FOTO Vâlcea, din fief PSD în teren de joacă pentru PNL. Ce scor a obţinut Klaus Iohannis la nivelul judeţului

FOTO Vâlcea, din fief PSD în teren de joacă pentru PNL. Ce scor a obţinut Klaus Iohannis la nivelul judeţului

Vâlcea - Procentajele obţinute de fiecare candidat în parte la prezidenţialele din 2019- turul I Foto sursa BEC

Opţiunea vâlcenilor care au ieşit la vot duminică, 10 noiembrie 2019, a fost destul de clară. La nivelul judeţului a fost înregistrată o participare la vot mult redusă comparativ cu prezidenţialele din 2014.

 
Duminică, 10 noiembrie, vâlcenii au preferat liberalii în locul pesediştilor, într-un judeţ şi într-o zonă unde social-democraţii au deţinut supremaţia în ultimii zeci de ani.

La alegerile prezidenţiale din 2014, vâlcenii au ales să meargă cu PSD, favorizându-l pe candidatul acestora, Victor Ponta, în ambele tururi de scrutin. În primul tur din 2014, diferenţa dintre Ponta şi Iohannis a fost de aproximativ 10%, iar la scrutinul decisiv de mai puţin de 1%. 
 
Situaţia după primul tur arată la fel ca cea din primăvară, la alegerile europarlamentare când PNL s-a clasat pe primul loc, PSD pe locul II şi USR - PLUS pe locul III. 
 
Ca în mare parte din ţară, şi la Vâlcea s-a încheiat numărarea voturilor. În urma acesteia, a reieşit clar cine se află în preferinţele electoratului care s-a prezentat la vot duminică, 10 noiembrie. În cele 433 de secţii de votare din judeţ au votat 159.923 de persoane, din care peste 21.000 au fost înscrişi pe listele speciale. 
 
Situaţia de acum nu arată foarte diferit de ce v-am prezentat ca „rezultate parţiale” şi nici faţă de cea existentă la nivelul întregii ţări. Iohannis a învins-o pe Dăncilă la Vâlcea cu peste patru procente. Barna, în schimb, candidatul unui partid care a făcut o surpriză frumoasă la alegerile europarlamentare în Vâlcea, de această dată s-a clasat pe a treia poziţie, la mare distanţă faţă de primii doi câştigători. Clasamentul a rămas acelaşi, cu mici modificări. 
 
1. KLAUS-WERNER IOHANNIS                                             36.63%                  57,553
 
2. VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ                                            32.57%                 51,170
 
3. ILIE-DAN BARNA                                                                10.06%                  15,798
 
4. MIRCEA DIACONU                                                               9.69%                   15,219
 
5. THEODOR PALEOLOGU                                                      4.27%                    6,705
 
6. RAMONA-IOANA BRUYNSEELS                                         2.82%                    4,437
 
7. ALEXANDRU CUMPĂNAŞU                                                 1.52%                   2,392
 
8. HUNOR KELEMEN                                                                 0.4%                        624
9. NINEL PEIA                                                                            0.37%                       575
10. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU                               0.35%                       556
11. JOHN-ION BANU                                                                  0.35%                       553
12. VIOREL CATARAMĂ                                                            0.34%                       530
13. BOGDAN-DRAGOŞ-AURELIU MARIAN-STANOEVICI       0.33%                       522
14. CĂTĂLIN-SORIN IVAN                                                         0.3%                         474
 
Din cele 361.176 de buletine de vot repartizate judeţului nostru, nu au fost folosite mai bine de jumătate dintre ele: 201.253 sau o mică parte au fost anulate, până în 3.000.

Au existat însă secţii unde s-a depăşit prezenţa de 100%, cum s-a întâmplat în staţiunile balneoclimaterice, unde foarte multe persoane au votat pe listele speciale. Au cerut urnă mobilă puţin peste 700 de persoane din întregul judeţ. În Vâlcea numărul voturilor valabil exprimate a fost de 157.108. 
 

Vâlcea - Procentajele obținute de fiecare candidat în parte la prezidențialele din 2019- turul I Foto sursa BEC

Imagini din aceeasi galerie
  • Vâlcea - Procentajele obținute de fiecare candidat în parte la prezidențialele din 2019- turul I Foto sursa BEC
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
  • Klaus Iohannis în ultima zi de campanie electorală pentru prezidențialele din 2019 turul I la Vâlcea Foto Mihail Henning
  • Klaus Iohannis în ultima zi de campanie electorală pentru prezidențialele din 2019 turul I la Vâlcea Foto Mihail Henning
  • Klaus Iohannis la Vâlcea în ultima zi de campanie electorală 2019 Foto Gheorghe Vieru
  • Viorica Dăncilă la vot la prezidențialele din 2019, turul I, Foto Mediafax
  • Dan Barna USR dupa primul tur al alegrilor prezidentiale FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
  • Dancila Barna FOTO GOV RO
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
  • Butoiul - urnă de la secţia de vot Râmeşti - Şuşani din judeţul Vâlcea Foto Cătălin Ţeniţă
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
  • Vâlcea - alegeri prezidenţiale 2019 - turul I - imagini din secţiile de votare Foto Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: