FOTO Trafic blocat pe un sens pe DN 64. Trei victime în urma unui accident în care şoferul unei maşini a virat fără să se asigure

FOTO Trafic blocat pe un sens pe DN 64. Trei victime în urma unui accident în care şoferul unei maşini a virat fără să se asigure

Accident rutier pe DN 64, la Orleşti - Vâlcea, soldat cu trei victime, maşina din şanţ este cea al cărei şofer nu s-a asigurat înainte de a vira; Foto Adevărul

Un accident produs pe DN 64, în judeţul Vâlcea, sâmbătă după-amaiaza s-a soldat cu trei victime. Poliţiştii au stabilit că şoferul uneia dintre maşini a vrut să vireze la stânga, numai că nu a luat în considerare maşina care venea din sens opus. În urma impactului, ambele autoturisme implicate au fost avariate grav.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

 
Incidentul rutier s-a produs în comuna Orleşti, la intersecţia spre Drăgăşani, pe DN 64.
 
În urma coliziunii dintre două autoturisme, una dintre victime a suferit un traumatism cranio-cerebral, alta era semiconştientă, iar cea de-a treia a fost găsită în stare de şoc, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea (ISU).
 
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, Cătălin Udrea a precizat că este vorba despre două femei şi un bărbat care au fost răniţi. Maşinile care circulau din direcţii opuse au intrat în coliziune după ce şoferul uneia dintre ele a efectuat manevra de viraj la stânga, fără să se asigure. 

Traficul rutier a fost blocat pe unul din sensurile de mers. La eveniment au intervenit echipajele ISU, ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi ale IPJ.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Accident rutier pe DN 64 la Orlești - Vâlcea soldat cu trei victime, mașina din șanț este cea al cărei șofer nu s-a asigurat înainte de a vira; Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Accident rutier pe DN 64 la Orlești - Vâlcea soldat cu trei victime, mașina din șanț este cea al cărei șofer nu s-a asigurat înainte de a vira; Foto Adevărul
  • Accident rutier pe DN 64 la Orlești - Vâlcea soldat cu trei victime Foto Adevărul
Distribuie imaginea
citeste totul despre: