FOTO Mihai Manda, vâlceanul care luptă pentru ca românii din Italia să aibă o viaţă mai bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Manda şi soţia sa lucrează într-o clinică din Italia de patru ani. Foto Adevărul
Mihai Manda şi soţia sa lucrează într-o clinică din Italia de patru ani. Foto Adevărul

Mihai Daniel Manda are 32 de ani şi se numără printre miile de români plecaţi la muncă în străinătate pentru o viaţă mai bună. Deşi a ajuns în Italia de numai patru ani, Mihai nu şi-a schimbat doar propriul destin, ci şi viaţa multor românii stabiliţi acolo.  În plus, tânărul a reuşit să-i ajute şi pe cei rămaşi în ţară. În luna aprilie, a organizat în Oristano o cină caritabilă pentru dotarea unei secţii a spitalului din Drăgăşani.

Primul loc de muncă a lui Mihai Manda a fost la Spitalul Municipal Drăgăşani. Ulterior s-a transferat la Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, iar, din 2010, este asistent medical în clinica “Santa Maria Bambini” din Oristano, regiunea Sardinia, un spital de recuperare neuromotorie. Mihai şi soţia sa au fost printre ultimii români care au plecat în Italia cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Începutul a fost destul de greu, mai ales că niciunul nu ştia limba italiană. Cu toate acestea, datorită profesionalismului de care au dat dovadă, au fost acceptaţi rapid de colectivitate. În acest an, după ce a văzut ce probleme întâmpină unii dintre români după mutarea în Sardinia, Mihai a luat decizia de a înfiinţa asociaţia interculturală româno-italiană “Cuore Romeno”.  În prezent, “Cuore Romeno” are aproximativ 200 de membri,  români şi italieni.

“Încercăm să-i ajutăm pe români pentru ca eu ştiu ce înseamnă să nu cunoşti limba ori să nu ai medic de familie. Am încercat să-I organizăm, să-şi cunoască drepturile, inclusiv pe cele electorale. Atunci când o familie de români se stabileşte în Sardinia, o contactăm, le explicăm oamenilor că pot să înveţe limba italiană, unde trebuie să meargă, de ce documente au nevoie. Apoi, celor care s-au bucurat să lucreze pe bani mai mulţi, dar la negru, le-am explicat ce riscă. În Italia, dacă te bucuri la un câştig de 700, 800 de euro şi nu ai acte, nu beneficiezi de servicii medicale, nu poţi să se te înscri la medicul de familie, nu primeşti niciun fel de ajutor de la stat. Mulţi dintre cei cărora le-am spus cum stă treaba şi-au găsit apoi un alt loc de muncă”,  povesteşte Mihai. 

În viiitorul apropiat, fondatorul “Cuore Romeno” speră că-I va putea ajuta pe români să urmeze şi cursuri de recalificare. 

“În Sardinia sunt în jur de 10 000 de români. Avem o colaborare foarte bună cu autorităţile locale, iar acum lucrăm la un proiect pentru românii din Sardinia, un proiect finanţat de Regiunea Sardinia, cu o valoare de 327 000 de euro. Vrem să organizăm cursuri de formare profesională pentru asistenţi familali (n.r- îngrijitori la domiciliu) şi patiseri. Şomajul e destul de mare în această regiune, iar autorităţile se bazează doar pe turism, pentru că industria nu mai merge”, spune Mihai Manda. 

Îşi doresc un punct consular în Sardinia

Vâlceanul speră că şi statul român le va întinde o mână de ajutor celor câteva mii de români stabiliţi în Sardinia, care sunt nevoiţi să străbată aproape 500 de kilometri până la Ambasada României din Italia.

“Problema noastră e că în Sardinia nu există un punct consular deşi aici locuiesc în jur de 10 000 de români. E destul de dificil pentru noi să mergem până la Roma, la ambasadă. Trebuie să cheltuim bani pentru avion, pentru cazare, iar apoi trebuie să stăm la cozi. Am trimi un e-mail Ambasadei României din Italia, le-am comunicat că existăm şi noi, ca că avem nevoie de un punct consular. Până acum nu ne-a răspuns nimeni”, se plânge Manda.

 Povestea lui Mihai Manda

Promovează cultura şi valorile româneşti

Membrii “Cuore Romeno” se ocupă şi de promovarea României. În acest sens, asociaţia a organizat mai multe prezentări de ceramică românească şi dulciuri tradiţionale în Oristano. 

În luna octombrie, asociaţie pregăteşte un alt proiect. De această dată, medicii şi asistenţii din Sardinia sunt invitaţi în România la un simpozion pe teme medicale. Aceştia vor avea însă ocazia să viziteze mai multe oraşe din ţară şi chiar să-I vadă pe olarii din Horezu cum transformă lutul în obiecte pe care le-au admirat la targul organizat de “Cuore Romeno” în Oristano, în urmă cu câteva luni.

“Vrem să face şi un schimb de experienţă între medici şi din Italia şi Vâlcea. Ideea noastră este să promovăm România.  Vrem să aducem 30 de asistenţi medicali din Italia şi medici la un simpozion cu tematică geriatrie şi gerontologie pe care-l organizăm la Râmnicu Vâlcea. Vom face un tur al României, îi vom duce pe oaspeţi la Bucureşti, Braşov, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Horezu. Am luat contact cu cei de la Colegiul Asistenţilor din România, urmează să vorbim cu reprezentanţii Colegiului Medicilor”, mai spune vâlceanul.

Cină caritabilă pentru dotarea spitalul din Drăgăşani

Mihai Manda nu a uitat de unde a plecat, aşa că a încercat să dea o mână de ajutor şi comunităţii locale din Drăgăşani. La finele lunii aprilie, asociaţia a organizat o cină unde s-a servit mâncare românească şi s-a dansat pe muzică sardă. Evenimentul a avut un scop caritabil, invitaţii, membri ai comunităţii din Oristano şi colegi de-ai lui Mihai din clinica “Santa Maria Bambini”, fiind rugaţi să doneze bani pentru dotarea Secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Drăgăşani. Cu aceste fonduri a fost cumpărat mobilier şi un aparat de aerosoli.

 Povestea lui Mihai Manda

Zeci de persoane au donat bani pentru spitalul din Drăgăşani. Foto Cuore Romeno

“La eveniment au participat mulţi asistenţi medicali şi medici din clinică. Sunt medici din Italia care nu ştiau nimic despre România sau despre Drăgăşani. Le-am arătat poze cu spitalul şi au fost de acord să ne ajute. Aici nu exista aparat de aerosoli sau cărucior pentru copiii care nu se pot deplasa. Asociaţia strânge fonduri atât pentru români, cât şi pentru cei din Italia. Acum ajutăm spitalul din Drăgăşani, apoi vom organiza o strângere de fonduri pentru o familie din Sardinia, pentru că şi ei au multe probleme, sunt familii care au fost evacuate pentru că au rămas fără serviciu şi n-au putut plăti chiria”, susţine Mihai Manda.

O parte din bunurile achiziţionate din donaţii au ajuns deja la spitalul din Drăgăşani. Peste aproximativ două săptămâni, Secţia de Pediatrie din cadrul unităţii spitaliceşti care deserveşte peste 40 000 de locuitori din sudul judeţului Vâlcea va primi un aspirator de secreţii şi un pat mobil. 

 Povestea lui Mihai Manda
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite