FOTO Legenda mânăstirii ridicate de un cioban dintr-un lemn şi a schitului unde au fost ucişi 300 de călugări

Vâlcea ocupă locul II în topul judeţelor cu cele mai multe schituri şi mânăstiri, fiecare aşezământ monahal având o istorie de câteva secole. Printre lăcaşurile sfinte pe seama cărora au apărut mai multe legende se numără Mânăstirea Dintr-un Lemn şi Mânăstirea Iezer, locul unde au fost ucişi 300 de călugări.

Istoria Mânăstirii Dintr-un Lemn este strâns legată de existenţa stejarilor seculari de pe Valea Otăsăului, comuna Frânceşti, dar şi de descoperirea întâmplătoare a unei icoane a  Maicii Domnului,  despre care specialiştii au afirmat că ar fi o copie după o icoană ce a aparţinut Apostolului Luca. Pictura cu chipul sfânt ar fi fost lucrată pe Muntele Athos la începutul secolului al XIV-lea, dar nimeni nu a putut explica cum a ajuns să fie ascunsă în scorbura unui stejar secular din Frânceşti. Legenda spune că cel care ar fi găsit icoana, un cioban, a fost călăuzit de o voce divină să ridice în acel loc o bisericuţă.  

 ”Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a facut din lemnul lui o bisericuţă, numită din această pricină Dintr-un Lemn”, scria mitropolitul Ungrovlahiei, Neofil Cretanul, în 1745. 

Ciobanul Radu a construit pe trunchiul stejarului purtător de icoană o bisericuţa din bârne groase, înaltă de cinci metri, care a rezistat până în prezent tuturor intemperiilor. Credincioşii se pot ruga şi acum în lăcaşul sfânt, icoana Maicii Domnului fiind păstrată în prezent în biserica mare a mânăstirii.

Legenda masacrului de la Mânăstirea Iezer

De sute de ani, istoria Mânăstirii Iezer este strâns legată de o legendă sângeroasă. Ctitorită în vremea voievodului Mircea cel Bătrân, mânăstirea a fost refăcută în 1559 de voievodul Mircea Ciobanul. 

Potrivit arhiram.ro, dupa refacerea schitului, aici s-a adapostit o mare obşte monahala cu peste trei sute de calugari. Unii dintre monahi trăiau în mânăstire, în timp ce alţii duceau o viaţă de sihastru în peşterile din zonă, coborând la mânăstire doar în zilele de sărbători. 

Cei 300 de monahi au fost masacraţi de ginerele lui Mircea Ciobanu, un nobil ungur care avea informaţii că voievodul şi-ar fi ascuns între zidurile mânăstirii o parte din aur. 

„Mircea Ciobanu a avut două fete, dar a măritat-o mai întâi pe cea mică, ceea ce a atras mania celei mari, care a fugit în Ardeal şi s-a căsătorit la repezeală cu un nobil ungur. Ea avea cunoştinţă că taică-său, zidind schitul Iezer, îngropase în zid un cazan cu galbeni pentru ca, atunci când biserica va ajunge să se ruineze, banii să fie găsiţi şi întrebuinţaţi pentru refacere. Povestind totul soţului ei, acesta a venit la Iezer şi a tăiat captele tuturor călugărilor, apoi a dărâmat biserica şi, dând de comoară, a dus-o cu el în Ardeal. Trupurile călugărilor ucişi au fost înmormântate într-o groapă adâncă, mai jos de schit, pe malul apei, la locul ce se cheamă Crucile Moşilor”, scria Bartolomeu Anania, fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, în cartea “Cerurile Oltului”.

Pe marginea istoriei aşezământului monahal mai există o legendă potrivit căreia Mihai Viteazul şi-ar fi ascuns la Iezer o parte din vistierie, iar călugării au fost ucişi în timp ce apărau aurul de păgânii care porniseră pe urmele marelui voievod. 

În locul unde au fost înmormântaţi călugării, pe malul râului Cheia, localnicii au cioplit în stâncă trei cruci mari. Mormântul comun poate fi identificat uşor datorită unei troiţe construite pe marginea drumului, iar credinciosii  obişnuiesc şi acum să coboare pe malul apei şi să aprindă lumânări la „Crucile Moşilor”.