FOTO Ocnele Mari - de la capitală de trib pe vremea lui Burebista, la staţiunea reatestată după trei decenii
0
După 33 de ani, Ocnele Mari, una dintre cele mai vechi aşezări din România, şi-a recăpătat din nou rangul de staţiune turistică. S-a întâmplat la începutul lunii mai, printr-o hotărâre de guvern, în urma unor demersuri începute în 2017.
Situată la aproximativ 10 kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe drumul spre Târgu Jiu, localitatea Ocnele Mari, astăzi din nou staţiune turistică, este cunoscută încă din neolitic. Deşi atestată documentar abia în 1402, această aşezare a devenit cunoscută datorită exploatării zăcământului de sare, o activitate care are loc aici de peste 2.000 de ani.
Graţie proprietăţilor terapeutice ale apelor clorosodice şi iodurate şi ale nămolului sapropelic, la începutul secolului al XIX-lea aici s-au deschis primele stabilimente de tratament care foloseau apa sărată din foste guri de ocnă: Balta Roşie, Baia Dulce şi Baia Sărată.
„Staţiunea săracilor”, cum era cunoscută aşezarea pe vremea regimului comunist, deşi avea şi 10.000 de turişti săptămânal, şi-a pierdut atestatul în preajma Revoluţiei, atestat pe care l-a recăpătat în luna mai a acestui an.
Capitală a unui puternic trib, pe vremea lui Burebista
Mărturie a vieţuirii neîntrerupte timp de 2.000 de ani, în acest areal stă chiar „Cetatea dacică Buridava” - un important centru politic, economic şi religios, menţionat de Ptolemeu în sec. I d. Hr. drept „capitala tribului geto-dac al burilor” - dacii buridavensi.
Ruinele „celei mai mari aşezări dacice de la sud de Carpaţi, după Sarmisegetuza”, potrivit istoricului Ovidiu Udrescu, au fost descoperite în anii 60 şi cercetate fără întrerupere până în 1993, fiind reluate în ultimul deceniu.
Geto-dacii au introdus sarea în comerţul cu negustorii greci şi romani, fapt confirmat de descoperirile arheologice care s-au făcut şi încă se mai fac la Buridava Dacică, printre care: un fragment de vas cu inscripţie în limba greacă, o mască de bronz, figurine antropomorfe, ceramică pictată, numeroase fibule de argint şi bronz, ceramică lucrată cu mâna sau la roată, de uz comun sau de lux, un rhyton - o piesă unicat găsită în singurul cimitir din perioada dacică „clasică”, din România etc..
„Întreaga zonă din imediata vecinătate a Oltului (până în 1956, aşezarea s-a întins până la râul Olt - n.r.), dinainte de epoca bronzului, din neolitic până în prezent, datorită rezervelor de sare, a fost un punct extrem de important pentru toată lumea. Influenţele romane în ceea ce am găsit la Buridava arată faptul că, cu cel puţin un secol – două înainte de cucerirea romană, pentru lumea romană zona era deosebit de importantă“, declara pentru „Adevărul”, deunăzi, dr. Constantin Bărbulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Piteşti, coordonatorul şantierului de la Buridava Dacică, unde se intenţionează acum deschiderea unui muzeu în aer liber.
Comerţ cu sare timp de mai bine de două milenii
Cercetările arheologice au scos la iveală faptul că aici în secolele II - III după Hristos, comunitatea geto-dacilor se dezvolta alături de cea romană, după cum menţionează şi Centrul de Informare Turistică Ocnele Mari.
Aceeaşi sursă aminteşte că până în secolul VI „Târgul Ocna”, aşa cum era cunoscută aşezarea încă de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân, a purtat denumirea de „Ocne” sau „Ocna de la Râmnic”. Abia ulterior a fost pomenită cu numele de „Ocnele Mari” sau „Vel Ocna”. Menţiuni despre exploatarea sării în zonă găsim şi în documentele din 1373, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, şi mai apoi din timpul lui Simion Movilă, Radu Şerban, Radu Mihnea, pe vremea cărora sarea obţinută aici era donată mănăstirilor: Cozia, Govora, Bistriţa, Hurezi şi Tismana.
În 1549, se făcea comerţ cu sare cu Cetatea Braşovului, din Transilvania, spre exemplu.
Sarea a dat totul şi tot sarea a a luat
Există documente de la începutul secolului XIX-lea în care se menţionează faptul că specialişti străini erau aduşi să modernizeze mijloacele de extracţie a sării.
Cert este că actuala urbe s-a construit în jurul munţilor de sare, cu secole în urmă. În locul unde odinioară existau diverse obiective au apărut între timp mici lacuri de sare, în urma prăbuşirii cavernelor Totul s-a întâmplat după ce s-a trecut la exploatarea sării prin soluţie saturată cu ajutorul sondelor, peste 50 ha de teren având acest trist destin, după 1950, odată cu apariţia Uzinei de Sodă Govora.
Astfel au dispărut o salină, în anii 60, după ce funcţionase peste un secol; o bancă turco-română; unul dintre cele mai dure centre de detenţie din ţară: Penitenciarul Ocniţa, unde au fost încarcerate numeroase personalităţi anti-comuniste, precum poetul Vasile Militaru, Radu Gyr, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Nechifor Crainic. etc alături de deţinuţi de drept comun, o gară etc..
Prăbuşirea cavernelor şi Eclipsa Totală de Soare i-au readus faima
După Revoluţie, staţiunea a fost lăsată în paragină, în urma retrocedărilor, a proceselor, a neputinţei autorităţilor, a continuării fenomenului de prăbuşire a cavernelor în zona fostelor exploataţii miniere. Tot atunci, a început construcţia unei baze de agrement, abandonată la începutul anilor 2000, pentru care se caută şi astăzi investitori.
Prin 2015, administraţia locală de la acea vreme anunţa cu surle şi trâmbiţe că mai multe companii din România, Italia, China şi Spania erau interesate de licitaţia pentru cumpărarea acesteia, dar şi a concesionării unui parc de 25.000 de metri pătraţi, pentru realizarea unor alei balneare şi a unui lac cu apă dulce. Dar, licitaţia nu a mai avut finalitate.
Aşezarea care-şi pierduse între timp statutul de staţiune a mai cunoscut un singur moment de explozie turistică: la Eclipsa Totală de Soare din 11 august 1999, când punctul maxim de vizibilitate a existat chiar în această localitate, lângă Lacul Doamnei.
Cert este că tot exploatarea de sare a făcut din nou zona celebră, la începutul anilor 2000, în urma dezastrului ecologic şi social cauzat de această activitate. Între 2001 şi 2009, alte caverne s-au surpat, iar milioane de metri cubi de saramură au măturat totul în cale, inclusiv gospodăriile localnicilor, sute de familii fiind strămutate. Ulterior, au mai avut loc alte prăbuşiri controlate. Autorităţile au declarat apoi că zona este sigură, dar faptele ulterioare au demonstrat contrariul, având în vedere că aşezarea se află deasupra saramurii pompate în vechile galerii exploatate.
Ce a mai rămas: salina şi ştrandurile
După Revoluţie, staţiunea care atrăgea săptămânal mii de turişti datorită renumitelor sale cure de apă sărată şi nămol care se făceau aici şi-a pierdut faima şi odată cu ea şi clienţii.
Ştrandurile au fost recâştigate după ani de procese, perioadă în care s-a înţeles că turismul reprezintă singura salvare a zonei.
Astfel a apărut, în 2009, Salina Ocnele Mari – singurul obiectiv turistic de marcă al zonei, care atrage anual peste 100.000 de vizitatori, devenind una dintre cele mai importante şi vizitate saline din ţară. Salina, care se întinde pe mai bine de 20.000 mp de galerii, găzduieşte şi cea mai mare biserică subterană din România, precum şi un muzeu al sării.
Al doilea obiectiv îl reprezintă ştrandurile amenajate din secolul al XIX-lea încoace: ştrandul de la Ocnele Mari cunoscut drept «ştradul fără fund», a cărui apă izvorăşte din adâncuri, creat pe o gură de mină veche - Balta Roşie şi a cărui adâncime depăşeşte 100 de metri şi Baza de agrement Ocniţa cu bazine cu apă sărată şi nămol, creată în 1960, în jurul unor foste ocne - Baia Dulce şi Baia Sărată.
Clădirea băilor cu apă sărată şi stabilimentul băilor sunt incluse în Lista monumentelor istorice, după cum ne-a precizat directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, dr. Florin Epure.
Apele de aici, în combinaţie cu nămolul sapropelic, tratează de sute de ani reumatismul, afecţiuni ginecologice, afecţiuni ale sistemului osos la copii, tulburări ale circulaţiei periferice sanguino - limfatice; afecţiuni ale pielii, precum psoriazisul; la care se adaugă şi fenomenul de helioterapie benefic în tratarea bolilor respiratorii sub formă de aerosoli.
Din păcate, capacitatea de cazare oficială, în zonă, este destul de scăzută - de puţin peste 110 locuri, dar, odată cu reatestarea oraşului ca staţiune turistică de interes local, deocamdată, se speră ca impactul socio - economic pe termen mediu şi lung să fie unul pozitiv, prin atragerea de finanţări nerambursabile şi totodată de investitori interesaţi de dezvoltarea turistică a zonei, dar şi prin relansarea unor sectoare economice conexe, precum: transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul etc.
Se încarcă comentariile...
