Impotenţa, problema tuturor bărbaţilor. Cauzele, explicate de specialişti: boli, lipsa de încredere, partenerele mai puternice sau mai inteligente decât ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disfuncţia sexuală masculină reprezintă în secolul 21 un subiect tabu pentru mulţi români care evită pe cât posibil să ceară sfatul unui medic, dar apelează cu mare uşurinţă la vraci. Specialiştii susţin că stresul de la serviciu şi un şef mult prea exigent îl fac pe un bărbat să aibă o stimă de sine redusă şi, implicit, un randament sexual care lasă de dorit.

Medicii cred că majoritatea bărbaţilor se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu disfuncţia erectilă, denumită şi impotenţa. Disfuncţia sexuală apare în general în rândul bărbaţilor trecuţi de o anumită vârstă, dar îi poate afecta şi pe tineri. Apariţia unei astfel de probleme este cauzată de anumite intervenţii chirurgicale şi de boli, precum diabetul şi afecţiunile renale sau cardiace, ori de obiceiuri nocive, cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool. De foarte multe ori, însă, medicii urologi sau cardiologi nu-şi pot ajuta pacienţii, întrucât disfuncţia sexuală este cauzată de factori psihologici. 

„Lipsa de încredere în partener, anumite frustrări şi stări anxioase ori depresive, atacuri de panică survenite pe diverse fonduri, stresul de la locul de muncă pot duce la disfuncţii sexuale. De exemplu, un bărbat care are un şef foarte exigent, care îi subminează încrederea în el, automat, ducându-se acasă şi având o parteneră puternică, nu mai face faţă, se simte devalorizat, nu mai are randament. Pe de altă parte, starea anxioasă apare în rândul bărbaţilor care trăiesc cu impresia că partenera e mult prea exigentă, că-şi doreşte mult mai mult. În realitate, totul e doar în capul lor, el trăieste după nişte scenarii”, spune psihologul Adrian Sandu, psihoterapeut pentru cuplu şi familie. 

Femeia “nepotrivită” şi tulburările de erecţie

Contactul intim cu o femeie “nepotrivită” le poate provoca bărbaţilor un adevărat blocaj sexual. De asemenea, lipsa de interes sexual pentru parteneră este unul din factorii care determină apariţia tulburărilor de erecţie.

“Cred că partenera nepotrivită ar fi o cauză principală a apariţiei disfuncţiilor sexuale. Problema de ordin psihic a bărbatului poate fi generată chiar de parteneră, mai ales dacă vorbim despre o femeie puternică, persuasivă. Acest tip de parteneră se impune în familie şi subminează încrederea soţului sau a partenerului, îi creează acestuia o stare de disconfort şi un sentiment de inutilitate

explică psihologul Adrian Sandu. 

Potrivit psihoterapeutului, un bărbat poate deveni impotent şi când are de-a face cu o femeie mult mai inteligentă decât el: 

“Din cazuistica pe care o am la cabinet pot să vă spun că apare o stare de frustrare în rândul bărbatului şi din cauza statutului social. În plus, dacă soţul are un intelect de nivel mediu, iar soţia este deasupra lui ca şi nivel intelectual, se creează iarăşi o stare de frustare în rândul partenerului şi apar discuţii”

Vraciul, mai important decât psihologul

Disfuncţia erectilă reprezintă în prezent un subiect tabu, căci bărbaţii se feresc să meargă la un specialist, dar apelează cu încredere la vrăjitoare. 

“Numărul bărbaţilor cu disfuncţii sexuale care apelează la ajutorul unui psiholog este destul de mic. Sunt şi cazuri când, înainte să ajungă la psiholog, trec pe la zece cardiologi şi chiar pe la preot. Doar astfel se conving şi acceptă că problema lor nu e cauzată de factori fizici şi că au nevoie de un altfel de ajutor. Un pacient mi-a spus că a fost şi la vrăjitoare pentru a-şi trata disfuncţia. Era ferm convins că i s-au făcut vrăji, aşa că a mers să fie dezlegat de farmece. Noi nu putem obliga pe nimeni să vină la cabinet, să se trateze. Doar când sunt pregătiţi şi acceptă ideea bărbaţii apelează şi la ajutorul nostru“

mai spune psihologul Adrian Sandu.

De foarte multe ori, bărbaţii care au probleme se prezintă la doctor doar la insistenţele partenerei. Medicii spun că este foarte important ca ambii parteneri să apeleze la ajutorul unui medic şi recomandă terapia în cuplu. 

“Mergem pe întărirea încrederii în sine, pe o valorizare şi o redescoperire a relaţiei de cuplu. Mediul familial este un factor determinant, iar atunci când există încredere între cei doi parteneri automat există şi stabilitate în relaţia de cuplu. Dispariţia stărilor conflictuale şi această stabilitate se transpune şi în planul relaţiilor”, conchide psihoterapeutul. 

Bărbaţii care refuză să meargă la doctor riscă să ajungă la spital, căci problemele se vor acutiza în timp şi vor genera apariţia unor tulburări psihice severe.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite