FOTO Misterul din vechile cărţi tipărite la Râmnic: „Istoria domestică a epocilor prin care au trecut“

Din milioanele de exemplare a peste 2000 de cărţi vechi tipărite de-a lungul a trei secole pe teritoriul românesc s-au păstrat mai puţin de 8%. Ele sunt comori despre care se cunoaşte prea puţin.

GALERIE FOTO

Din 1508, când s-a tipărit prima carte şi până în 1830, din cele 2.100 de cărţi imprimate în 2 milioane de exemplare, în limba română sau de către români pe teritoriul românesc, se mai păstrează astăzi 150.000 de exemplare.

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, spre exemplu, deţine 37 de cărţi vechi, cărţi care întrunesc criteriile de clasificare în categoria bunurilor de patrimoniu cultural. Dintre acestea, 31 sunt cărţi româneşti vechi. În cea mai mare parte este vorba despre cărţi tipărite la Episcopia Râmnicului. 

Prima tipografie de la Râmnic a fost ctitorită în anul 1705 de către Antim Ivireanul, Episcopul Râmnicului - Noul Severin (1705 - 1708), care a adus cu sine o parte din tiparniţa de la Snagov, cu imprimare în limbile română, greacă şi arabă. În primii trei ani, aici s-au tipărit nouă cărţi, dintre care trei româneşti şi trei slavo - romane, toate religioase.

Limba românească de la Vâlcea învăţată de ardeleni, munteni şi moldoveni

Ulterior, au mai ieşit de sub tipar: „Grămatica slavonească" (1755), „Trâmbiţa românească" (1769), ciclul "Mineelor" (1776 -1780), întâia ediţie a lucrării "Observaţii sau băgări de seama asupra regulelor şi orânduelelor grămaticii româneşti", a lui Ienachiţă Văcărescu (1787), despre care lingvişti afirmă că i se datorează limba română vorbită şi învăţată azi în şcolile româneşti. Altfel spus, ardelenii, moldovenii şi muntenii învaţă limba românească de la Vâlcea.

În colecţiile Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” (BJAI) de la Vâlcea se mai găsesc astăzi 11 titluri, respectiv 12 exemplare, apărute între anii 1743 si 1784 de sub tiparniţa din Râmnic.

Despre comoara BJAI se ştie prea puţin, iar misterul ei l-am descifrat cu ajutorul uneia dintre persoanele desemnate cu îngrijirea şi conservarea acesteia în bune condiţii: bibliotecara Cristina Olteanu. Despre tezaurul cultural al bibliotecii vâlcene s-a amintit şi în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, când s-a vorbit despre patrimoniul cultural de la Vâlcea.

Cristina Olteanu - în dreapta, din cadrul Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul Vâlcea, prezentând cărţile de patrimoniu:

„Cartea veche este o oglindă a tiparului românesc”

Aşadar, lucrările tipărite la Râmnic şi aflate în colecţiile bibliotecii vâlcene sunt cărţi liturgice, fie cu un cuprins de origine biblică (Evanghelia, Psaltirea), fie alcătuite pe baza tradiţiei bisericeşti (Antologhionul, Triodul, Penticostarul, Octoihul), printre primele cărţi imprimate la Vâlcea. Toate sunt tipărite în limba română: în „slova veche”, adică cu alfabet chirilic, în tipar roşu şi negru, în mare parte. Dincolo, însă, de textul propriu-zis, „care reflectă preocupările spirituale ale românilor”, documentele arată şi preocupările artistice ale maeştrilor tipografi manifestate în realizarea fiecărei cărţi.

Volumele au ornamentaţii bogate care prezintă elemente religioase, „dar şi înflorituri proprii vechilor noastre tradiţii populare”. Paginile sunt decorate cu „iniţiale ornate încapsulate, cu frontispicii, miniaturi, gravuri, podoabe de final şi alte elemente decorative”. Nu lipsesc nici „minunatele legături în scoarţă de lemn, acoperite cu piele în care sunt încrustate medalioane încadrate în chenare simple sau duble. Pe lângă acestea, aproape pe fiecare lucrare este reprezentată stema ţării, ca semn al aparteneţei la ortodoxie. Numerotarea foilor apare, de regulă, în colţul din dreapta sus şi numai pe prima faţă a foii. Aceasta este realizată tot cu caractere chirilice, conform valorii lor numerice şi a sistemului de notaţie specific”, a mai precizat Cristina Olteanu. 

Specialista consideră că în acest mod: „Cartea românească tipărită în intervalul de timp menţionat este o oglindă a tiparului românesc, cu tot ceea ce reprezintă el: cu tipografii, tipografi, traducători, editori, corectori, autori, care au contribuit la reconstituirea imaginii istoriei noastre din acest acest punct de vedere”. Doar că, din păcate, din acest interval de peste trei secole, s-au păstrat mai puţin de 8% din cărţile tipărite.

Cărţile tipărite la Vâlcea, pe post de manuale şcolare şi suport pentru însemnările personale

La fel de interesant este şi rolul pe care l-au jucat de-a lungul timpului aceste cărţi, aşa cum a reieşit inclusiv din studierea exemplarelor găzduite de biblioteca din Vâlcea: „Dincolo de motivul iniţial pentru care au fost tipărite - de propovăduire a învăţămintelor creştine, ele au avut şi un rol didactic, fiind practic cărţi de citire. Mai mult decât atât - cei care le-au citit au găsit în interiorul lor modele de limbă cultivată, modele de înţelepciune. Dar ele au fost folosite şi ca suport pentru diferite însemnări particulare, ceea ce creează o istorie domestică, să-i spunem aşa, a epocilor prin care acestea au circulat. Spre exemplu, pe o Evanghelie de la 1784 am găsit o însemnare prin care unul dintre posesori a încercat stabilirea vechimii cărţii, folosind atât numerotaţia veche cât şi pe cea nouă. De asemenea, sunt foarte multe informaţii despre posesorii cărţilor, despre actele de donaţie pe care le-au făcut. Spre exemplu, pe exemplarul unui Penticostar de la 1767, am descoperit un model de cerere de concediu aproape identic cu cel din zilele noastre”, ne-a mai spus bibliotecara din Vâlcea. 

„Poate fi făcut un studiu numai pe marginea acestor note din cărţile de patrimoniu”

„Interesante sunt aceste note de pe marginea cărţilor, făcute de către deţinători, care spun ele în sine o poveste, despre momentele importante din viaţa proprietarilor, sau din istoria noastră. De exemplu: ”la anul cutare..., s-a cutremurat pământul foarte tare”. Reprezintă un marcaj trecut pe aceste cărţi de valoare. Poate fi făcut un studiu numai pe marginea acestor note. Apropo de cărţile vechi, din păcate la noi, la Vâlcea, nu mai există nici un exemplar din ”pravila cea mică” sau ”Pravila de la Govora”, tipărită la Mănăstirea Govora de către Matei Basarab, în timpul domniei sale, prima carte de legi din Ţara Românească. Cred că se mai păstrează în ţară nouă exemplare şi nici acelea toate complete. Un lucru foarte trist, având în vedere că se tipărea aici la 1640, această carte importantă foarte valoroasă a Vâlcii şi noi, din păcate, nu o mai deţinem”, a menţionat şi directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, dr. Florin Epure.

Dr. Florin Epure, directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea:

Clasificarea care ar putea salva multe comori

În ceea ce priveşte starea de conservare, cărţile vechi de patrimoniu se află în diverse stadii de degradare, datorită şi vechimii lor, dar şi a ultilizării lor intense într-o anumită perioadă, motiv pentru care prezintă urme de apă, pete de ceară, foi lipsă, coperţile din piele sfâşiate pe alocuri, încuietori sau coperţi care au dispărut.

Cum biblioteca judeţeană din Vâlcea a găsit modalităţi de a le depozita în condiţii bune, acest lucru certifică posibilitatea de a fi cercetate pe o perioadă cât mai îndelungată. 

1508 este anul în care a fost tipărită prima carte pe terioriul românesc - „Liturghierul lui Macarie”. În schimb, când vine vorba despre anul 1830 părerile sunt împărţite, fiindcă şi după acest an au fost tipărite cărţi cu aceleaşi caractere, în acelaşi alfabet chirilic, iar mai târziu în alfabetele de tranziţie sau în ortografia etimologizantă. „S-a considerat că acest an este unul potrivit pentru debutul perioadei moderne în ceea ce priveşte tiparul românesc, mai ales că, cu un an înainte, apăruseră şi primele ziare din România: „Curierul românesc” şi „Albina”. Această clasificare a cărţilor vechi a fost realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către un colectiv condus de academicianul Ioan Bianu”, ne-a mai lămurit bibliotecara Cristina Olteanu.

Alţi specialişti militează pentru extinderea termenului la care cărţile tipărite pe teritoriul românesc să fie incluse în categoria „cărţi vechi”, până la 1860, când instituţiile laice, şcolile au adoptat alfabetul latin sau chiar 1890 când şi biserica a renunţat la alfabetul chirilic. O astfel de recunoaştere ar duce, consideră specialiştii, la salvarea unor alte comori culturale concepute după 1830, care ar consta în identificarea, clasificarea, tratarea şi securizarea lor.