FOTO Ministerul Sănătăţii demarează o anchetă în cazul bebeluşului care a intrat în moarte cerebrală la Vâlcea. Localnicii se mobilizează pentru a protesta în stradă

FOTO Ministerul Sănătăţii demarează o anchetă în cazul bebeluşului care a intrat în moarte cerebrală la Vâlcea. Localnicii se mobilizează pentru a protesta în stradă

Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală în moarte cerebrală de gradul 3; Foto: captură video

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat că a fost demarată o anchetă în cazul bebeluşului care a fost diagnosticat la un spital din Vâlcea cu laringită acută, dar a ajuns la Bucureşti în moarte cerebrală, după un stop cardio-respirator suferit pe drum. Oamenii din Râmnicu Vâlcea se mobilizează online pentru a protesta în stradă faţă de "toate abuzurile din sistemul medical".

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Părinţii unui bebeluş de doar un an şi o lună, din Râmnicu Vâlcea, sunt disperaţi după ce în urmă cu o săptămână au ajuns cu copilul la urgenţe, iar o zi mai târziu, la Bucureşti, aflau că acesta a intrat în moarte cerebrală. Oamenii acuză că medicii din Vâlcea au greşit când le-au diagnosticat copilul cu laringită acută, fără să-i facă în prealabil analize sau să-l consulte. 
 
Dincolo de realitate, rămân multe întrebări fără răspunsuri, situaţii contradictorii, duplicate după documente medicale cu menţiuni diferite faţă de actele originale, lacrimi  şi declaraţii din partea unor autorităţi, precum ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a recunoscut recent „că nu s-au respectat întocmai protocoalele de transfer şi procedurile”, în acest caz, motiv pentru care a solicitat demararea unei anchete a Ministerului Sănătăţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea.
 
Spre exemplu, părinţii deţin documente medicale în dublu exemplar, cu două situaţii diferite, obţinute din surse diferite. Pe unul nu apare nici o menţiune la rubrica legată de externarea din data de 4 ianuarie, în timp ce copia obţinută de la Spitalul Judeţean Vâlcea, la aceeaşi rubrică, precizează că: „mama refuză recoltarea analizelor”. 
 
Situaţia este cu atât mai ciudată cu cât părinţii au menţionat încă de la început că i s-au făcut analize copilului abia a doua zi dimineaţa, deci în data de 4 ianuarie, înainte de externarea de la Vâlcea, iar mama completează cu o întrebare retorică: „Ce logică ar avea să mă duc la spital cu copilul dacă nu vreau să i se facă analize?”. 
 
De altfel, de când cazul a ajuns în atenţia opiniei publice, prin intermediul reţelelor de socializare şi al presei, părinţii au declarat în continuu că, de când au ajuns la spitalul din Vâlcea şi până când i s-au recoltat micuţului analize, au solicitat în permanenţă cadrelor medicale să-l consulte şi să-i facă analize, atrăgând atenţia asupra faptului că starea lui se înrăutăţeşte. 
 
Lucrările, mai spun aceştia, au început să se precipite abia după aflarea rezultatului analizelor, când toate cadrele medicale au început să se agite, fără ca vreuna să explice părinţilor situaţia. Doar le-au auzit menţionând că este nevoie de un elicopter SMURD, iar când au insistat cu întrebările le-au spus că nu au apartura necesară pentru boala copilului şi că vor să-l transfere la un spital de specialitate, dar primesc refuzuri pe bandă rulantă. La fel ca şi în cazul SMURD-ului. 
 
La această situaţie face ministrul Sănătăţii referire când spune că nu s-au respectat întocmai protocoalele de transfer explicând: „În momentul în care se doreşte transferul unui pacient critic, se anunţă Comitetul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), care ia legătura cu spitalele din Bucureşti, anunţând că este necesar transferul unui pacient critic. La ora 14:00 s-a luat legătura cu cei de la COSU, iar la 14:30 s-a primit acceptul de transfer de la Spitalul „Marie Curie”, mai explică ministrul, deşi pe fişa de externare apare trecută ora 09:30. 
 
Nu se ştie însă de ce medicii vâlceni, cunoscând această situaţie, au preferat să ia legătura direct cu spitalele: „Înainte de a se suna la COSU s-a sunat pe la spitalele din Bucureşti, pierzându-se foarte mult timp”. recunoaşte şi ministrul Sorina Pintea care mai precizează şi că: „Pacientul a fost transferat cu ambulanţa, neexistând posibilitatea transferului aerian în acel moment” şi că nu ar vrea şi nici nu se poate pronunţa în acest moment în privinţa acuzaţiei de malpraxis.
 
