FOTO VIDEO Unul dintre cei 12 urşi monitorizaţi în Parcul Cozia a fost călcat de tren pe Valea Oltului: „Cel mai probabil coborâse după hrană“

FOTO VIDEO Unul dintre cei 12 urşi monitorizaţi în Parcul Cozia a fost călcat de tren pe Valea Oltului: „Cel mai probabil coborâse după hrană“

Ursoaică din Parcul Naţional Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul

Unul dintre cei 12 urşi monitorizaţi în Fondul de Vânătoare 13 din Parcul Naţional Cozia, judeţul Vâlcea, a fost găsit mort miercuri, 17 iulie. Animalul a fost călcat de un tren pe Valea Oltului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Ursoaica omorâtă de tren a fost găsită în apropiere de Mănăstirea Turnu, din judeţul Vâlcea. Silvicultorii cred că a coborât de pe munte în căutare de hrană.

Accidentul s-a produs noaptea trecută, fiind semnalat de angajaţii CFR, potrivit directorului Parcului Naţional Cozia, ing. Pavel Prundurel: „A fost lovită de tren, în cursul nopţii trecute. Lucrătorii de la Căile Ferate Române sunt cei care ne-au adus la cunoştinţă acest caz. Ne-am deplasat imediat la faţa locului. Am găsit ursoaica între liniile de cale ferată, fusese lovită în plin de tren”. 
 
Cum accidentul s-a produs la câteva sute de metri depărtare de Mănăstirea Turnu, în amonte, comisia care s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări a tras concluzia că ursoaica provenea din Fondul cinegetic 13, administrat de Direcţia Silvică Vâlcea a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, prin Ocolul Silvic Călimăneşti. 
 
De altfel, în Parcul Naţional (PN) Cozia, silvicultorii şi angajaţii parcului au avut sub monitorizare 12 exemplare de urs, jumătate femele şi jumătate masculi. „Avem o situaţie clară cu efectivele de acolo. În evidenţe aveam şase femele şi şase masculi”.
 
Victima accidentului feroviar de miercuri era „o femelă urs în vârstă de 4 - 5 ani, după cum a constatat comisia care a fost la faţa locului”, a mai spus directorul Prundurel care a recunoscut că este „o situaţie extrem de neplăcută”. 
 
Cadavrul animalului a fost găsit între liniile de cale ferată. „A fost târâtă de locomotivă zeci de metri, după cum reiese din estimările noastre”, mai susţine directorul PN Cozia. 
 
Pădurarii au ajuns la concluzia că ursoaica a coborât de pe munte în căutare de hrană, o situaţie destul de obişnuită în ultimii ani. Spre exemplu, urşii au dat iama de mai multe ori în gospodăria călugărilor de la Mănăstirea Turnu, în trecut. 
 
„În zona în care s-a produs accidentul, pe lângă calea ferată, există o porţiune de arbuşti şi subarbuşti destul de deasă. Aici se găsesc zmeură. mure de vară, chiar şi zarzăne, cum le spunem noi la corcoduşe, care sunt numai bune de cules. De aceea, am ajuns la concluzia că a venit în zonă după hrană”, a mai explicat ing. Pavel Prundurel. 
 
Acesta a ţinut să precizeze şi că nu există dubii în privinţa modului în care a murit animalul: „Nu există alte suspiciuni despre cum şi-a găsit sfârşitul ursoaica”.
 
Anul trecut, angajaţii Romsilva au reuşit să filmeze trei exemplare de urs în Parcul Naţional Cozia: o ursoaică şi puii ei, care s-au retras imediat cum au simţit prezenţa umană.
 
 
În ultimii ani, animalele sălbatice flămânde coboară tot mai des de pe munte în căutare de hrană. Anul trecut, în zona de nord a judeţului, aproape de graniţa cu Sibiu, în Ţara Loviştei au fost semnalate nenumărate atacuri ale urşilor în gospodăriile localnicilor. Ursoaice cu pui au fost văzute în mai multe zone locuite, fiind ucise o serie de animale domestice aflate la păşunat pe islaz. Printre ele şi un bou de peste 800 de kilograme, dar şi măgari, porci, sau oi. 

Tot în 2018, hăitaşii au descoperit în PN Cozia un bârlog cu cinci pui de urs fătaţi recent. Ursoaica, speriată, a fugit pe moment, ca ulterior să revină şi să atace un hăitaş din Rădăcineşti - Berislăveşti, care se afla la o partidă de vânătoare. Astfel de cazuri, ne spuneau specialiştii la vremea respectivă, sunt destul de rare. Un caz asemănător - o ursoaică cu cinci pui - a mai fost întâlnit în urmă cu opt ani în pădurile din judeţul Braşov. 
 
Nici accidentul de miercuri, de lângă Mănăstirea Turnu - Vâlcea, nu este singular. Tot anul trecut, la 30 de kilometri depărtare, pe Defileul Oltului, pe raza satului Robeşti din Câineni, un alt exemplar de urs a fost ucis de unul dintre TIR-urile care tranzitează Valea Oltului. 
  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Ursoaică din Parcul Național Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Ursoaică din Parcul Național Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul
  • Ursoaică din Parcul Național Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul
  • Ursoaică din Parcul Național Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto gazetavalceana ro
  • Ursoaică din Parcul Național Cozia omorâtă de tren în apropierea Mănăstirii Turnu de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto gazetavalceana ro
Distribuie imaginea
citeste totul despre: