FOTO Povestea cupolei anonime din Vâlcea decretate cel mai mare vitraliu din lume: „Este inclusă în traseele de turism ale Franţei, dar nu şi ale României“
0
Ultimul record mondial omologat de România are o poveste extraordinară care a ieşit la iveală abia acum, la aflarea veştii, după mai bine de un deceniu şi jumătate de existenţă.
Astăzi, se remarcă o renaştere a popularităţii vitraliului, al cărui scop nu este însă acela de a permite oamenilor să vadă afară, ci de a înfrumuseţa clădirile, de a controla lumina şi de cele mai multe ori de a spune o poveste, ca în cazul celei mai mari cupole - vitraliu din lume, care se află în România.
Este parte a acoperişului unei biblioteci publice din ţara noastră: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea, o clădire practic unicat, în acest moment, tocmai datorită acestei particularităţi omologate recent de Academia Recordului Mondial – World Record Academy.
Dacă vitraliul îl regăsim în majoritatea cazurilor sub formă verticală, ca ferestre sau luminatoare, la Vâlcea el are o formă rar întâlnită, de cupolă. Prea puţini s-au încumetat să o construiască, printre ei şi un român.
Artistul plastic Gheorghe Dican este creatorul cupolei – vitraliu, realizată în urmă cu 15 ani precum un uriaş puzzle. Miercuri, 8 aprilie, opera de artă de la Râmnicu Vâlcea a fost omologată şi urmează să fie inclusă în Cartea Recordurilor drept cel mai mare vitraliu sub această formă de cupolă, sub titulatura oficială: „Largest stained glass dome: The Ramnicu Valcea County Library”.
Creatorul lucrării a dezvăluit în exclusivitate pentru „Adevărul” spumoasa poveste a naşterii acestei opere de artă, cu ocazia aflării veştii.
Clona transformată într-un edificiu unic
Sediul actualei biblioteci judeţene din Vâlcea reprezintă în cea mai mare parte a sa o clonă arhitecturală după biblioteca judeţeană din Argeş. Cupola - vitraliu o scoate însă din anonimat. Povestea a început în urmă cu mai bine de 15 ani când pictorului Gheorghe Dican i-a venit năstruşnica idee de a transforma vitraliul, care-l regăsim şi la Piteşti, dar sub formă de plafon, într-o cupolă. Ideea sa nu a prins imediat. În sensul că deşi autorităţile vâlcene s-au arătat încântate de iniţiativă, arhitecţii, aceiaşi ca şi în cazul bibliotecii piteştene au respins iniţial ideea.
„Nici arhitecţii pe care i-am consultat nu au crezut la început în ideea mea... A fost greu să-i conving, fără glumă. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, de atunci, Iulian Comănescu şi constructorul – domnul Bădârcea, m-au trimis la Piteşti să fac o ultimă încercare cu arhitecţii. Am avut noroc că mă cunoşteau. Familia Mulţescu a avut răbdare să-mi asculte ideea nebunească până la capăt, mai ales domnul. Le-am demonstrat cum văd proiectul cu ajutorul a trei agende. Îmi amintesc şi acum de parcă s-a întâmplat totul ieri: stăteam în faţa arhitectului ciuci, încercând să-i demonstrez ce am în cap: geam termopan duplex, vitraliu şi la final încă un geam. Rezolvam şi hidroizolarea şi termoizolarea. Parcă mi-l amintesc şi acum cum spunea: „Extraordinar”, în timp ce soţia era refractară, iar domnul tot insista: „Vino, dragă, să asculţi ce spune omul ăsta”. Sunteţi primii oameni din presă cărora le spun această poveste”, ne-a mărturisit Gheorghe Dican cum a început odiseea cupolei - vitraliu de la Vâlcea.
„Am vrut să aibă caracter de monumentalitate, provenim dintr-o zonă cu multe mănăstiri”
O muncă de Sisif, nu doar pentru a produce vitraliul în sine, dar mai ales de convingere a oamenilor care până atunci nu se mai confruntaseră cu astfel de provocări.
Cert este că după ce arhitecţii au auzit de „năstruşnica” idee a artistului vâlcean, l-au chemat de îndată, la ei acasă şi pe proiectant: „După ce am convins-o şi pe doamna arhitect, au dat telefon directorului Institutului de Proiectări din Piteşti. Când a venit, i-au spus: ”Domnule director, noi avem proiectată cupola intermediară, dar să ştiţi că avem o idee şi mai bună”. Exact aşa s-a exprimat.”
Cupola intermediară la care arhitecţii făceau referire reprezintă de fapt plafonul - vitraliu care se regăseşte la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti: „Ori noi am vrut ca biblioteca de la Vâlcea să aibă caracterul de monumentalitate, dat fiind faptul că provenim dintr-o zonă cu multe mănăstiri. Compromisul cu arhitecţii era ca după etajul doi să facă încă o cupolă. Dar ei nu înţelegeau că vitraliul venea acum în interiorul termopanului”.
„Am lucrat luni de zile ca-n epoca de piatră”
După convingerea arhitecţilor şi a proiectantului, vitraliul a fost adus la noul sediu al bibliotecii bucată cu bucată pentru a fi montat ca într-un uriaş joc de puzzle. „Am lucrat luni de zile ca-n epoca de piatră, pentru că aşa se lucrează vitraliul în tehnica veche...”
Numai că în acest caz lucrarea în sine reprezintă o îmbinare între tehnica veche a vitraliului şi cea nouă a termopanului.
Iar munca în sine nu a fost lipsită nici de peripeţii, nici de neîncrederea celorlalţi, şi uneori chiar a celor care lucrau, şi care nu înţelegeau deloc, exact ca la puzzle, care va fi imaginea finală: „Este inadmisibil. Vă bateţi joc de noi!”, s-au hazardat unii să spună chiar de la început.
„Toţi ochii erau pe noi, nu mi-aş fi permis să lucrez în bătaie de joc. S-a tot vorbit în perioada aceea despre cei 30.000 de dolari cât a costat proiectul, dar nimeni nu ştie că ei au însemnat şi materiale, şi oameni, şi consum, că nu ne-am ales cu nimic. Doar cu onoarea. Pot să spun însă că abia acum se plăteşte munca aceea, prin recunoaştere. Oamenii au crezut că ne-am îmbogăţit. Dar de unde... Abia acum încep să culeg laurii acestei lucrări”.
Nucleul de bază - o mână de oameni
Echipa de bază, nucleul lucrării a fost format dintr-o mână de oameni: „Era formată din doi muncitori, soţ – soţie şi colegul meu, Florin, care îmi are asociat şi alţi câţiva oameni care ne-au mai ajutat. Plus oamenii de la firma de construcţii. Munca a fost titanică, la propriu, fiindcă trebuiau pregătite termopanele, curăţate cu peria de sârmă, spălate şi pe o parte şi pe alta, tăiate, introdus vitraliul în interior şi sigilat. Bucată cu bucată, toate trebuiau împachetate, numerotate. Gândiţi-vă că vorbim despre o suprafaţă de desfăşurare a cupolei de aproape 150 mp - mai exact 142 mp şi de nu mai puţin de 168 de module, nu 86 aşa cum am văzut că s-a rostogolit informaţia în presă. Matematic avem 24 de meridiane X 7. Fiecare desen trebuia corelat cu cele de lângă, şi toate erau pe dos. Te lua durerea de cap, că nu mai înţelegeai ce trebuie să pui şi unde. Am folosit cartoane pentru fiecare modul, hârtii cu desene, toate făcute de mâna mea, ca să putem să le dăm de cap”.
„Imaginaţi-vă un puzzle uriaş, exact aşa a fost construită cupola”
Şi cum nici la puzzle, până nu apare imaginea de ansamblu nu înţelegi mare lucru şi în acest caz imaginile au început să se lege încet - încet. Până când, maestrul a primit aplauze la scenă deschisă, cum s-ar spune: „Cel mai emoţionant moment în relaţia mea cu această cupolă - vitraliu a fost când într-o zi, intrând în bibliotecă m-am trezit că m-au aplaudat toţi muncitorii. Până atunci, nimeni nu reuşise să-şi dea seama cum avea să arate totul la final. Uneori şi eu mă pierdeam în detalii. Imaginaţi-vă un puzzle uriaş, exact aşa a fost construită cupola.”
Dincolo de discuţiile legate de bani, de licitaţiile câştigate, iar apoi anulate, de activităţi subcontractate, de problemele întâmpinate în timpul montajului când nimeni nu părea să înţeleagă nimic, rămâne o lucrare recunoscută acum la nivel mondial ca fiind unică în lume.
„Era puţin probabil ca cineva să se rişte să facă o astfel de lucrare într-o relaţie directă cu natura, pentru că pe acest vitraliu ninge, plouă... Niciodată, de când a fost descoperită tehnica vitraliului, n-a putut fi folosit vitraliul într-o astfel de situaţie”, spune Gheorghe Dican explicând că pe lângă forma sa originală, vitraliul de la Vâlcea, în comparaţie cu cele existente în marile catedrale ale lumii, nu are deasupra un luminator pe care să se scurgă apa.
Brandul nerecunoscut de autorităţile române, inclus în traseele de turism ale Franţei
Chiar dacă s-a vorbit încă de la început că este o lucrare de Cartea Recordurilor abia în urmă cu câţiva ani au fost demarate procedurile pentru această omologare. Cu toate acestea, deşi reprezenta un brand al judeţului, el nu a fost niciodată recunoscut oficial de către autorităţi. Până acum. Altfel spus nu se regăseşte în nici o strategie publică de turism.
„Ştiţi ce mă supără? Că deşi s-a vorbit atât despre acest vitraliu, nu este inclus în nici unul dintre albumele de turism, de promovare a oraşului, a judeţului. În schimb, este inclus în traseele de turism ale Franţei”, iar acest lucru se întâmplă graţie nu autorităţilor, ci unor agenţii de turism care au înţeles imediat potenţialul unui astfel de obiectiv.
Turiştii străini vin cu rulotele până la bibliotecă, ca să vadă vitraliul
Aşa se face că, deseori, celebrităţi sau turişti străini aflaţi în trecere prin Vâlcea se opresc special să admire cupola - vitraliu a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Vâlcea. La sfârşit de săptămână, pe timpul verii, în faţa bibliotecii parchează convoaie de rulote cu turişti străini.
„Străinii care practică turismul de familie, cu rulote, când vin în Vâlcea ştiu că au trei obiective de vizitat: vitraliul, Muzeul Satului şi Mănăstirea Horezu. Nu o dată m-am întâlnit cu ei, Muzeul de Artă unde lucrez fiind chiar peste drum de Biblioteca Judeţeană. Cei cărora le-am spus că eu sunt autorul, au avut reacţii dintre cele mai diverse: unii mi-au cerut să facem poze, alţii chiar simt nevoia să mă ciupească, să se asigure probabil că sunt real”, spune amuzat artistul.
Drepturile de imagine aparţin bibliotecii
Când a văzut vitraliul, academicianul Răzvan Theodorescu a exclamat: „Oooo, splendid!”. Şi nu este singurul. Anul trecut, Ozana Barabancea şi Cezar Ouatu, care au avut spectacole la Vâlcea, au ţinut morţiş să vadă opera de artă.
Chiar dacă este autorul operei, Gheorghe Dican recunoaşte că drepturile de imagine aparţin bibliotecii: „Am fost de acord să închei un act prin care să dau dreptul de imagine Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, cu condiţia să facă vederi cu acest vitraliu, spre vânzare, iar din banii obţinuţi să organizeze un concurs, de carte, literatură, pentru copiii care vin la bibliotecă pe care să-i şi premieze. Chiar am făcut şi vederi, dar nu a interesat pe nimeni. M-am oferit să le şi semnez în original. Ar fi mare lucru?”.
Cine este autorul noului record mondial
Gheorghe Dican s-a născut în urmă cu 59 de ani în Cernişoara – Vâlcea. Este preşedintele filialei Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) şi vicepreşedinte la nivel naţional al aceleiaşi structuri. Face parte din echipa Muzeului de Artă „Casa Simian” Vâlcea şi totodată predă cursuri de educaţie muzeală „Micul pictor mare” copiilor din tot judeţul în cadrul aceleiaşi instituţii. Este de asemenea şi expert în bunuri cu semnificaţie artistică – artă modernă românească în cadrul celei mai noi Case de licitaţii Vikart. Lucrările lui Gheorghe Dican se regăsesc în colecţii private de pe toate continentele, precum şi în colecţiile Ministerului Culturii, ale unor muzee din ţară, ale Parlamentului şi Regiei Protocolului de Stat.
Detalii despre cea mai mare cupolă - vitraliu din lume
Vitraliul sub formă de cupolă din Râmnicu Vâlcea se desfăşoară pe o suprafaţă de 142 mp. Este format din 12 ovale, cu 12 compoziţii, care ilustrează principalele tipuri de scriere cunoscute până acum: Tartaria, Cuneiformă, Feniciană, Hieroglifică, Persană, Chirilică, Demotică şi altele.
Lucrarea are 168 de module de sticlă colorată, executată manual cu armătură de plumb, în tehnica vitraliului. Este formată din două corpuri de iluminat sub forma globului pământesc cu mediane şi paralele. Partea superioară a globului simbolizează soarele, iar partea inferioară - primele manifestări ale Creaţiei Divine: aerul, focul, pământul şi apa.
Opera de artă ilustrează, potrivit autorului, „Facerea lumii”. Vitraliul se află la aproximativ 30 de metri înălţime de baza edificiului.
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea are sediu propriu din 2004, când a fost realizată şi cupola vitraliu unică în lume.
Scurt istoric despre vitralii
Vitraliile există peste tot în lume, de cel puţin un mileniu. Originile lor se pierd în istorie. Despre tehnica folosită pentru a crea vitralii se crede că a fost împrumutată, cel mai probabil, de la fabricanţii de bijuterii şi mozaicuri. Mulţi cred că vitraliul a fost creat pentru prima dată de egiptenii antici şi / sau de romani, ambii pentru că şi unii şi ceilalţi excelau în confecţionarea unor obiecte de sticlă colorată. Au cunoscut înflorirea în perioada medievală, şi au atins apogeul în perioada gotică, când vitralii erau folosite în biserici şi catedrale; iar la finele Renaşterii activitatea a intrat în declin.
Se încarcă comentariile...
