FOTO Cel mai umed loc de pe pământ locuit de oameni. Plouă în fiecare zi şi s-au format incredibile „poduri vii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În India, statul Meghalaya, există o aşezare umană considerată cel mai ploios loc de pe Pământ. Satul Mawsynram din Meghalaya primeşte în medie cantitatea de 1.186 cm de precipitaţii, anual.

GALERIE FOTO

Dincolo de precipitaţiile masive care cad în această parte de lume, la fel de interesant este şi modul în care oamenii au ales să-şi ducă viaţa, în ciuda intemperiilor vremii şi ce soluţii au găsit ca să-şi facă traiul mai uşor. Un fotoreportaj realizat de Amos Chapple pentru „The Atlantic” ilustrează cel mai bine acest colţ de lume, unic pe glob.   

Astfel, am aflat şi noi că muncitorii care lucrează în aer liber aici poartă adesea un soi de „umbrele pe corp” - „full - body umbrellas” create din bambus şi  frunze de bananier. 

Una dintre cele mai fascinante şi frumoase caracteristici din regiune o reprezintă, însă, „podurile vii” care se întind pe văile îmbibate de ploaie. 

Timp de secole, localnicii pregătesc rădăcinile arborilor de cauciuc pentru a dezvolta poduri naturale, depăşind cu mult structurile din lemn realizate de om care putrezesc în doar câţiva ani. Podurile se întăresc în timp, pe măsură ce sistemele de rădăcini se dezvoltă.

Interesantă este scena surprinsă de fotograf ce ilustrează fiecare zi din viaţa elevilor Şcolii RCLP din satul Nongsohphan, Meghalaya, India, care sunt nevoiţi să traverseze mereu un pod cultivat din rădăcinile unui arbore de cauciuc pentru a merge sau a se întoarce de la şcoală.

image

În umezeala neobosită a junglelor din Meghalaya, structurile de lemn putrezesc mult prea rapid pentru a fi practice, se mai specifică în fotoreportaj. De aceea, de secole, oamenii se folosesc de rădăcinile „dresabile” ale arborilor de cauciuc ca să „crească” poduri peste râurile regiunii.  

Satul Mawsynram este aşezarea despre care se spune că înregistrează media celor mai mari valori de precipitaţii de pe Pământ. Înălţat pe vârful unei creste a Dealurilor Khasi, din nord-estul Indiei, aici cad anual 1.186,180 cm de ploaie pe an - de 13 ori mai mult decât în Seattle. 

Precipitaţiile abundente se datorează curenţilor de aer de vară, de deasupra câmpurilor inundate din Bangladesh, adunând umiditatea, în timp ce se deplasează spre nord. Când norii rezultaţi se lovesc de dealurile abrupte din Meghalaya, aceştia sunt „strânşi” prin golul restrâns din atmosferă şi comprimaţi până la stadiul în care nu mai pot să-şi ţină umiditatea, provocând ploaia aproape constantă datorită căreia satul a devenit celebru.

O altă fotografie prezintă ploaia lovind acoperişul unei locuinţe din sat în data de 6 iulie 2014, când s-a înregistrat recordul în ceea ce priveşte precipitaţiile căzute în zonă. În cele două luni de vârf ale musonului, din iunie şi iulie, în Mawsynram au căzut în medie 698,50 cm de ploaie/ mp, în condiţiile în care - New York-ul primeşte doar 152,40 cm de precipitaţii într-un an.

Fotograful a suprins şi fosta staţie meteo de la marginea aşezării Mawsynram. Măsurătorile de la staţie erau înregistrate lunar, până la sfârşitul anului 2014, când a fost implementat un sistem digital automat  de măsurare, care să înlocuiască staţia.

Nu puteau fi omise nici tradiţionalele umbrele Khasi, cunoscute sub numele de „knups”, care în fotografia surprinsă de jurnaliştii străini acoperă trei muncitori care se plimbă prin Mawsynram. Realizate din bambus şi frunze de bananier, „ciocurile”, dacă este să ne luăm după forma lor, sunt preferate umbrelelor, pentru că permit ca, în ciuda ploii, să se poată folosi ambele mâini şi în plus se poate sta în picioare în ciuda vânturilor puternice care mătură deseori regiunea în perioada furtunilor abundente.

Într-o altă ipostază, vedem muncitorii acoperiţi cu „tradiţionalele umbrele” surprinşi după o noapte de ploi abundente. Lucrările majore de reparaţii sunt imposibil de realizat în perioada ploilor musonice, dar ei au sarcina de a păstra drumurile practicabile până în luna octombrie, când se încheie sezonul ploios şi se pot aduce utilajele grele ale constructorilor. Iar cu această ocazie, mai aflăm şi că astfel de muncitori la drumurile din India câştigă doar 2,60 USD pe zi.

image

Aproximativ 70% din comunitatea Khasi sunt creştini, în mare parte datorită reverendului Thomas Jones, care, în 1841, a urcat pe dealurile care înconjoară câmpiile Bangladesh-ului şi a înfiinţat prima biserică a regiunii, în oraşul vecin - Cherrapunji. Ca în majoritatea aşezărilor din regiunea de nord - est a Indiei, Meghalaya, locuitorii se numesc Khasi, şi reprezintă o minoritate indigenă care numără aproximativ 1,2 milioane de suflete în întreaga ţară.

Un tânăr de 26 de ani surprins cărând carne proaspătă către standul măcelarului său din piaţă, prin ploaie, a fost întrebat cât de greu este să trăieşti cu atâta ploaie. Replica acestuia i-a lăsat fără grai pe jurnalişti: „Nu ne putem gândi la asta. Aici există întotdeauna ploaie, dar trebuie să lucrăm, deci nu este bine să ne punem întrebări legate de acest subiect”, a răspuns băiatul, Winchester Lyngkhoi pe numele său.

La fel ca şi podurile, junglele de sub Mawsynram ascund „scări vii” încolăcite sub o formă care le permite sătenilor să coboare flancurile abrupte ale dealurilor Khasi. 

Una dintre fotografii prezintă chiar şi un pod „fals” peste care se plimbă nişte băieţi, al cărui schelet din bambus este întărit cu pene din cauciuc fixate pe cablul structurii. Localnicii susţin că o astfel de structură rezistă până la 8 ani. 

Şi, chiar dacă nu plouă toată ziua în timpul musonilor, din Mawsynram, totuşi e bine de precizat că plouă în fiecare zi, iar cele mai puternice ploi vin mai ales în timpul nopţii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite