FOTO Misterele piramidelor ascunse de peste 5.000 de ani, la Goranu. Cum s-au format ciudaţii „uriaşi” de peste 80 de metri înălţime, din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piramidele s-au format in urma cu mai bine de 5 000 de ani. Foto ctmsomesul.ro
Piramidele s-au format in urma cu mai bine de 5 000 de ani. Foto ctmsomesul.ro

Piramidele de la Goranu, locul ascuns de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea. Conglomeratele formate in urma cu peste 5.000 de ani au o înălţime de 80 de metri oferă o privelişte pe cât de spectaculoasă, pe atât de neobişnuită.

Ascunse de privirile iscoditoare pe Valea Stâncioiului, piramidele de pământ oferă un tablou unic, care impresionează chiar şi ochiul celui mai pretenţios fotograf. Privelişte neobişnuită este completată de tuburile sculptate de mâna nevăzută a naturii, care seamănă cu o orgă, în versantul de pe partea dreaptă a văii. 

Deşi sunt situate la doar patru kilometri distanţă de centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, la piramidele din Goranu se ajunge destul de greu. Drumul spre aria protejată nu este marcat şi nu apare pe vreo hartă, aşa că cei interesaţi să vadă formele carstice se pot orienta doar cu ajutorul informaţiilor oferite de râmnicenii care locuiesc în zonă. 

Specialiştii spun că piramidele de la Goranu s-au format datorită eroziunii conglomeratelor slab cristalizate. Şiroaiele de apă au săpat forme ciudate, de la piramide până la tuburi de culoare roşie sau gri.   

FOTO Clubul de turism montan Somesul

Piramidele ascunse în pădurea de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea

“E greu de estimat în cât timp s-au format piramidele de la Goranu, dar cred că mai devreme de 5000 sau 10 000 de ani nu s-au format.  În funcţie de cum le priveşte fiecare persoană se pot face multe interpretări pe seama formaţiunilor de aici, care au fie formă de piramidă, fie de conuri înmănuncheate. E un loc special şi unic”, susţine profesorul vâlcean Gheorghe Ploaie, care a studiat fenomenul de la Goranu. 

FOTO Clubul de turism montan Somesul

Piramidele ascunse în pădurea de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea

Piramidele de la Goranu, posibil brand turistic

Fenomenul este destul de rar întâlnit în România, iar zona în care s-au format piramidele de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, aproximativ 12 hectare de teren, a fost declarată arie protejată în anul 2000. 

Rezervaţia geologică ar putea fi transformată într-un brand turistic local dar, din păcate, interesul autorităţilor locale pentru promovarea acestui obiectiv e scăzut. Atât de scăzut încât au considerat inutil efortul de marca corespunzător poteca care duce spre formele carstice.  Din păcate, nici cetăţenii cu iniţiativă, care au încercat să facă cunoscute piramidele de la Goranu, nu au fost luaţi  în seamă. 

“Autorităţile nu sunt interesate de acest loc. În încercarea de a promova zona, am realizat un pliant şi m-am dus cu el la primărie. De acolo m-au trimis la altcineva care nici măcar nu m-a luat în seamă. Mi-au spus că trebuie un proiect. Sunt de accord, dar primăria trebuie să facă acest proiect”, spune cercetătorul Gheorghe Ploaie. 

Potenţialul turistic al rezervaţiei urbane este exploatat doar de agenţiile de turism, care, în încercarea de a atrage turişti,  au postat adesea şi informaţii generale despre piramidele de pământ de la marginea oraşului.  

FOTO ctmsomesul.ro

Piramidele ascunse în pădurea de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite