FOTO Rădăcinile italiene şi moştenirea compozitorului Horia Moculescu. Exodul de la sfârşitul secolului XIX
0Bunicul reputatului compozitor Horia Moculescu, pe linie maternă, a fost unul dintre cei care a ajuns în Vâlcea odată cu marele exod al italienilor în România, de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Antonio Copetti, s-a stabilit în Râmnicu Vâlcea în 1896, la vârsta de 25 de ani. S-a căsătorit cu nepoata mitropolitului ortodox al Transilvaniei Andrei Şaguna, iar unul dintre copiii lor, Nidia Mihaela, este mama compozitorului Horia Moculescu.
Copetti a lăsat în urma sa nenumărate contribuţii pe care le-a avut în tot judeţul, nu numai în oraşul de la confluenţa Olăneştiului cu Oltul.
GALERIE FOTO CU REALIZĂRILE ARHITECTULUI ITALIAN ANTONIO COPETTI
Datorită firmei sale de antreprenoriat, a semnat proiectele mai multor clădiri construite la acea vreme în Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgăşani ori Călimăneşti, dintre care unele mai există şi astăzi.
Una dintre casele în care a locuit este acum Centru de Transfuzii Sanguine. În memoria sa şi a ceea ce a lăsat în urmă, râmnicenii au botezat un parc cu numele său.
Compozitorul Horia Moculescu deţine în colecţia personală un album cu realizările bunicului său, care cuprinde fotografii cu edificiile ridicate de Antonio Copetti, dar şi o listă cu nu mai puţin de 31 de clădiri.
Negustori, constructori, cioplitori, brutari ori croitori italieni, stabiliţi în Vâlcea
Finele secolului XIX a fost marcat în România de un exod masiv al italienilor în ţara noastră, similar cu ce se petrece în ultimele decenii, dar în sens invers, cu românii din Italia.
Povestea italienilor ajunşi în Vâlcea, în mod special cea a arhitectului Antonio Copetti, ne-a dezvăluit-o directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr Florin Epure: „Multe familii de negustori, constructori, muncitori forestieri, cioplitori în piatră, artişti, ceasornicari, brutari sau croitori, precum: Adreani, Marconi, Bertolli, Bugani, Rachelli, Rovelli, Boninsegna, Batista, Lozupone, De Villa, Boari, Santuzzi etc s-au stabilit în judeţul nostru”, oameni care au dus la transformarea, dar mai ales dezvoltarea comunităţilor care i-au adoptat.
La fel cum ce se întâmplă în zilele noastre, cei mai mulţi dintre italieni s-au stabilit în ţara noastră, în timp ce alţii munceau doar pe timpul verii şi se reîntorceau apoi la cei dragi.
Printre cei „împinşi de sărăcie să părăsească peninsula” s-a aflat şi arhitectul şi antreprenorul Antonio Copetti, născut în 1871, în Tolmezzo - Regiunea Friuli Veneţia Giulia, care „s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea în anul 1896”.
Din căsătoria cu nepoata mitropolitului ortodox al Transilvaniei Andrei Şaguna, Maria Ipavici, au rezultat şase copii: trei fete şi tot atâţia băieţi. Una dintre fete, Nidia Mihaela s-a căsătorit cu Nicolae I. Moculescu din Guşoieni – Vâlcea. Ei sunt părinţii compozitorului Horia Moculescu - născut în Râmnicu Vâlcea.
Clădiri emblematice - monument istoric - sub semnătura arhitectului Copetti
Revenind la povestea bunicului acestuia, se ştie despre arhitectul Copetti că avea o firmă de antreprenoriat. „Multe dintre proiectele clădirilor care s-au construit în acea vreme în Râmnic poartă semnătura firmei lui Copetti. Cele care au supravieţuit demolării sistematizate a comunismului, sunt astăzi, în mare parte, monumente istorice”, spune directorul de la Cultură, dând exemplu „Casa Alexiu” care mulţi ani, după Revoluţie a fost sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.
Clădirea a servit inclusiv „drept sediu al Pompierilor oraşului, ori al Arhivelor Statului”. O casă care a fost construită pentru un poliţist care a fost şi primar al oraşului – Alecu M. Alecsiu. Astăzi, aceasta găzduieşte un restaurant cunoscut, aflat foarte aproape de centrul oraşului: L´Accademia Del Gusto, de pe strada Regina Maria.
Colegiul Naţional Alexandru Lahovari
O altă clădire care poartă amprenta italianului Antonio Copetti este cea a Colegiului Naţional «Alexandru Lahovari», monument istoric, situat pe bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea. A fost construit în două etape. Prima aripă a fost finalizată în 1911. Edificiul în stil naţional „cu brâie de cărămidă alternând cu piatră cioplită”, ce îmbină armonios vechiul stil românesc cu tehnica de construcţie a timpului”, a beneficiat şi de cunoştinţele şi priceperea arhitectului şef N. Ghica Budeşti şi ale arhitectului Alexandru Referendaru - conducătorul lucrărilor.
La ridicarea primei structuri, Copetti a participat alături de ceilalţi arhitecţi pomeniţi. În schimb, al doilea corp de clădire poartă semnătura lui în totalitate, fiind finalizat în 1921: „După război, mărindu-se numărul claselor de la 8 la 12, din lipsă de spaţiu, cursurile se făceau pe jumătăţi de zile. Astfel a apărut necesitatea extinderii localului cu încă o aripă. Ministerul a aprobat devizul întocmit de arhitectul Antonio Copetti, în valoare de 49.010 le. Dar, din cauza lipsei de mână de lucru şi de materiale, lucrările s-au derulat cu greutate”, povesteşte prof. dr. Florin Epure despre istoria unei clădiri emblematice din Râmnicu Vâlcea.
Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân
La fel ca liceul menţionat anterior şi actualul Colegiu Naţional Mircea cel Bătrân (CNMB) din Râmnicu Vâlcea a fost ridicat tot în două etape. Ambele instituţii şcolare sunt formate din două corpuri de clădire, îmbinate sub forma literei „L”. Sunt la mică distanţă unde de celălalt, despărţite practic de două străzi, între care se află un grup de blocuri. Distanţa dintre ele este de aproximativ 100 de metri, fiind practic paralele. Având peste un secol de viaţă, de-a lungul timpului li s-au adăugat şi alte construcţii. Facem referire doar la clădirile originale.
Spre exemplu, în cazul în cazul CNMB, aripa dinspre răsărit, strada principală, a fost inaugurată în 1914, iar aripa dinspre nord, spre strada Episcopiei, care duce pe Dealul Capela, a fost inaugurată în 1922. Ambele structuri poartă semnătura arhitectului Copetti şi a firmei sale de construcţii. A fost construit pentru a fi sediul Seminarului Teologic. Dar, ca şi în cazul Colegiului Naţional Alexandru Lahovari, CN „Mircea cel Bătrân”, a fost în timpul războiului inclusiv spital.
Fântâna din faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea
Semnătura lui Copetti mai apare şi pe alte lucrări, precum fântâna din faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea. O lucrare cu bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care astăzi este „monument istoric şi de for public, inaugurat în anul 1913”, când a fost realizată cu ajutorul sculptorului Constantin Mihăilescu şi a cioplitorului italian Raimondo Lampone. Potrivit inscripţiei de pe fântână, Copetti nu doar că a ajutat la construcţia ei, dar a donat şi bani la Societatea Ajutorul “Al. M. Alexiu”, fiind la acea vreme „consilier comunal” al Râmnicului.
Statuia lui Barbu Ştirbei din Parcul Zăvoi
O altă lucrare, o statuie cu bustul domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, care se găseşte la intrarea în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, a fost realizată în 1920, „tot cu sprijinul lui A. Copetti şi a echipei lui de pietrari italieni, fiind executată din piatră ronde-bosse cu placaj parţial de marmură”, după cum precizează directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea.
Monumentul Independenţei
Firma de antreprenoriat a lui Antonie Copetti a contribuit inclusiv la ridicarea „Monumentului Independenţei” din Râmnicu Vâlcea, amplasat la baza Dealului Capela, la capătul bulevardului Tudor Vladimirescu. În „Darea de seamă a Monumentului Independenţei din Râmnicu-Vâlcea” se vorbeşte despre „lucrările de extindere, consolidare şi amenajare a terenului pe care a a fost amplasat monumentul. A fost necesară construcţia unei platforme pentru a se întări structura pe care urma amplasat monumentul. Din cauza infiltraţiei apei care se scurgea de pe deal, constructorii au realizat că solul nu este solid şi riscă oricând să aibă loc alunecări, probleme pe care le-au întâmpinat mai toţi cei care au construit la baza dealului. Aşa se facă că toată pietrăria de la acest zid, precum şi ornamentele, au fost cioplite şi lucrate cu multă grijă de lucrătorii în piatră italieni ai antreprenorului Antonio Copetti. Italienii erau buni cioplitori în piatră. Cunoşteau mai bine ca oricine cum se taie piatra pe filon sau cum se alege cea mai bună marmură. Copetti a adus piatra, întrebuinţată la zidul de sprijin: 29 de vagoane de tren, de la Albeşti şi 5 vagoane de la Gura Văii”, explică prof. dr. Epure.
Copetti s-a numărat şi printre donatorii cu banii cărora s-a ridicat lucrarea, alături de „alte personalităţi ale vremii, precum: I.G. Duca, Vintilă Brătianu sau Alexandru Marghiloman”.
Casa Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea poartă amprenta italianului
O serie de alte clădiri care au rezistat până în zilele noastre au fost construite de arhitectul italian, precum sediul actualei Case a Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea, dar şi nenumărate case din Râmnic, Drăgăşani, Ocnele Mari şi Călimăneşti. „În mare parte vorbim despre case particulare, precum cele de pe strada V. Olănescu din Râmnic, situate pe partea dreaptă între blocuri şi sediul Direcţiei pentru Protecţia Copulului, Şcoala Aranghel, fostul sediu al Primăriei Ocnele Mari şi multe case din Drăgăşani ori Călimăneşti”, mai spune directorul Epure.
Alte clădiri însă au dispărut în urma „demolării comuniste”.
Din lista lungă menţionăm: „ Şcoala de Fete Laura Dimitrie Simulescu” din Drăgăşani, casele familiilor Ştefan Georgescu, P. Seltea, Dr. Emanoliescu, Av. Nicolae Epure, Nicolae Simian, G. Prahoveanu, Cpt. M. Vlădescu, I. Balotescu, F. Kleinrath, M. Georgescu, C. Ştefănescu, G. Ştefănescu, I. Tetoianu, Miltiade, Deşliu, Chidu, N. Popescu, M. Dumitrescu, Sergent Costea, Moritz Schlandt, Cherbălău, dar şi prăvăliile din Piaţa centrală, ori casa perceptorului de „pe platforma bâlciului de lângă oraş”, ori perechea de case unde şi-a desfăşurat activitatea „Societatea de ajutor Al. M. Alexiu”, cel care a donat terenul, toate în Râmnic şi casele C. Târnoveanu, C. Vălimărescu şi Cincu în Călimăneşti”.
Lucrările de construcţie a Caselor Bărăţiei Catolice din Râmnic au fost executate tot de antreprenorul Copetti.
Bătut cu bastonul pentru întârzierea lucrărilor la o şcoală
În legătură cu una dintre construcţii a circulat şi o poveste foarte amuzantă la vremea respectivă, menţionată chiar de profesorul Nicu Angelescu în memoriile sale. Acesta a povestit că antreprenorul italian a fost bătut cu bastonul de către Ministrul Lucrărilor Publice de la acea vreme, dr. Constantin Angelescu nemulţumit de întârzierea lucrărilor, dar şi de modul în care acestea au fost executate, pentru ridicarea Şcolii Normale de la Arhanghel, astăzi parte componentă a oraşului Râmnicu Vâlcea.
Antonio Copetti a fost implicat în administrarea Cimitirului Catolic de la poalele Dealului Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea, alături de alţi italieni, pentru care a şi donat sume importante.
A contribuit la introducerea apei curente şi a canalizării din Râmnic
De asemenea, pe când era consilier al Râmnicului, în perioada Primului Război Mondial, când oraşul era condus tot de un imigrant, Franz Eitel, Copetti a contribuit la introducerea apei curente şi a sistemului de canalizare din Râmnicu Vâlcea, şi s-a ocupat de „închiderea “uşilor şi ferestrelor cu blane” ale magazinelor unde negustorii plecaseră”.
Mama scriitorului Dinu Săraru, Antoaneta Cornelia Morărescu, a fost botezată de familia Copetti, după numele unei surori a bunicii lui Horia Moculescu.
Înmormântat la Cimitirul Cetăţuia
Clădirea în care astăzi funcţionează Centrul de Transfuzii Sangvine din Râmnicu Vâlcea a fost locuită de familia Copetti, care a trebuit să o vândă din cauza falimentului.
Antonio Copetti avea 71 de ani când a murit, fiind înmormântat în Cimitirul Catolic Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea. Pe placa sa funerară au fost trecute şi numele soţiei şi a patru dintre copii.
Parcul din faţa Casei Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, de lângă Teatrul Anton Pann poartă numele arhitectului italian Antonio Copetti.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
