FOTO Mai multe familii au primit decizii de evacuare din cauza alunecărilor de teren, iar o bătrână de 85 de ani doarme cu vaca în fânar

FOTO Mai multe familii au primit decizii de evacuare din cauza alunecărilor de teren, iar o bătrână de 85 de ani doarme cu vaca în fânar

Casa distrusă a Vasilicăi Văduva, femeia de 85 de ani care doarme în fânar cu vaca, Foto: Adevărul

După ce precipitaţiile au reactivat alunecările de teren din comuna Goleşti – Vâlcea, astăzi la faţa locului s-a prezentat o comisie de evaluare formată din experţi de la Bucureşti, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ai Prefecturii şi ai primăriei locale. Patru gospodării au primit deja ordin de evacuare, dar situaţia în zonă este mult mai gravă.

 
De peste opt ani de zile, o localitate din judeţul Vâlcea se confruntă cu alunecări de teren. Este vorba despre Goleşti, comună situată pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş, unde, în ultima săptămână, au avut loc o serie de deplasări de teren, cel mai afectat fiind satul Blidari. 
 
În acest moment, patru gospodării cu 11 persoane au primit decizii de evacuare. Numai una dintre familii a plecat, celelalte spun că nu vor să-şi părăsească bunurile şi animalele, deşi riscă să fie evacuate cu forţa de către jandarmi.
 
La 85 de ani, doarme cu vaca în fânar, după ce peretele interior s-a prăbuşit
 
O casă a fost distrusă în totalitate, iar celelalte grav afectate. Într-o altă casă nu se mai poate intra, iar locatara, o bătrână de 85 de ani, Văduva Vasilica, doarme în fânar cu vaca.
 
„Abia tencuisem şi vopsisem casa în toamnă. Toată agoniseala mea am băgat-o aici. Şi acum, ce mă fac?”, întreabă bătrâna plângând. „S-a rupt peretele de lângă sobă. Acolo locuiam. Noroc că nu eram în casă când a picat. Întâi s-a umflat tavanul, soba s-a culcat pe o parte şi de frică am fugit, noaptea pe la 12:00 – 01:00”, mai explică femeia. 
 
După două zile s-a prăbuşit şi peretele. „Mi-e frică, dar la vârsta asta ce să mai fac? Unde să mă duc? Ce mă fac cu animalele?”, întreabă tuşa Vasilica.

 
Alunecările au evoluat rapid în această săptămână
 
Sinistraţii spun că în ultima săptămână „a început deplasarea rapid”, dar zidurile caselor se crapă de două săptămâni încoace. „Stai în casă ca şi afară”, atât de mari sunt găurile din pereţi. Oamenii sunt conştienţi că se expun pericolului.
 
Alţii recunosc că fisurile au început să apară de anul trecut şi au atras atenţia autorităţilor care, cred ei, ar fi trebuit să ia măsuri de atunci.
 
„Am băgat o grămadă de bani să facem structurile de beton. Vecinii au fugit toţi. N-o să plecăm, aici este tinereţea noastră.”, susţin sinistraţii speriaţi că vor rămâne pe drumuri şi supăraţi pe autorităţi despre care spun că, deşi atenţionate de mai multă vreme, „au stat cu mâinile în sân”.
 
O şcoală şi căminul cultural - puse la dispoziţie, dar sinistraţii rămân în casele distruse
   
Pe lista celor de la Situaţii de Urgenţă se mai află încă trei gospodării, cu şapte persoane care au fost avertizate că dacă situaţia se înrăutăţeşte vor fi evacuate. În pericol, însă, sunt 30 de gospodării, susţin autorităţile locale. 
 
Primarul din Goleşti, Dumitru Ropină a declarat pentru Adevărul că le-a oferit sinistraţilor posibilitatea de a se muta fie în Şcoala Blidari, dezafectată, fie la Căminul Cultural din Popeşti. 
 

 
La Opăteşti, un stâlp electric a căzut şi drumul pentru şase gospodării a dispărut
 
Situaţia a început să se agraveze şi în alte sate. La Opăteşti, drumul care ducea spre biserică nu mai există. A căzut un stâlp electric, înlăturat ulterior de cei de la Primărie, ai cărei reprezentanţi susţin că nu pot interveni şi asupra drumului, pentru că nu ar face altceva decât să agraveze situaţia.
 
„Lumină au acum, că au venit cei de la firma de distribuţie a energiei electrice şi au înlocuit stâlpul cu altul de lemn”, ne-a explicat primarul.
 
Şase gospodării, locuite în mare parte de persoane vârstnice, nu mai au cale de acces. „Dacă nu se intervine la timp şi aici va fi o situaţie similară cu cea din Blidari. Deocamdată nu se impune evacuarea de urgenţă. Dar nu mai au cale de acces. Dacă se întâmplă ceva şi vor avea nevoie de salvare, de pompieri sau alte utilaje pentru calamităţi, acestea nu pot ajunge până la destinaţie, nu pot interveni.”
 
La Vătăşeşti, drum afectat pe o porţiune de 50 de metri, iar la Drăgăneşti o casă s-a scufundat
 
În satul Vătăşeşti, drumul de acces către o gospodărie, aparţinând lui Georgescu Octavian, a luat-o la vale. „Nu mai are acces în curte, drumul este întrerupt, pe o porţiune de 50 de metri.” Nici aici nu pot inteveni utilajele sau vehiculele pentru situaţii de urgenţă. 
 
Şi în satele Drăgăneşti şi Poeniţa s-au reactivat alunecările. „De trei ani de zile am dat situaţia. Pe zi ce trece, însă, şi aici se agravează lucrurile. Am avut o bătrână care a înţeles şi a plecat din casă, la copii. Locuinţa ei s-a scufundat”, ne-a mai lămurit edilul Ropină.
 
 
O singură familie a respectat decizia de evacuare
  
Tot şeful administraţiei locale ne-a lămurit în legătură cu evoluţia situaţiei şi expertizarea specialiştilor de la Bucureşti, făcută astăzi, 30 martie, în teren: „Au venit vreo 16 inşi în inspecţie. Sinistraţii nu vor să plece. Singura familie care a respectat decizia de evacuare s-a dus la Râmnicu Vâlcea. Nici nu mai putea intra în casă. La fel şi o bătrână în casa căreia a căzut peretele din interior. 
 
Şi pentru celelalte două familii situaţia este deosebită, casele fiind grav afectate. Pot să cadă oricând peste ei. Susţin că nu vor să-şi lase bunurile, animalele. Nu ştiu unde stau. Nici ISU, nici ceilalţi, nu au putut să-i convingă să se mute. Vor fi mutaţi cu forţa, până la urmă. Şcoala pe care le-am pus-o la dispoziţie nu este funcţionabilă, este conservată. Şi mai avem Căminul de la Popeşti, cu condiţii, cu centrală, dar nu vor să plece”, ne-a mai declarat Ropină.
 
„Numai să nu înceapă ploile”
 
Zona va fi în continuare permanent monitorizată. Primarul a declarat pentru Adevărul că speră să nu reînceapă precipitaţiile: „Dacă vor începe ploile, automat pământul va pleca şi mai mult. 
Primele semne de reactivare a alunecărilor s-au înregistrat la începutul lunii martie, dar situaţia s-a agravat în ultimele zile”.
 
Îngrijorarea şefului administraţiei locale este cât se poate de îndreptăţită având în vedere atenţionarea meteo de cod galben de vânt, ploi şi grindină care va intra în vigoare în acest weekend, inclusiv la Vâlcea. 
 
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă întrunit în şedinţă, în cursul acestei săptămâni, a luat o hotărâre prin care a emis decizii de evacuare. O comisie de specialişti a monitorizat desfăşurarea acţiunilor de evacuare şi a evaluat fenomenul de alunecare de teren şi a implicaţiilor acestuia asupra întregii zone locuite şi a infrastructurii tehnico-edilitare locale. 
 
Săptămâna viitoare, Primăria va depune documentaţia pentru despăgubirea sinistraţilor
 
După inventarierea situaţiei, astăzi, 30 martie, specialiştii vâlceni i-au însoţit pe experţii din Bucureşti la locul alunecărilor.
 
La începutul săptămânii viitoare, Primăria Goleşti trebuie să depună o situaţie cu documentele justificative din care să reiasă suma solicitată pentru despăgubiri. 
 
Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea vor întocmi un proiect de hotărâre de guvern în care va fi menţionată situaţia de urgenţă pe baza actelor trimise de primărie, după cum a ţinut să precizeze în conferinţa de presă ţinută astăzi, prefectul de Vâlcea, Florian Marin.

Casa distrusă a Vasilicăi Văduva, bătrâna de 85 de ani care doarme în fânar cu vaca, Foto: Adevărul 

Imagini din aceeasi galerie
  • Casa distrusă a Vasilicăi Văduva, bătrâna de 85 de ani care doarme în fânar cu vaca, Foto: Adevărul 
  • Șanțurile formate în curțile goleștenilor de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Casa afectată la Golești - Vâlcea, de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Casa distrusă a Vasilicăi Văduva, bătrâna de 85 de ani care doarme în fânar cu vaca, Foto: Adevărul 
  • Șanțurile formate în curțile goleștenilor de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Crăpăturile din pereții caselor localnicilor din Blidari - Golești, județul Vâlcea, provocate de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Crăpăturile din pereții caselor localnicilor din Blidari - Golești, județul Vâlcea, provocate de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Crăpăturile din pereții caselor localnicilor din Blidari - Golești, județul Vâlcea, provocate de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Crăpăturile formate în curțile goleștenilor de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Crăpăturile din pereții caselor localnicilor din Blidari - Golești, județul Vâlcea, provocate de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Drum afectat în Golești - Vâlcea, Foto: Adevărul
  • Casa crăpată și pământul lăsat în Golești - Vâlcea, Foto: Adevărul
  • Vasilica Văduva, bătrâna de 85 de ani care doarme în fânar cu vaca, Foto: Adevărul 
  • Șanțurile formate în gospodăriile goleștenilor de alunecările de teren, Foto: Adevărul
  • Șanțurile formate în curțile goleștenilor de alunecările de teren, Foto: Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările