FOTO Sinistraţi rămaşi fără tone de materiale de construcţie, după ce au dispărut dintr-o parcare monitorizată video şi păzită

FOTO Sinistraţi rămaşi fără tone de materiale de construcţie, după ce au dispărut dintr-o parcare monitorizată video şi păzită

Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul

În urma ploilor abundente din această primăvară, mai multe localităţi din judeţul Vâlcea au fost prejudiciate în urma alunecărilor de teren. Printre ele şi comuna Goleşti aflată la graniţa cu judeţul Argeş, pe drumul care duce spre Curtea de Argeş. Numai că sinistraţii de aici au rămas şi fără ajutoarele primite de Guvern, sub formă de materiale de construcţie, de peste 30.000 de lei, furate dintr-o parcare supravegheată video de pe DN 7 / E 81.

 
În vara acestui an, Guvernul României a alocat ajutoare pentru o parte dintre românii ale căror case au fost distruse parţial sau total de alunecările de teren. Unii au început să-şi refacă locuinţele, alţii s-au apucat să construiască altele noi. Toţi sperau că-şi vor petrece sărbătorile de iarnă în casă nouă sau refăcută. 
 
Doar că, la Goleşti, în Vâlcea, materialele de construcţie au dispărut peste noapte, fiindcă beneficiarii le-au depozitat fără să se îngrijească de paza sau siguranţa lor, potrivit declaraţiilor autorităţilor. Locul de depozitare a fost ales, însă, tocmai de către acestea.  
 
Cei păgubiţi, de două ori, de natură şi de oameni, sunt bătrâni. Autorităţile îşi declină răspunderea, susţinând că beneficiarii, sinistraţii, au semnat procese de predare - primire a acestor materiale şi, prin urmare, era treaba lor să aibă grijă de ele. 

Paguba este după unele surse de 18.000 de lei (cel mai probabil), după altele depăşeşte 30.000 de lei. Două familii, din cele patru care au beneficiat de ajutor, au fost păgubite.
 
Materialele au dispărut din parcarea unei firme în care fuseseră depozitate de către Primăria Goleşti. Între administraţia locală şi firma cu pricina a existat un acord verbal, în care cea din urmă se angaja să accepte depozitarea bunurilor până ce vor fi ridicate în siguranţă. 

Numai că între beneficiarii direcţi - sinistraţi şi societatea care deţine depozitul, care de fapt este un teren pentru parcare de TIR-uri, dar şi pentru depozitare în caz de nevoie, nu a existat nici un document de lăsare în custodie. Deci, legal, spun autorităţile, doar păgubiţii sunt responsabili.
 
Imaginile de pe camerele de supraveghere ale parcării - depozit au dispărut înainte chiar ca furtul să fie reclamat la Poliţie, pe motiv că ele sunt stocate pe perioadă limitată. 
 
Un alt fapt care ridică acum semne de întrebare anchetatorilor este faptul că furtul a fost raportat abia după câteva săptămâni de la producerea sa. Păgubiţii au depus plângeri la Poliţie în cursul lunii trecute, dar Poliţia are indicii clare din care reiese că furtul s-a comis în luna septembrie. 
 
După primirea materialelor de construcţie, în luna aprilie, a avut loc o întâlnire la Primăria din Goleşti pentru identificarea soluţiilor tehnico-juridice de reconstrucţie a caselor distruse de alunecări. 
 
La recepţia bunurilor au fost prezenţi inclusiv reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Vâlcea şi ai Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Vâlcea, pe lângă cei ai administraţiei locale, lucru recunoscut acum şi de primarul din localitate, Dumitru Ropină: „Era cea mai bună soluţie. Toată lumea a fost de acord cu ea”, se justifică acesta în legătură cu parcarea aleasă ca loc de depozit. 
 
În parcarea de pe DN 7 / E 81, supravegheată video şi cu pază,  s-au depozitat de la uşi şi ferestre din termopan şi lemn, la cărămizi, oţel beton, cherestea şi ţevi pentru instalaţii. Un loc aflat pe drumul naţional, intens tranzitat zi şi noapte. 
 
La data la care s-a comis furtul, sau furturile pentru că nimeni nu ştie cu precizie, mai existau cel puţin 17 baloţi de cărămidă şi o cantitate importantă de fier beton. De aceea, autorităţile se declară conştiente de faptul că acestea nu puteau să dispară fără ca nimeni să observe. 
 
„Dosarul se află în lucru la un ofiţer de poliţie. S-au făcut demersurile procedurale pentru identificarea autorilor. Din păcate, până acum, nu am identificat suspecţii. Este o situaţie cam delicată”, a recunoscut într-o şedinţă, la Prefectura Vâlcea, inspectorul şef adjunct al IPJ, cms. şef Ion Matei. 
 
Acesta a mai spus: „A fost şi o oarecare iresponsabilitate a celor care ar fi trebuit să-şi însuşească aceste materiale. Au fost lăsate undeva, nesupravegheate”.  mai susţine poliţistul, deşi oamenii au menţionat că le-au lăsat în parcarea respectivă tocmai pentru că aveau certitudinea că se află în siguranţă, într-un loc supravegheat.  
 
„Este regretabil. Vom depune toate eforturile pentru identificarea autorilor”, a mai spus Matei care a precizat că dosarul de cercetare penală este „abordat cu prioritate” de către Poliţia vâlceană.
 
Comuna Goleşti se confruntă cu alunecări de teren de peste opt ani de zile. În luna martie, patru gospodării cu 11 persoane au primit ordin de evacuare. Una dintre persoanele afectate de furtul de materiale este o bătrânică de 85 de ani, Vasilica Văduva care, în ciuda pericolului de a i se prăbuşi casa, a ales să doarmă în plină iarnă cu vaca în fânar. Acum femeia se pregăteşte pentru încă o iarnă în hambar.
   
Pe lista celor de la Situaţii de Urgenţă se mai aflau în primăvară, când s-au înregistrat alunecările, încă trei gospodării, cu şapte persoane, în pericol de a fi evacuate. Dar în Goleşti numărul celor afectaţi este de ordinul zecilor. 
 
În Opăteşti, drumul care ducea spre biserică a dispărut, iar un stâlp de energie electrică s-a prăbuşit, lăsând în beznă un sat întreg. Şase gospodării, în mare parte locuite de persoane vârstnice, au rămas atunci fără cale de acces. În alt sat, Vătăşeşti, drumul a fost distrus pe o porţiune de 50 de metri, iar la Drăgăneşti o casă s-a scufundat. Alunecările s-au reactivat şi în satul Poeniţa. În toată comuna Goleşti, acestea se întind pe mai bine de 20 de hectare. 

Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto google map
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe Foto google map
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul
  • Parcarea depozit din Goleşti - Vâlcea, din care au dispărut tone de materiale de construcţie ale sinistraţiilor, deşi era monitorizată video şi păzită fără ca nimeni să observe, Foto: Adevărul
  • Sinistrații din Golești - Vâlcea au rămas fără materialele de construcție de la Guvern dispărute dintr-o parcare supravegheată video aleasă de autorități, Foto: Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările