FOTO „Micuţa soţie poloneză” a lui Napoleon, femeia care i-a devenit amantă din dragoste pentru ţară şi care i-a dăruit şi primul copil
0
Se spune că Napoleon Bonaparte ar fi afirmat: „Bărbatul care se lasă condus de o femeie este un neghiob”. Cât de mult s-a ghidat în viaţă după aceste spuse nu se ştie, cert este că a rămas în istorie drept un mare cuceritor de inimi, fiind coducătorul care a avut mai multe femei decât oricare altul din secolul al XIX-lea. Povestea de dragoste dintre împărat şi o contesă poloneză a devenit celebră.
Pe lângă soţia sa, Josephine de Beauharnais, au mai existat şi alte femei în viaţa lui Napoleon Bonaparte, printre care şi contesa poloneză Marie Walewska. Provenind dintr-o veche familie poloneză influentă, Marie a rămas orfană la numai 8 ani, când tatăl ei a pierit în războiul polonezo-rus.
Unul dintre meditatorii ei a fost chiar tatăl celebrului compozitor Frederic Chopin. Nicolae Chopin a ales să rămână în Polonia, la sfârşitul războiului, decât să se întoarcă în Franţa măcinată de teroare şi revoluţie. La 13 ani, micuţa poloneză era trimisă la o şcoală de maici a Mănăstirii Înălţarea Fecioarei Maria din Varşovia, unde şi-a desăvârşit educaţia.
La 16 ani era o tânără frumoasă, cu ochi mari albaştri şi păr blond lung până la talie. Familia a căsătorit-o cu prima partidă pe care a considerat-o potrivită ca să-şi poată achita datoriile – un bărbat mai în vârstă cu 52 de ani, bogat proprietar de pământ.
Tânără se îndrăgostise la un bal de un soldat arătos, înrudit cu mareşalul Aleksandr Suvorov, care comandase armata rusă în bătălia în care murise tatăl său, motiv pentru care a renunţat îngrozită la idee, deşi tânărul voia să o ia de soţie. Probabil că decepţia în dragoste a stat la baza acceptării de a se căsători cu bărbatul mai în vârstă, dar şi presiunile familiei speriată că vor scăpa şi a doua şansă.
S-a căsătorit cu bătrânul conte şi un an mai târziu îi şi năştea un moştenitor.
Între timp, Napoleon Bonaparte avansa în Europa în dorinţa lui de a cuceri cât mai mult şi a ajuns şi în Polonia. Polonezii l-au întâmpinat cu braţele deschise, în speranţa că le va reda teritoriile ocupate de ruşi şi strălucirea de odinioară a ţării lor, mai ales că acesta le promisese că o va face dacă ei vor lupta alături de Franţa.
Era anul în care războiul dintre francezi şi ruşi a trebuit suspendat pe perioada iernii, din cauza vremii teribile. Napoleon a întâlnit-o pe Marie într-un spital de campanie, în timp ce îngrija răniţii şi i-a căzut cu tronc. Se spune că a organizat special un bal numai ca s-o reîntâlnească şi că a detaşat la alte unităţi doi ofiţeri care se arătaseră interesaţi de ea.
Neobişnuit să fie refuzat, intrigat că femeia nu-i ceda, în ciuda cadourilor pe care tot i le trimitea, a organizat într-un final un dineu, la care a invitat-o împreună cu soţul ei, acordându-i locul de onoare la masă. Ulterior, i-a scris o scrisoare de şantaj în care îi spunea: „Ţara dumitale îmi va fi mult mai dragă, dacă te vei milosti de inima mea”.
Istoria a reţinut că Marie a ajuns metresă din cauza cercurilor elitei poloneze şi chiar a propriului soţ, care erau interesaţi de reînfiinţarea Poloniei, ştearsă la acea vreme de pe harta Europei.
De teamă, frumoasa contesă a cedat insistenţelor, dar prima întâlnire a decurs prost. Numai că împăratul nu a renunţat, i-a trimis cadouri şi scrisori până aceasta a devenit amanta lui.
Despre frumuseţea sa, Napoleon avea să spună: „Este încântătoare, este un înger. N-aş greşi dacă aş spune că are un suflet la fel de frumos ca şi înfăţişarea”. O altă descriere ne-a rămas de la Madame de Kielmannsegge, care o caracteriza astfel: „Nu era înaltă, dar talia era bine proporţionată, părul blond, tenul curat, surâsul deosebit de agreabil şi un timbru în glas care o făcea plăcută de la primul cuvânt; modestă şi nepretenţioasă, rezervată în gesturi şi simplă în toalete, avea toate calităţile să fie atrăgătoare, ca femeie”, povestea aceasta în Memoriile sale despre Napoleon Bonaparte.
Ca să nu afle soţia de escapedele sale, pe frontul din Prusia de Est, Napoleon a adus-o pe furiş şi a ţinut-o ascunsă timp de şase săptămâni în Palatul Finckenstein. A fost perioada în care şi Marie i-a căzut în mreje, iar Napoleon a început s-o numească în cadru neoficial „micuţa mea soţie poloneză”.
Numai că împăratul nu s-a ţinut de promisiunile făcute polonezilor şi amantei sale şi a făcut pace cu Rusia căreia i-a permis să păstreze teritoriile poloneze ocupate. S-a întors la Paris ca „Napoleon cel Mare, cuceritorul Europei”, dar nu a uitat-o pe cea care îi cucerise lui inima.
Aşa că, a chemat-o în Franţa şi a instalat-o într-o casă, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, inclusiv personalul necesar, chiar dacă acum o vizita mai rar, fiind extrem de ocupat cu problemele de stat, motiv pentru care contesa s-a întors în Polonia.
Perioada a coincis cu invadarea Poloniei de către Austria. Napoleon le-a cerut tuturor s-o apere, avea s-o revadă mai târziu la Viena, după înfrângerea Austriei.
Datorită ei, Napoleon a aflat că putea avea moştenitori, fiindcă Marie a rămas însărcinată, lucru care nu se întâmplase cu împărăteasa. Şi tot din această cauză, împăratul a decis să şi divorţeze.
Numai că nu s-a recăsătorit cu amanta, a cărei obârşie, deşi era contesă, nu era suficient de importantă pentru cel care îşi dorea să clădească o dinastie de cuceritori care să fie recunoscuţi în întreaga lume.
Fără să-i pese că decizia lui ar fi putut să-i provoace amantei o mare durere în suflet, s-a orientat către Marea Ducesă Ana, sora ţarului rus, chiar dacă această decizie ar fi însemnat ca Polonia să dispară definitiv pentru a face loc expansiunii ruseşti.
Dar nu a mai avut răbdare să afle răspunsul ţarinei şi s-a recăsătorit cu Marie - Louise, arhiducesa de Austria, mai mult din interes, decât din dragoste.
Cu toate acestea, contesa l-a iubit în continuare. L-a vizitat în exil, la Elba, şi apoi la Paris, când şi-a reluat tronul. După bătălia de la Waterloo, când a abdicat, Marie şi-a dorit să-i fie alături, în exil, în comparaţie cu soţia lui Marie - Louise care a preferat să se întoarcă la Viena, dar acesta nu i-a permis, din mai multe motive.
După moartea bătrânului conte, Marie s-a recăsătorit cu un văr mai îndepărtat al lui Napoleon, contele Philippe - Antoine d’Ornano. A murit încercând să dea naştere celui de-al treilea copil.
Primul copil al lui Napoleon Bonaparte, cu micuţa soţie poloneză, Alexander Florian Joseph, nu a fost recunoscut niciodată, motiv pentru care a şi purtat numele contelui polonez. A devenit mai târziu ministru de Externe, sub Napoleon al lll-lea.
Napoleon şi-a găsit sfârşitul, în 1821, la numai 51 de ani. A murit aproape singur, după ce a avut întregul continent la picioare.
Povestea de dragoste dintre împăratul Napolean Bonaparte şi contesa Marie Walewska a stat la baza unui film cu Greta Garbo şi Charles Boyer.
Se încarcă comentariile...
