FOTO Nepotul lui Mircea cel Bătrân, între mit şi adevăr. Cum a devenit monstru şi apoi vampir, în secole de dezinformare

FOTO Nepotul lui Mircea cel Bătrân, între mit şi adevăr. Cum a devenit monstru şi apoi vampir, în secole de dezinformare

Vlad Ţepeş şi legendele care l-au transformat în vampir, Foto: Arhiva Adevărul

S-a vorbit mult despre figura legendară a contelui Dracula - Vampirul. Povestea este cunoscută în mai toate limbile pământului, dar se îndepărtează cu mult de varianta originală.

 
Tot mai mulţi străini par interesaţi în ultimii ani să afle cât din legenda „Dracula - Vampirul” este adevăr şi cât închipuire. Aşa au luat naştere o serie proiecte prin care se încearcă o întoarcere la adevărul istoric, în care figura „reală” a lui Vlad Tepeş este eliberată de „mantia“ vampirilor.
 
Astfel de proiecte, încadrate în categoria „Dracula, între mit şi istorie”, urmăresc să prezinte imaginea reală a lui Vlad Ţepeş, dincolo de personajul inspirat de celebrul roman al lui Bram Stoker.

Scriitorul irlandez doar a făcut cunoscută, pe întregul glob, o istorie contrafăcută, prin lucrarea sa „Vampirul”, căreia trebuie să-i dea un nume, să-i creeze o identitate. Se întâmpla la sfârşitul secolului al XIX-lea când un scriitor maghiar pe care-l citează şi în lucrarea sa (n.r. - i-a atribuit rolul dr. Van Helsing), i-a transmis toate informaţiile preluate din cronicile germane, foarte diferite de cele ruseşti şi româneşti.
 
Străinii au contrafăcut istoria în secolul XV şi tot ei au redat-o lumii sub o altă formă patru secole mai târziu.
 
Cum a început deformarea adevărului
 
În perioada în care a trăit Vlad Ţepeş (1430-1476), comercianţii germanii făceau negoţ în Valahia cum era cunoscută pe atunci Ţara Românească. Ceea ce nu se ştie este că Matei Corvin a exploatat cu bună ştiinţă conflictul dintre domnitor şi comercianţii saşi şi şvabi din Ardeal, o poveste ultracunoscută în acea perioadă. Lui i se atribuie primele texte tipărite în care este exagerată cruzimea de care dădea dovadă voievodul.  
 
Totul a plecat de la neguţătorii care au refuzat să plătească taxele şi dările care se cereau de altfel tuturor comercianţilor, indiferent de naţie: valahi, moldoveni, polonezi, evrei, armeni etc. Drept urmare, înfumurarea saşilor a fost crunt plătită, aşa cum se pedepsea la acea vreme şi hoţia, şi trădarea şi viclenia şi toate relele care existau - prin tragerea în ţeapă. La toate acestea a contribuit şi faptul că tot saşii oferiseră adăpost boierilor complotişti din Cetăţile Râşnov, Braşov şi Sibiu, lucru pe care Vlad nu l-a putut trece cu vederea. 
 
Istoricii cred că acesta este motivul pentru care străinii nu l-au văzut cu ochi buni şi au început să scrie despre el vrute şi nevrute, deformând complet realitatea. O serie de cronici exagerate şi defăimătoare au circulat multă vreme în întreaga Europă. A fost răzbunarea saxonilor din Ardeal. 

Răzbunarea saxonilor
 
În mai puţin de un secol, poveşti oripilante au împânzit Europa apuseană. Se vorbeşte despre 15 variante care au circulat de pe timpul domniilor sale până la jumătatea secolului XVI, pe la curţile regale, texte menite să îngrozească cititorul, în care voievodul era descris drept un monstru sadic, însetat de sângele duşmanilor, care se hrănea din durerea pe care o provoca torturându-şi semenii. Texte în care se vorbea despre pădurile de ţepe de pe tot cuprinsul ţării.
 
La toate acestea a contribuit şi numele său. Tatăl său, fiul lui Mircea cel Bătrân, a fost Cavaler al Ordinului Dragonului, un ordin pentru apărarea creştinismului, fondat de Sigismund al II-lea al Luxemburgului. De aici şi numele Dracul sau Draculea. În Europa au circulat la un moment dat aproape 60 de variante ale acestuia, printre care cele mai cunoscute au fost: Draco, Dracuglia, Dragulia, Dracol ori Dracole, Drăcea, Trakulam şi Tarac Oglu.
 
Astfel, a fost portretizat cel care a reuşit de unul singur să blocheze invazia otomană din acea parte a Europei. Singur şi cu puţine mijloace, a învins armata Sultanului Mohammed al II-lea care a încercat să invadeze teritoriul actualei Românii. Ceea ce nu reuşise nici măcar Papa Pius al II-lea, cel care iniţiase o cruciadă antiotomană. Prin urmare, curajul şi vitejia sa n-au fost pe placul multora.
 
Monstrul transformat în vampir patru secole mai târziu, graţie unei cărţi
 
Prin urmare, iată cum a început să fie rescrisă istoria, în afara graniţelor ţării. Iar patru secole mai târziu, când se cuvenea făcută o reparaţie morală, deformarea continua şi lua o altă formă: monstrul transformat în vampir.
 
Dar să vedem contextul în care se petrecea acest lucru. Secolul XIX a fost caracterizat de politica de deznaţionalizare a cercurilor xenofobe ungureşti. Un genocid cultural şi etnic la adresa românilor din Ardel, care l-a avut în frunte pe scriitorul maghiar Arminius Vambery. În acest context a intrat scriitorul irlandez Abraham Stoker în contact cu personajul fantastic care a stat la baza celui mai celebru roman de groază al tuturor timpurilor. 
 
Vambery a fost un documentarist care a cutreierat Munţii Carpaţi şi care l-a cunoscut pe Stocker, căruia a omis cu bună ştiinţă să-i pomenească de contesa - vampir Erszebeth Bathory. A preferat să vorbească despre setea de sânge a voievodului valah, pretinzând că acesta se hrănea cu lichidul dătător de viaţă.
 
Stocker este cel care a asociat legenda europeană cu liliacul hematofag din America de Sud, cunoscut sub numele de „Vampir”. Pe scurt, scriitorul maghiar a prezentat povestea „monstrului”, detaliu care l-a atras pe Stocker şi l-a făcut, în final, să-l transforme în „vampir”. Iar povestea condimentată cu două ingrediente „romantic” şi „senzual”, a dat naştere personajului Dracula.
 
Aşa a explodat o întreagă cultură despre vampiri şi vampirism, prin asocierea eronată dintre domnitorul valah şi personajul fictiv, deşi mai toate ţările au vampirii lor.
 
Dincolo de mit, rămâne istoria
 
Ţările Române şi întreaga lume nu mai pomeniseră un lider precum Vlad Ţepeş. Puţini ştiu de exemplu că era un om extrem de educat pentru acele vremuri, care vorbea şapte limbi şi cita inclusiv din grecii clasici: Aristotel, Platon, etc., era pasionat de Alchimie, iar pedeapsa de la care i s-a tras renumele de Ţepeş a deprins-o de la turci, din perioada în care a trăit printre aceştia. Iar cea mai mare parte dintre victimele sale au fost taman turcii, îngroziţi de un astfel de sfârşit, pe care îl considerau cea mai cruntă pedeapsă.
 
În atare condiţii, merită amintită o scurtă istorie a trasului în ţeapă, fiindcă patentarea acestui cumplit supliciu nu-i aparţine lui Vlad Ţepeş, cum greşit crede multă lume. Este un procedeu la care au apelat, de-a lungul istoriei, şi turcii, şi polonezii, şi ruşii, chiar şi nemţii, întâlnit de fapt pe tot globul. 

Trasul în ţeapă o metodă întâlnită pe tot globul cu rădăcini adânci în istorie

Celebra tortură se pare că a fost inventată de asierieni, apoi o regăsim şi la persani şi chiar la romani, unde era la modă, alături de crucificare. Lui Darius Întâiul i se atribuie tragerea în ţeapă a 3.000 de babilonieni. Polonezii au practicat această metodă timp de patru secole, suedezii - până în secolul XVII, africanii o foloseau împotriva vrăjitorilor, malaezienii împotriva violatorilor, chiar şi francezii au folosit-o când au cucerit Egiptul, dar celebră au făcut-o turcii. 
 
Iar Vlad, care trăise atâta amar de vreme printre ei, le cunoaştea extrem de bine cele mai negre dintre temeri. Voievodul valah a transformat rapid supliciul într-o strategie militară, înţelegând că reprezintă cea mai bună cale de demoralizare a armatei otomane. Un istoric bizantin -Chalchondil pomeneşte de o pădure de ţepe, care se întindea pe aproximativ 3 kilometri, în care au fost traşi 20.000 de turci,  la vederea căreia o armată de zece ori mai mare, în frunte cu sultanul, s-a cutremurat. 
 
Geniul tactico-militar era un justiţiar în adevăratul sens al cuvântului

Dincolo de geniul tactico - militar, rămâne şi caracterul de „justiţiar” al lui Vlad Ţepeş. În sensul că pedepsea pe toţi cei care se făceau vinovaţi de fărădelegi, indiferent de pătura socială din care proveneau: din rândul poporului, nobilimii sau clerului, şi acest fapt l-a făcut extrem de nepopular, în special în rândul ultimelor două categorii. „Aşa de mult ura răul din ţara lui, încât, dacă cineva făcea rău, furt, tâlhărie, nedreptate sau siluia vreo muiere sau vreo fată mare, acela nu rămânea viu”, pomenesc cronicile reale.
 
Tagma boierească, la acea vreme, era stat în stat. Numai că Vlad nu uitase că tocmai această categorie contribuise la moartea tatălui său. 500 de boieri, mari şi mici, cu familiile şi slujitorii lor, au fost traşi în ţeapă, în timpul domniilor sale. Potrivit documentelor istorice, eliminarea acestora a avut loc în mai multe etape. A rămas în istorie modul în care a executat boierii pe care-i chemase la banchet.
 
Iar povestea despre Vlad Ţepeş, cea bazată pe fapte şi documente, încă se mai scrie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: