FOTO VIDEO Constantin Brâncoveanu s-a întors acasă. Peste 1.000 de preoţi şi credincioşi au întâmpinat racla cu moaştele domnitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din moaste vor ramane la Manastirea Hurezi. Foto Adevarul
O parte din moaste vor ramane la Manastirea Hurezi. Foto Adevarul

Racla cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu a ajuns astăzi în ctitoria voievodului din judeţul Vâlcea, la Mânăstirea Hurezi.  Peste 1000 de prelaţi şi credincioşi au întâmpinat racla cu sfintele odoare. La Horezu este prezent până mâine după-amiază şi Patriarhul Bisericii Române, Preafericitul Daniel.

Racla cu sfintele moaşte a fost preluată de înalţii prelaţi la poarta mânăstirii şi condusă apoi cu mare alai în incinta lăcaşului ctitorit în urmă cu trei secole chiar de voievodul martir. În semn de cinstire, militarii au tras mai multe focuri de armă, iar clopotele Mânăstirii Hurezi au răsunat minute întregi, pe întreaga durată a ceremoniei de primire. 

 Credincioşii se vor putea ruga la racla cu moaşte până mâine după-amiază. O parte din osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu vor rămâne însă la Horezu, Patriarhia Română acceptând, în acest sens, să facă o donaţie mânăstirii din Vâlcea.  

„În 2007,  împreună cu celelealte instituţii şi cu pelerinii veniţi la hramul sfinţilor martiri Brâncoveni, am iniţiat acest demers pentru aducerea sfintelor moaşte la Hurezi. Demersul  susţinut şi de sute de credincioşi a avut la bază un argument al academicianului Radu -Ştefan Vergatti, care arăta cum a fost decapitat Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi, la Constantinnopol, în data de 15 august 1714”, spune profesorul Florin Epure, director al Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Vâlcea.

De altfel, Mânăstirea Horezu este locul unde voievodul Ţării Româneşti şi-ar fi dorit să-şi doarmă somnul de veci. 

„Încă înainte de ajunge domnitor, Constantin Brâncoveanu şi-a pregătit această această ctitorie la Hurezi, tocmai pentru a fi necropolă familiei sale. Aici îl aşteaptă de trei secole mormântul gol”, spune profesorul Florin Epure, director al Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Vâlcea. 

Mâine, la Horezu va avea loc o slujbă religioasă de resfinţire a picturii bisericii ctitorită, in urma cu trei secole, de Sfântul Constantin Brâncoveanu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite