55 de minute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările