FOTO VIDEO Omul care colindă în cârje cele mai înalte culmi ale României. O face pentru soţia bolnavă de scleroză multiplă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost inspector cu protecţia muncii, acum pensionat pe caz de boală, Cătălin Vezetiu (40 de ani) îşi urmează cu îndârjire pasiunea pentru fotografie, chiar dacă e nevoit să meargă în cârje pe drumuri nebătătorite, în vârf de munte.

Cătălin Vezetiu are 40 de ani, este originar din Ploieşti şi trăieşte de câţiva ani în Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întâlnit jumătatea cu care şi-a unit destinul în urmă cu trei ani. A fost inspector cu protecţia muncii, dar de puţin timp s-a pensionat pe caz de boală, nu pentru că a rămas cu sechele după o fractură de coloană suferită cu două decenii în urmă şi care l-a lăsat în cârje, ci pentru a-i fi alături soţiei sale în lupta cu o boală insidioasă: scleroza multiplă. 

Dar nu despre neajunsurile persoanelor cu dizabilităţi şi despre suferinţele celor cu afecţiuni severe este vorba aici, dimpotrivă, despre îndârjirea cu care Cătălin Vezetiu reuşeşte să înfrunte aceste minusuri şi să se bucure de viaţă, ba chiar să le aducă bucurii şi celor din jur, prin intermediul pasiunii sale pentru fotografie. 

image

De altfel, acest hobby l-a dus în locuri în care unii nu se încumetă să ajungă nici cu gândul, pe cărări nebătătorite, în vârf de munte, la poalele unei cascade, în locuri greu accesibile, în ciuda faptului că este nevoit să se deplaseze în cârje. Refuză să lase dizabilitatea să fie o barieră în calea fericirii sale, dând astfel o lecţie de viaţă multora. Doi ani şi jumătate i-au trebuit să reînveţe să păşească din nou după accidentul care a avut loc într-o clipă de teribilism. 

Din CV-ul său nu lipsesc nici lecţiile motivaţionale gratuite pe care le oferă celor cu dizabilităţi, la fel ca el. Când se întoarce acasă, după fiecare aventură fotografică, îşi oblojeşte rănile la propriu: „Îmi pansez rănile, pentru că fiecare ieşire la fotografiat se lasă ori cu o gleznă luxată, ori cu genunchi juliţi, cu coate transformate în carne vie, febră musculară. Vin plouat, îngheţat, răcit, cu degerături, insolaţii etc. Dar nu mă plâng, fiindcă fiecare ieşire este o fericire enormă“, povesteşte Cătălin. 

85.000 DE CADRE ÎN ULTIMII TREI ANI

Când vine vorba despre cum a început pasiunea pentru fotografie, Cătălin recunoaşte: „Tot ce s-a întâmplat bun cu mine în ultimii cinci ani i se datorează Lilianei, soţia mea, chiar şi pasiunea pentru fotografie. Ea a fost prima persoană care a intuit în mine lucruri la care pe atunci nici nu îndrăzneam să sper. Ea a fost cea care mi-a făcut cadou primul aparat foto“. Şi de acolo a pornit totul.

Numai în ultimii trei ani, Cătălin a reuşit să surprindă peste 85.000 de cadre cu aparatură în care a investit mii de euro, făcând credite, economii, de altfel singura investiţie de la care nu face rabat. „În luna iunie am stat acasă şase zile, restul am fost plecat cu cortul: Dobrogea, Fundătura... Luna trecută am stat 16 zile în Maramureş. În ultimele două săptămâni am fost plecat numai prin Munţii Căpăţânii“, enumeră el locurile pe care le străbate pentru a captura cadrele perfecte. 

image

De când a pus mâna pe primul aparat semiprofesionist, fiind un autodidact, a învăţat singur nu doar despre arta fotografiei, ci şi istorie, geografie, biologie, astrografie, meteorologie, pentru ca imaginile pe care le surprinde să fie complete. 

Astfel s-a născut proiectul „România mea“, la care lucrează din 2015. „Am profitat de Centenar pentru a face o expoziţie personală“. Tot soţia a fost cea care l-a împins să creeze acest proiect, intrigată de numărul mare de fotografii fără finalitate. „«Fă ceva cu ele», mi-a zis. Uită-te ce fac ceilalţi şi inspiră-te!“ 

A creat şi un blog, „România mea“, pe care însă l-a cam neglijat, din lipsă de inspiraţie la scris. „Numele a pornit de la o pagină de fotografie. M-a intrigat că nu era în română, dar am realizat că se adresa unui public internaţional. Pe Facebook, după «România mea» sunt «enşpe» mii de profiluri. Aşa s-a născut: «România mea - Cătălin Vezetiu». Este «România mea», dar fără mine, eu sunt dincolo de obiectiv“. 

Proiectul a atins apogeul în acest an, cu prima expoziţie personală Cătălin Vezetiu. „Expoziţia a fost satisfacţia mea maximă din fotografii. Fotografiile alb - negru mă deprimă. De aceea, fotografiile mele sunt mereu vii, vesele şi pline de culoare. Sunt în stare să merg kilometri buni până să găsesc culorile cele mai intense. Într-o zi am plecat după un lan de rapiţă, la Drăgăşani şi am făcut ocolul Olteniei.“

„CELE MAI BUNE FOTOGRAFII SUNT STUDIATE DINAINTE“

„Fotografia este pentru mine o copertă foarte faină care trebuie dată la o parte pentru a descoperi enciclopedia magică numită «România mea». Este o fereastră pe care o deschizi şi-i laşi pe ceilalţi să vadă România. Când treci de copertă, descoperi geografie foarte multă, istorie, astronomie, biologie şi multe altele, prin orele de documentare de dinainte“, defineşte Cătălin fotografia. 

image

Aşa se face că în spatele acestei „ferestre“ este multă muncă. Printre cele mai recente fotografii se află unele cu galaxia, realizate de pe Vârful Roman, din Munţii Căpăţânii. „Cu ocazia asta am mai învăţat şi eu despre planete, am văzut inelele lui Saturn. Fotografia este un lucru minunat: în primul rând te scoate din casă şi te îndeamnă să mai citeşti şi o carte. Am telefonul plin de e-book-uri. Când există avertismente de furtună, îmi iau rucsacul foto şi mă duc la vânătoare de fulgere. Rareori faci o fotografie bună la plesneală. Cele mai bune fotografii sunt studiate dinainte.“

FACE PARTE DIN „HAITA DE LUPI“ A LUI BEZERGHEANU

Cătălin Vezetiu îl are ca mentor pe renumitul fotograf profesionist Mircea Bezergheanu, fost ambasador Nikon. „Lui Mircea îi spunem Căpitanul, iar noi suntem haita lui de lupi flămânzi de afirmare. E o mare onoare să fac parte din haita lui! Un alt mare fotograf, Sorin Onişor, le spune oamenilor săi «hoinari». Fiecare grup are o altă denumire şi un alt mentor“, explică el. 

Cei doi s-au împrietenit pe Facebook, întâmplător, în timp ce Bezergheanu căuta „Dacia preistorică“ a lui Nicolae Densuşianu, iar Cătălin, pe atunci un „urmăritor înfocat“, deţinea opera în format electronic. Ulterior, Bezergheanu, care a avut curiozitatea de a-i vizita profilul de Facebook, unde Cătălin posta „nişte pozulici mici şi urâte“, din locuri greu accesibile, contrariat cum a putut ajunge acolo un om cu dizabilităţi, l-a dat drept exemplu celor care se plângeau din diverse motive: „Nu mai ştiu exact ce a spus, dar din momentul acela am început să primesc o mulţime de cereri de prietenie, de followeri. Şi atunci mi-am spus: de azi înainte nu mai pun poze pe Facebook, voi pune doar fotografii“, mai spune Cătălin. 

image

„O poză este un cadru submediocru, iar o fotografie este un cadru peste medie. Diferenţa între cele două constă în moment, în starea pe care o ai în momentul respectiv, în locul ales etc.“, completează fotograful.

Într-una dintre postările lui Bezergheanu am întâlnit următorul comentariu făcut de fotograful profesionist: „Dacă ar fi să dau exemplu de tenacitate şi voinţă în lumea noastră meschină, a pozografilor ce ne alintăm şi ne umflăm în pene cu scule de sute de milioane, mi-ar veni instant în minte două nume: Albert Horopciuc şi Cătălin Vezetiu“. 

„CA SĂ FAC UN CADRU BUN TREBUIE SĂ STRÂNG PET-URI, CUTII DE BERE, ALTE MIZERII”

În expoziţia personală a lui Cătălin Vezetiu se regăsesc şi două lucrări admise şi expuse la Salonul Internaţional de Artă Fotografică (SIAF), cea mai mare expoziţie din România. Una dintre imagini este făcută în Fundătura Ponorului, cu un aparat „bun, dar mediu“. Este prima participare a lui Cătălin la SIAF, o mare reuşită „chiar dacă nu am câştigat nimic”. 

„Din cele patru cadre, cât aveai voie să trimiţi, trei mi-au fost admise. Faptul că din mii de poze, printre cele 150 acceptate, trei erau ale mele a contat enorm. A fost un vis. Iar două dintre ele au fost alese să facă parte din expoziţia printată a salonului, alături de fotografiile medaliate“, povesteşte Cătălin, care se consideră un amator care face „fotografie de calitate peste medie“.

„NU SCOT BANI DIN FOTOGRAFIE“ 

Pe Cătălin şi Liliana îi leagă mai mult decât dragostea, îi leagă şi înţelegerea suferinţelor altora, ei fiind la rândul lor tributari unor neputinţe fizice. „Nu fotografiez pentru câştiguri. Nu scot bani din fotografie. Expoziţia personală am donat-o unei asociaţii din Bucureşti care a vândut fotografiile şi cu banii obţinuţi din mai multe direcţii a organizat o tabără pentru copiii suferinzi de scleroză multiplă, boală pe care o are şi Liliana“, mărturiseşte fotograful. 

Cătălin Vezetiu realizează şi clipuri motivaţionale: „Filmuleţul postat pe Facebook reprezintă chintesenţa efortului meu fotografic, cu gândul la prietenii mei cu dizabilităţi, să vadă că se poate, indiferent de problemele pe care le ai. Şi în filmuleţ a trebuit să urc, să cobor, fără ajutor. Am şi scris: ”Uitaţi-vă şi nu vă pierdeţi speranţa!” Mare parte dintre prietenii mei cu dizabilităţi sunt cu scleroză multiplă, pentru că merg cu Liliana peste tot la conferinţele ei, fiind voluntar şi şofer al Asociaţiei de Scleroză Multiplă Vâlcea. Noi depindem de maşină, aceasta fiind adaptată pe comenzi manuale şi unde are ea nevoie să meargă trebuie să o duc eu“. 

    

Fotograful Cătălin Vezetiu şi lecţia lui de viaţă, despre cum ne facem singuri soarta

Anul acesta, la Covasna, a prezentat în faţa a 40 de pacienţi cu scleroză multiplă o expoziţie cu fotografiile sale, în circuit închis, precum şi povestea fiecărei fotografii, făcând ceea ce se cheamă „terapie prin fotografie“. „Cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Scleroză Multiplă, la DGASPC Bucureşti am expus tablouri cu fotografii. Ştiu cât suferă un pacient cu scleroză multiplă pentru că o văd pe Liliana, dacă la mine să îmbunătăţeşte starea pe zi ce trece, la ea e invers, problemele se accentuează“, recunoaşte Cătălin.

FACE WORKSHOP-URI GRATUITE

Ajutorul lui nu se opreşte la persoanele cu dizabilităţi: „Mi-aş fi dorit ca acum trei-patru ani, când întrebam diverse chestii pe grupurile de socializare, să existe măcar o persoană care să nu mă ia la mişto şi să mă lase în ceaţă, să nu stau să caut ca bezmeticul o informaţie”. 

De aici a plecat ideea de a strânge copii şi persoane dornice să înveţe să fotografieze. Am pus un anunţ pe Facebook: «Mâine dimineaţă, mă duc să prind răsăritul la o cafea pe Dealul Petrişor. Cine vrea, să vină cu mine!». Şi a doua zi, din 12 câţi se arătaseră interesaţi, au venit 6, cu vârste între 18 şi 60 de ani. Am mers pe Petrişor (n.r. – un deal aflat în zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea). A fost tare fain. Nu vreau să-i las pe alţii să treacă prin ce am trecut eu şi dacă pot să-i ajut, o fac cu mare plăcere“, mai povesteşte fotograful despre plăcerea de a împărţi cu alţii ceea ce el a învăţat în mare parte de unul singur. 

NU-I LIPSEŞTE SACUL DE GUNOI DIN PORTBAGAJ

Cătălin s-a specializat în fotografie de peisaj, fiindcă nu suportă să facă parte dintre cei care vizitează obiective doar ca să bifeze încă un loc: „Când te duci dimineaţa la fotografiat în Apuseni arunci bocancii, ca să te bucuri de roua ierbii“, îşi expune poetic fotograful motivul pentru care s-a oprit la fotografia de peisaj. 

„Am hotărât ca în «România mea» să pun doar peisaje, chiar dacă la fotografiat de multe ori sunt nevoit să strâng gunoaiele cu sacul. Când mă duc să fac fotografie, mie nu-mi lipseşte sacul de gunoi din portbagaj. Pentru că, întotdeauna, ca să fac un cadru bun, trebuie să strâng pet-uri, cutii de bere, pungi de seminţe sau alte mizerii. Am avut situaţii în care s-a râs de mine pe chestia asta, dar nu ştiu cine era mai penibil. Refuz să promovez locuri în care nesimţirea, lipsa de respect, lipsa de decenţă sunt omniprezente“, ne mai mărturiseşte fotograful. 

image

L-am întrebat pe Cătălin Vezetiu ce mesaj are pentru cititorii „Weekend Adevărul“: „Mi-ar plăcea să rămână cu ideea că România este frumoasă dincolo de obiectivele turistice intens mediatizate, în inima ei, în satul românesc, în păduri, în locuri neatinse încă de mizeria umană. Şi mi-aş dori ca, după ce vor citi articolul, să-şi facă o introspecţie şi să-şi cureţe mizeria din suflet şi să fie mai buni cu ţara asta, în profunzime. Şi când zic buni, mă refer să fie astfel inclusiv cu cocoşul vecinului: în loc să-l înjure că i-a trezit, să se minuneze de cât de frumos cântă şi să se învioreze, să se bucure de răsărit. În 90% din fotografiile mele subiectul principal este cerul. Atât de tare mi-aş dori ca lumea să ridice privirea din pământ şi să privească cerul!“.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite