FOTO VIDEO Românii care au făcut senzaţie la Roma cu straiele tradiţionale încântătoare. Cum a fost refăcut celebrul moment al coborârii dacului din columnă

FOTO VIDEO Românii care au făcut senzaţie la Roma cu straiele tradiţionale încântătoare. Cum a fost refăcut celebrul moment al coborârii dacului din columnă

„Moştenitorii” cu săculeţul de Vaideeni, pe străzile Romei, lângă Columna lui Traian, Foto: FB Asociaţia Culturală Moştenitorii

Peste 20 vâlceni au plecat la Roma pentru a reface un moment din călătoria iniţiatică a lui Badea Cârţan, românul care în 1896 pleca pe jos spre Roma.

Ştiri pe aceeaşi temă

Străzile Romei au răsunat la propriu timp de o săptămână de doine româneşti acompaniate de un fluieraş ciobănesc. 
 
„În 1896, Badea Cârţan a plecat spre Roma, pe jos, cu un singur gând: să vadă Columna lui Traian. Titlul presei de la aceea vreme din Peninsulă este deja celebru: «Un dac a coborât de pe Columnă!»”, şi-au explicat gestul membri ai Asociaţiei Culturale Moştenitorii din Vaideeni, care au decis să vadă şi ei faimosul monument, precum celebrul român acum mai bine de un secol - mândri de portul lor popular ungurean.
 
Şi chiar dacă nu au ajuns până în Italia pe picioare, au străbătut străzile Romei pe jos. Şi au doinit peste tot pe unde s-au oprit. 

„Pentru câteva zile ne-am plimbat pe străzile Romei în costumele tradiţionale din Vaideeni, moştenite de la părinţi şi bunici. Turiştii ajunşi pe aceste meleaguri au fost fascinaţi de portul nostru popular, dar mult mai importantă a fost căldură cu care am fost primiţi de compatrioţii noştri plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Ne bucurăm că pentru câteva clipe am reuşit să alinăm dorul de ţară şi sperăm ca într-o bună zi să jucăm cu toţii pe cântec de fluieră, acasă, în România!”, au mai spus „Moştenitorii” despre periplul lor. 
 
„A fost modul nostru de a ne cinsti trecutul”
 
„Am plecat de la Vaideeni, la 100 de ani de la reîntregirea neamului, cu acelaşi gând. Îmbrăcaţi în costumele bunicilor, create cu migală de oamenii din sat, am vrut să celebrăm acest moment înălţător pentru poporul nostru. A fost modul nostru, al Moştenitorilor, de a ne cinsti trecutul”, susţin membrii Asociaţiei Moştenitorii. 
 
Au făcut o vizită şi la Ambasada României în Italia, cu sprijinul unui „fiu al satului” – diplomat de carieră: Lazăr Comănescu. Aici s-au întâlnit cu ministrul consilier George Miloşan de la care au aflat situaţia comunităţii româneşti din Roma.
 
Au lăsat drept cadou un săculeţ de Vaideeni în care se mai aflau: o fluieră din partea Fundaţiei Vaideenii, o carte ce descrie Munţii Capăţânii şi o monedă aniversară de la cei 500 de ani de atestare documentară a satului, ambele din partea Primăriei Vaideeni, cu promisiunea că se vor reîntoarce curând în „Cetatea Eternă”.
 
Prin Oraşul Etern, în port popular românesc, pentru a vedea Columna lui Traian
 
Imaginile legate de călătoria simbolică din Roma au devenit virale, alături de un un videoclip realizat pe treptele Monumentului lui Victor Emanuel. „Moştenitorii au ajuns la Roma cu săculeţul de Vaideeni”, au spus, înainte de a cânta, trei „pui de dac”. 

Columna lui Traian, motivul declarat al călătoriei, este cel mai impresionant monument din Antichitate, o extraordinară reprezentare a războaielor daco-romane. De aici şi titlul presei de acum peste un secol. «Un dac a coborât de pe Columnă!». Numai că de această dată au „coborât” de pe acelaşi monument mai mulţi daci. 
 
Acţiunea de pe străzile Romei face parte dintr-un proiect manifest pentru conservarea şi perpetuarea săculeţului tradiţional, parte a patrimoniului cultural imaterial al localităţii Vaideeni, iniţiat de asociaţia vâlceană, urmărind astfel de transforme traista ciobănănească - „săculeţul de Vaideeni” - în brand de ţară.   
 
„Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii

Imagini din aceeasi galerie
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii

  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, lângă Columna lui Traian, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii

  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, pe treptele din fața Monumentului lui Victor Emanuel, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, la Ambasada României în Italia, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, la Ambasada României în Italia, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, la Ambasada României în Italia, momentul în care ministrul consilier George Miloșan își admiră cadoul, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, la Ambasada României în Italia, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, în fața Ambasadei României în Italia, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, în Ambasada României în Italia, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, dacii care au coborât de pe Columna lui Traian”, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
  • „Moștenitorii” cu săculețul de Vaideeni, pe străzile Romei, Foto: FB Asociația Culturală Moștenitorii
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările