FOTO Secretele lui Anton Pann, compozitorul liniei melodice a imnului României
0
La Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a avut loc luna trecută lansarea unei cronologii biografice „Anton Pann – Între spiritul balcanic şi mirajul Europei”, o lucrare realizată în timp record de Monica Rozvita Cosac.
Anton Pann şi-a legat pentru totdeauna numele de Râmnicu Vâlcea, oraş în care a fost „dascăl de muzichie” şi cântăreţ la biserică. Puţini ştiu însă că s-a născut în Imperiul Otoman, pe teritoriul Bulgariei de astăzi, sub un cu totul alt nume.
Pasionat colecţionar de muzică românească, a creat numeroase compoziţii orientale, romanţe, cântece de lume, muzică bisericească, dar a rămas în memoria poporului român drept cel care a compus melodia imnului nostru naţional.
Întreaga sa operă reprezintă un punct de legătură între Orient şi Occident.
Fin cunoscător al literaturilor populare din Balcani, Anton Pann a reuşit să le îmbine şi să le cultive cu literatura română. S-a aflat la graniţa dintre balcanism şi spiritualitatea orientală, fiind conectat atât la lumea fanariotă - vechea, cât şi la cea romantică - nouă. Prin verificarea cărţilor populare, pe care le-a cules şi prelucrat s-a înscris în tradiţia cronicilor rimate, dar şi a naratorilor populari din veacul al XVIII-lea.
Primii 20 de ani, între mit şi realitate
Noi îl ştim astăzi sub numele de Anton Pann, dar puţin cunosc faptul că nu acesta este numele său real şi mai ales că nu s-a născut în România, deşi este ţara de adopţie.
Anton Pann s-a născut în 1796 în estul Bulgariei, într-un târg prosper, numit Silven, într-o familie mixtă, tatăl era aromân, român macedonean sau român şi se numea Pantoleon sau Pandoleon, după unele surse Petrov(eanu), iar mama era grecoaică - Thomaida, susţine bibliotecara Monica Rozvita Cosac. A mai avut doi fraţi, din care primul a urmat meseria tatălui, celui de-al doilea i-au plăcut cifrele, iar mezinului i-a fost hărăzite citirea şi scrierea alături de un dascăl tocmit special de părinţi.
Din cauza lipsei datelor biografice privind primii 20 de ani de viaţă, nu se ştie ce anume din această perioadă este legendă şi ce este realitate, mai susţine autoarea lucrării.
Rămâne orfan de tată, în timpul războiului ruso-turc, când se mută cu mama şi fraţii săi la Chişinău. Fraţii săi se înrolează în armata otomană şi-şi pierd viaţa în asediul Brăilei. Este perioada în care Anton se va angaja corist la biserica din Chişinău, datorită frumoasei sale voci şi învaţă de nevoie şi limba rusă.
Din cauza războiului se mută, în 1812, împreună cu mama lui la Bucureşti, unde va fi corist la Biserica Olari şi Biserica „Cu sfinţi” de pe Calea Moşilor. Patru ani mai târziu îl regăsim la şcoala lui Dionisie Fotino, „cunoscător perfect al muzicii orientale”, apoi peste alţi trei ani la şcoala lui Petru Efesiul, specialist în transcrierea muzicii psaltice din Chios. Este anul când se angajează la Tipografia de muzică bisericeasc.
Mitropolitul Dionisie Lupu îl pune să traducă în română cântările de cult şi astfel devine foarte cunoscut în muzica bisericească a epocii. Din Axionul tipărit în 1820, din păcate, nu s-a mai păstrat nici un exemplar.
În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu ajunge la Braşov, unde va sta aprope un an. Tot atunci se căsătoreşte cu Zamfira Agurezean şi va începe să compună o serie de lucrări muzicale, precum „Ifosul vechi naţional”.
1830, anul din care va fi cunoscut sub numele de Anton Pann
Anul 1826 îl găseşte ca profesor de muzică la Episcopia Râmnicului, din judeţul Vâlcea şi cântăreţ la Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu – Vâlcea. Doar că are o aventură cu nepoata stareţei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, aşa că ajunge iar la Braşov, unde va fi cântăreţ de biserică o perioadă, după care va pleca la Bucureşti cu amanta lui. Dar cum aceasta nu se acomodează aici, se reîntorc la Braşov.
În 1830 este numit profesor la şcolile naţionale de muzică din Bucureşti, ocazie cu care îşi va lua numele de Anton Pann.
De atunci, a tot scris versuri muzicale, poezii, psalmi, va învăţa limba franceză şi va traduce. Se întoarce la Vâlcea în 1836 şi va fi din nou cântăreţ bisericesc şi traducător, dar pleacă din nou, după o ceartă cu iubita, iar cărţile lăsate spre vânzare îi ard într-un incendiu.
Va reveni de dorul fiicei sale, Tinca, doar pentru un an, apoi la Bucureşti se recăsătoreşte cu o tânără orfană de doar 18 ani, Ecaterina.
„Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”
Va traduce în opt limbi şi publica Sf. Evanghelie de la Sibiu, va scrie „Fabule şi istorioare”, va traduce şi compune „absolut toate cântările necesare stranei”. După ce a predat la Seminarul Mitropoliei şi a fost protopsalt la Biserica Domnească de la Curtea Veche, va deveni proprietarul unei tipografii şi va publica o serie de lucrări: „Marş de primăvară”; „Gramatica melodică”; „Poezii populare”, „Epitaful şi slujba înmormântării Domnului”; „Povestea vorbii”; un ghid de conversaţie în trei limbi: rusă, română şi turcă.
În 1848, va fi prezent la intonarea melodiei „Deşteaptă-te Române!”- viitorul imn naţional al Romaniei, a cărui muzică a compus-o, şi care „se pare chiar sub bagheta lui Anton Pann” se va cânta în „Zăvoiul Vâlcii”, parcul de astăzi.
Va continua să tipărească o serie de lucrări de muzică bisericească, dar şi de poezii şi alte istorioare, precum şi primul testament în versuri – Adiata.
Va sfârşi „pe neaşteptate” la 2 noiembrie 1854, fiind înmormântat în curtea Bisericii Lucaci din Bucureşti.
În loc de epilog
Potrivit autoarei lucrării biografice, Monica Rozvita Cosac, Anton Pann este „cel dintâi care a tipărit cântecele împreună cu melodiile lor - o antologie care cuprinde aproape un secol de existenţă a cântecului de lume de la noi”.
De altfel, pentru a-şi câştiga existenţa a prelucrat şi editat cântece, cărţi populare, fabule, povestiri, snoave şi proverbe. Poate tocmai de aceea, Mihai Eminescu l-a numit „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”.
A fost psaltist, profesor de psaltichie, compozitor de muzică bisericească, tipograf, editor, traducător, autor de calendare, cărţi populare şi bisericeşti, poet etc.
Moartea sa rămâne învăluită în mister. Tipografia va fi mutată la Râmnicu Vâlcea, unde îşi va continua activitatea.
În semn de preţuire, vâlcenii au transformat casa în care a locuit la Râmnicu Vâlcea în „Casa memorială Anton Pann”, care se află destul de aproape de locul în care s-a intonat pentru prima dată în cadrul oficial imnul naţional.
În video-ul de mai jos puteţi urmări un „Mugur Mugurel” în două stări, o piesă document, interpretată de formaţia vocal - instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului, luna trecută, la - 11° C, în Cişmigiu.
Se încarcă comentariile...