Odată declanşat scandalul, au început să iasă la iveală şi alte aspecte. Spre exemplu, susţin părinţii, diagnosticul pus atât la Urgenţe cât şi la Secţia Pediatrie ale Spitalului din Vâlcea s-au bazat pe singura consultaţie care s-a făcut, ce-i drept tot de către un medic al unităţii, dar în cabinetul privat al acestuia, întrucât nu era de gardă. Aici au ajuns părinţii prima dată, fiind singurul care a acceptat să-i primească cu o programare în urgenţă, şi totodată singurul care pare să fi intuit că starea bebeluşului este destul de gravă, motiv pentru care i-a îndrumat să meargă direct la UPU şi chiar şi-a contactat colegii cărora le-a explicat situaţia şi i-a rugat să-l primească pe micuţ mai repede.
 
Numai că la spital, atât la urgenţe, cât şi ulterior pe secţia de Pediatrie unde a fost internat, părinţii susţin că medicii au tratat problema cu multă lejeritate, programându-l pe micuţ la analize abia pentru a doua zi, bazându-se doar pe diagnosticul de la cabinetul privat al colegului lor. 
 
Familia acuză cadrele medicale de la Pediatrie că au asistat impasibile, deşi starea de sănătate a copilului se degrada văzând cu ochii. Mai mult, în pofida asigurărilor date în permanenţă de conducerea spitalului care susţine că unitate este dotată cu medicamente şi instrumentar sanitar, tatăl copilului a fost trimis nu doar să cumpere un aparat de aerosoli, întrucât cel al spitalului fiind destul de vechi şi zgomotos l-a speriat pe micuţ, care a refuzat tratamentul, dar inclusiv a fost trimis să cumpere chiar şi banalele analgezice şi antiinflamatoare - respectiv paracetamol şi nurofen, împotriva febrei.
 
Ore preţioase s-au mai pierdut şi la Piteşti, după ce copilul a intrat în stop cardio-respirator şi nu s-a mai putut pleca mai departe, până nu s-a schimbat echipajul de pe ambulanţă, venit tot de la Vâlcea. Doar că, mai spun părinţii, ambele echipaje au refuzat să-l ducă mai departe pe bebeluş, datorită stării grave în care se afla. Opt ore, mai spun părinţii, au fost nevoiţi să stea în Piteşti, degeaba, până când cineva şi-a asumat această răspundere. O situaţie care este verificată acum şi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea.
 
Iar când s-a ajuns la Bucureşti, medicii i-au întrebat inclusiv pe părinţi câte doze de adrenalină i s-au făcut micuţului pentru resuscitare, întrucât nimeni nu părea să cunoască această situaţie. 
 
O anchetă s-a declanşat, până la urmă, şi la nivelul Spitalului Judeţean Vâlcea pentru a se vedea dacă s-au respectat întocmai toate procedurile medicale. 
 
Între timp, pe reţelele de socializare s-a declanşat o mobilizare generală pentru organizarea unui protest în faţa Spitalului Judeţean Vâlcea, sâmbătă, 12 ianuarie, ora 12:00, faţă de "toate abuzurile din sistemul medical”. 
 
„Medicina s-a oprit şi acum tot ce va urma ţine de Dumnezeu, aşteptăm miracole”, mai spun părinţii bebeluşului recunoscând că numai o minune le poate salva copilul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală, unde a fost diagnosticat în moarte cerebrală de gradul 3, şi mama lui - Denisa Mutu; Foto: colaj capturi video

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală, unde a fost diagnosticat în moarte cerebrală de gradul 3, şi mama lui - Denisa Mutu; Foto: colaj capturi video
  • Actele medicale ale bebeluşului de la Vâlcea aflat în moarte cerebrală, Foto: captură video
  • Actele medicale ale bebeluşului de la Vâlcea, aflat în moarte cerebrală la Bucureşti, duplicat diferit de original, Foto: captură video
  • Actele medicale ale bebeluşului de la Vâlcea, aflat în moarte cerebrală la Bucureşti, duplicat diferit de original, Foto: captură video
  • Actele medicale ale bebeluşului de la Vâlcea, aflat în moarte cerebrală la Bucureşti, duplicat diferit de original, Foto: captură video
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală în moarte cerebrală de gradul 3; Foto: captură video
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală în moarte cerebrală de gradul 3; Foto: captură video
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală în moarte cerebrală de gradul 3; Foto: captură video
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală în moarte cerebrală de gradul 3; Foto: captură video
  • Imagini cu bebeluşul internat la Vâlcea cu laringită şi transferat apoi în Capitală, unde a fost diagnosticat în moarte cerebrală de gradul 3 - și mama lui, Denisa Mutu; Foto: captură video
Distribuie imaginea
citeste totul despre: