FOTO Ultimul miting electoral al lui Klaus Iohannis. De ce i-a fost refuzat candidatului accesul în sala sporturilor

FOTO Ultimul miting electoral al lui Klaus Iohannis. De ce i-a fost refuzat candidatului accesul în sala sporturilor

Klaus Iohannis selfie cu tineri FOTO Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a încheiat campania electorală la Râmnicu Vâlcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Vineri, 8 noiembrie, candidatul PNL la funcţia de Preşedinte al României, şi-a încheiat campania electorală la Râmnicu Vâlcea. Iniţial, s-a dorit ca stafful, format din Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi alţi membri din Guvernul României, să aibă întâlnire cu alegătorii în Sala Sporturilor „Traian”, singura structură închisă din Râmnicu Vâlcea cu o capacitate de peste 3.000 de locuri. 
 
Solicitarea celor de la PNL Vâlcea a fost respinsă de Sport Club Municipal care administrează clădirirea. Din acest motiv, întâlnirea a fost mutată, la ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, cu o capacitate mult mai mică, de puţin peste 500 de locuri. 
 
Conducerea clubului a invocat calendarul competiţional al echipei de handbal SCM Râmnicu Vâlcea. Pe de altă parte, programul arată că formaţia va juca abia duminică, 10 noiembrie, în Germania. Cei de la club au mai motivat şi faptul că nu există o altă sală „cu condiţii similare” unde se mute competiţia sportivă invocată.
 
„Cererea a fost respinsă cu toate că am acceptat toate condiţiile impuse şi pretenţiile exagerate”
 
„Cererea formulată către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, pentru închirierea în acest scop a Sălii Sporturilor, a fost respinsă de către conducerea acestui club, cu toate că am acceptat toate condiţiile impuse de reprezentanţii acestuia: montare şi demontare mochetă, închirierea unei săli pentru antrenamentul echipei de handbal şi pretentii financiare exagerate”, au anunţat organizatorii în mediul online postând şi răspunsul complet al celor de la clubul sportiv.
 

 
„Suntem în imposibilitatea găsirii unei săli de sport cu condiţii similare”
 
Potrivit răspunsului dat de clubul sportiv vâlcean, echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea se face „vinovată” de acest refuz, întrucât mitingul electoral se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu pregătirea handbalistelor pentru cea mai prestigioasă competiţie europeană: „DELO Womens Champions League”: „Participarea în această competiţie presupune asigurarea unor condiţii minimale impuse de Federaţia Europeană de Handbal (EHF) şi anume folosirea unei suprafeţe de joc omologate, care să respecte Regulamentele de Funcţionare ale EHF, condiţii optime realizării unui climat favorabil ce asigură un impact major asupra atingerii eficienţei şi obiectivelor asumate de SCM Râmnicu Vâlcea” se menţionează în adresa primită de organizatori.
 
Totodată se subliniază timpul scurt dintre data la care s-a depus solicitarea şi data la care se organiza evenimentul, precizându-se că acesta „se suprapune cu calendarul competiţional al echipei de handbal”, pentru pentru care „suntem puşi în imposibilitatea găsirii unei săli de sport cu condiţii similare necesare pregătirii echipei”.
 
Centru de excelenţă în handbal de la Vâlcea are sală de sport omologată
 
La Vâlcea, însă, există un centru de excelenţă în handbal în cadrul Colegiului Tehnic Energetic pe site-ul căruia am regăsit informaţia că sala de sport este omologată: „Colegiul Tehnic Energetic, având în dotare o sală de sport omologată, folosită ca spaţiu de antrenament la Campionatul European de Handbal din 2000, la sugestia dlui Ion Gavrilescu, preşedinte al Clubului de Handbal Oltchim, a cuprins în planul de şcolarizare, începând cu anul şcolar 1997-1998 o clasă cu profil vocaţional de handbal fete.
 
Rezultatele deosebite obţinute de către aceste eleve în cadrul Campionatului FRH au atras atenţia preşedintelui Federaţiei de Handbal, Cristian Gaţu, care a avut ideea înfiinţării Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă Handbal Fete, centru pe care-l găzduieşte şcoala noastră”, se mai specifică pe site-ul colegiului.
 
Potrivit aceluiaşi calendar competiţional, echipa de handbal de la Vâlcea joacă duminică, 10 noiembrie, în deplasare, în Germania. Întâmplător sau nu, de două zile handalistele postează pe reţeaua lor de socializare antrenamentele live. Sunt singurele antrenamente live postate în ultimele două luni. Cel de vineri s-a derulat dimineaţa. Tot vineri au mai fost postate pe aceeaşi pagină de Facebook poze cu distribuitorul auto care le va ajuta cu transportul în Germania.  
 
Liberali pe dinafară, ecrane pentru simpatizanţii care nu vor încăpea în sală
 
Revenind la mitingul electoral al actualului preşedinte, cum numărul celor care şi-au anunţat participarea la eveniment depăşeşte cum mult capacitatea Casei Sindicatelor, şi având în vedere condiţiile SPP de pază de protecţie, doar câteva sute de liberali şi simpatizanţi au primit acceptul de a intra în sală. Pentru restul simpatizanţilor, organizaţia vâlceană a PNL se va ocupa cu montarea unor ecrane în afara clădirii, pentru ca discursurile să poată fi urmărite de oricine doreşte. Din acest motiv, mulţi liberali s-au trezit că nu pot intra în sală, iar pentru presă a fost nevoie de acreditări.  
 
Pentru Viorica Dăncilă, un meci de baschet a fost mutat dintr-o Sală Polivalentă
 
Într-o situaţie similară celei din Râmnicu Vâlcea, petrecută joi, 7 noiembrie, în cazul unui alt candidat la alegerile prezidenţiale s-a găsit o soluţie. Potrivit Mediafax, meciul de baschet feminin care urma să se joace între CSM Alexandria şi CSM Târgovişte, în Sala Polivalentă, a fost mutat la Târgovişte, pentru desfăşurarea mitingului electoral al Vioricăi Dăncilă, programat în Sala Polivalentă. 
 
Sala Sporturile Traian din Râmnicu Vâlcea a mai fost folosită în trecut şi pentru alte evenimente în afara celor sportive, precum: căsătorii, concerte ori Balul Primăriei.
 
Instituţia a trecut din acest an din administrarea Ministerului Tineretului şi Sporturilor în cea a Primăriei Râmnicu Vâlcea. 
   

Klaus Iohannis - ultima zi de campanie pentru alegerile prezidențiale 2019 - turul I la Râmnicu Vâlcea Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Klaus Iohannis - ultima zi de campanie pentru alegerile prezidențiale 2019 - turul I la Râmnicu Vâlcea Foto Adevărul
  • Klaus Iohannis - ultima zi de campanie pentru alegerile prezidențiale 2019 - turul I la Râmnicu Vâlcea Foto Adevărul
  • Răspunsul dat de SCM Râmnicu Vâlcea privind refuzul de a permite mitingul electoral al lui Iohannis la Sala Sporturilor din Vâlcea Foto Facebook
  • Liga Campionilor Handbal Feminin Foto Florin Oprica
  • Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea în timpul unui meci de handbal Foto FB SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin
  • Centrul Național de Excelență Handbal Feminin de la Râmnicu Vâlcea Foto ctevl ro
  • Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea - locul unde Iohannis se întâlnește în ultima sa zi de campanie cu alegătorii vâlceni Foto Adevărul
  • Sala Mare a Casei de Cultură din Râmnicu Vâlcea la un concert cu Tudor Gheorghe,  Foto Facebook
  • Microbuz Iohannis Foto Arhiva Adevărul
  • Klaus Iohannis selfie cu tineri FOTO Facebook
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: