FOTO Legătura dintre o boală veche de peste 12.000 de ani şi primul exemplu de război biologic din istorie. Ce influenţă a avut Napoleon asupra vaccinării

FOTO Legătura dintre o boală veche de peste 12.000 de ani şi primul exemplu de război biologic din istorie. Ce influenţă a avut Napoleon asupra vaccinării

Vaccinarea în timpul lui Edward Jenner Foto Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Deşi secolul XX este cunoscut ca „epoca de aur a vaccinurilor”, acestea existau şi în Antichitate. Când au apărut cu adevărat şi ce legătură există între ele şi personalităţi marcante ale istoriei?

 
   Povestea fascinantă a vaccinării se întoarce înainte de Grecia Antică. Scrierile pomenesc despre ravagiile pe cale le făcea variola în acele vremuri şi de faptul că s-a constatat că oamenii care supravieţuiesc variolei nu se reîmbolnăvesc. Încă din anul 429 î.Hr., istoricul grec Thucydides observa că cei care au supravieţuit epidemiei de variole în Atena nu au fost reinfectaţi cu boala.
 
Există însă un document din 1500 î.Hr. în care este descris un procedeu empiric de imunizare împotriva variolei, care îi este atribuit părintelui medicinei vedice – Dhanwantari. 
 
Boala milenară răspândită de comercianţi şi războinici
 
Se crede încă că variola a apărut în jurul anului 10.000 î.Hr. , în timpul primelor aşezări agricole din nord-estul Africii. De acolo, s-a răspândit în India prin intermediul comercianţilor egipteni vechi. Cele mai vechi dovezi ale leziunilor cutanate asemănătoare cu cele ale variolei se regăsesc pe feţele mumiilor din timpul dinastiei egiptene din perioada 1570 - 1085 î.Hr.. Capul mumificat al faraonului egiptean Ramses V, care a murit în 1156 î.Hr., poartă dovada bolii.
 
În acelaşi timp, variola apare şi în culturile antice din Asia, fiind descrisă încă din 1122 î.Hr., în China şi menţionată în textele sanscrite antice din India.
 
Există dovezi că şi în secolul al III-lea î.Hr. în China si India se practica o metodă de variolizare - vaccinare împotriva variolei.
 
Efectele devastatoare au dat naştere la unul dintre primele exemple de război biologic
 
Variola a apărut în Europa între secolele V - VII, când s-au înregistrat cele mai frecvente epidemii, în Evul Mediu. Boala a afectat foarte mult dezvoltarea civilizaţiei occidentale. Primele etape ale declinului Imperiului Roman - 108 d.Hr. coincid cu o epidemie pe scară largă: ciuma lui Antonine, care a reprezentat moartea a aproape 7 milioane de persoane. 
 
Expansiunea arabă, cruciadele şi descoperirea Indiilor de Vest au contribuit la răspândirea bolii. Necunoscută în Lumea Nouă, variola a fost transmisă de conchistadorii spanioli şi portughezi. Boala a decimat populaţia locală şi a contribuit la căderea imperiilor aztecilor şi incaşilor. În mod similar, pe coasta estică a Americii de Nord, boala a fost adusă de coloniştii timpurii şi a dus la o scădere a populaţiei autohtone. Efectele devastatoare ale variolei au dat naştere la unul dintre primele exemple de război biologic. 
 
De la „inoculare” la „vaccinul - uscat” - primele metode de imunizare, înaintea vaccinării
 
Chinezii au fost primii care au descoperit şi au folosit o formă primitivă de vaccinare - cea numită „variolare”. A fost făcută încă din secolul al X-lea, în special între secolele XIV şi XVII. Scopul ei era de a preveni variola prin expunerea oamenilor sănătoşi la ţesuturi din scabele cauzate de boală. Atunci a apărut aşa –zisul „vaccin uscat”. Pustulele pline de puroi uscate erau transformate în praf care era dat celor care voiau să nu se îmbolnăvească fiind folosit prin inhalare, cel mai des, dar şi prin punerea prafului în crestăturile făcute în piele. 
 
Unii scăpau cu viaţă şi nu mai contactau boala a doua oară, alţii însă se îmbolnăveau şi mureau. 
Practica imunizării era cunoscută însă şi de călugării budişti care consumau venin de şarpe pentru a conferi imunitate la muşcăturile de şarpe, fiind practicată de secole. Această practică, cunoscută în medicină şi toxicologie – drept mitridatizare, are rădăcini adânci în istorie, iar termenul vine de la un rege din secolul I î.Hr.. Mitridatizarea reprezintă imunitatea căpătată la o anumită otravă prin ingerarea ei în cantităţi progresive. 
 
Mitridate al IV – lea Eupator, un suveran al Pontului din Asia Mică, era vestit pentru cruzimea sa, dar şi pentru tezaurele pe care le deţinea. La sfatul unor medici, încă de tânăr ingerase cantităţi mici de otravă, de mai multe feluri pentru a deveni imun. Se spune că supuşii săi au complotat împotriva lui şi la un festin i-au otrăvit mâncarea. Uimirea de pe chipul lor, când au văzut că regele nu a păţit nimic, a fost cea care i-a dat de gol. 
 
Prin urmare, practica imunizării are rădăcini adânci în istorie, iar unii dintre cei care au practicat-o au rămas celebri.  
 
Utilizarea deliberată a bolii pentru decimarea populaţiei, o metodă de cucerire eficientă
 
Revenind însă la variolă, pentru că este o boală care a făcut ravagii de-a lungul a timpului, în timpul războiului franco-indian (1754-1767), Sir Jeffrey Amherst, comandantul forţelor britanice din America de Nord, a sugerat utilizarea deliberată a variolei pentru a diminua populaţia indiană americană ostilă britanicilor. 
 
Un alt factor care contribuie la răspândirea variolei în America a fost comerţul cu sclavi, deoarece mulţi sclavi au provenit din regiuni din Africa unde variola era endemică. Traficanţii de sclavi îi „inoculau” pe cei din urmă cu lichid care provenea din pustulele (băşicile) bolnavilor. Erau vizaţi în mod special sclavii de sex masculin. Acestora li se făcea o tăietură pe piele în care se picura „remediul”.
 
Variola s-a răspândit în cele din urmă pe tot continentul european din Turcia până în Anglia, unde a ajuns la începutul secolului al XVIII-lea, fiind considerată cea mai infecţioasă afecţiune din Europa. A lovit atât de bogaţi şi săraci, şi a ucis până la o cincime din cei infectaţi în numeroase epidemii.
În 1718, soţia ambasadorului britanic în Imperiul Otoman, Lady Mary Wortley Montague, descria un procedeu de imunizare a copiilor împotriva variolei, utilizat în Turcia. Metoda avea drept urmare o infecţie mai puţin gravă, a cărei rată de mortalitate era de zece ori mai mică decât a infecţiei iniţiale. Dar numărul de decese era totuşi ridicat.
 
Napoleon, cel care a introdus vaccinarea obligatorie în Europa
 
Aflând de procedura de „vaccinare asiatică”, Napoleon este considerat după unii drept cel care a introdus vaccinarea obligatorie in Europa! Alţii însă susţin că, deşi a fost un susţinător fervent al inoculării, Napoleon nu a forţat niciodată pe cineva să fie vaccinat, contrar credinţei populare. 
 
Inocularea a fost cel mai de succes mod de combatere a variolei înainte de descoperirea vaccinării, practicată chiar de către părintele medicinei vedice - Dhanwantari. Cuvântul derivă din latină şi înseamnă „grefă”. Inocularea s-a referit la instilarea subcutanată a virusului variolei în indivizi non-imuni. Inoculatorul folosea de obicei o lancetă umedă cu materie proaspătă luată dintr-o pustulă coaptă de la o persoană care suferea de variolă. Materialul era apoi introdus subcutanat pe braţele sau picioarele persoanei neimune.
 
Părintele imunologiei moderne
 
Cu toate acestea, Edward Jenner este considerat părintele imunologiei în Occident, după ce în 1796 a inoculat un băieţel cu ceea ce a numit „vaccinia virus (cowpox)”. Doi ani mai târziu elabora o substanţă care, după unii, reprezintă „primul vaccin împotriva variolei”, deşi ideea de a vaccina oamenii pentru a preveni apariţia variolei nu era una originală, fiind cunoscută de mult timp. Se consideră că el merită titlul de părinte al imunologiei moderne deoarece a creat o bază ştiinţifică pentru acea teorie. 
 
În mod strict, nu Jenner a descoperit vaccinarea, ci a fost prima persoană care a conferit statutul ştiinţific privind procedura şi a continuat cercetarea ştiinţifică. În ultimii ani, a existat o recunoaştere din ce în ce mai mare a lui Benjamin Jesty (1737 - 1816) ca fiind primul care a vaccinat împotriva variolei.
 
Denumirea de vaccin vine de la... vacă 
 
Teoria de la care a plecat Jenner ca şi alţii este una ciudată şi hilară în acelaşi timp. Savantul englez a rămas orfan la vârsta de 5 ani. Nouă ani mai târziu devenea ucenicul unui chirurg respectat. Circulă o legendă potrivit căreia în acea perioadă a auzit o lăptăreasă lăudându-se că a avut variolă taurină, fapt ce a făcut-o imună la periculoasa variolă – o boală extrem de răspândită în acele timpuri. 
 
Plecând de la ideea variolei taurine, Jenner a suspectat că infecţia provine de la cai şi se transmite la bovine prin intermediul fermierilor.  
 
De aici şi termenul de vaccin care vine din latinescul vaccinia care este un derivat al altui termen latin vacca – care înseamnă vacă. De aici numele procedeului utilizat pentru protejarea împotriva variolei.  
Chimistul francez Louis Pasteur a fost cel care avea să propună mai târziu ca acest termen să fie folosit pentru inocularea oricărei substanţe în scopul prevenirii unei boli.
 
Printre primii vaccinaţi: fiul lui Napoleon şi regele Romei
 
Revenind la Napoleon, în 1800, lua fiinţă Comitetul Central al Vaccinării, iar patru ani mai târziu, acesta fonda o „Societate pentru stingerea variolei prin răspândirea vaccinului”, cu comisii, birouri, departamente, o întreagă structură, iar în 1809, a apăut şi prim decret pivind acest vaccin. 
 
Asta în ciuda faptului că nu existau studii ştiinţifice la acea vreme care să demonstreze eficacitatea tratamentului. Şi totuşi, mare parte supravieţuiau, restul rămâneau orbi, surzi, paralizaţi sau mureau. 
Napoleon, susţin unii, este cel care a ordonat ca primii vaccinaţi să fie băieţii din spitalele franceze. Într-o epocă a războaielor, era nevoie de cât mai multă „carne de tun” cu care să fie cucerită lumea. La o săptămână de la vaccinare, pacienţii trebuiau să se prezinte la medic, ca să demonstreze că au supravieţuit „variolei protective”. Iar norocoşii se alegeau în schimb cu un post militar. 
 
Tot lui Napoleon i se „datorează” introducea serviciului militar obligatoriu. Şi tot în perioada lui s-a introdus şi sistemul de numerotare al caselor. Una din ipoteze este că generalul voia să ştie exact câţi bărbaţi putea recruta. În astfel de condiţii, vaccinarea obligatorie introdusă de el este privită mai degrabă ca un a act politic, decât unul din raţiuni medicale sau umanitare. 
 
În 1807,  peste 2000 de soldaţi fuseseră vaccinaţi, dar doar în cazul unei treimi se obţinuseră rezultate satisfăcătoare. 
 
Chiar şi regele Romei avea să se vaccineze în 1811, în prezenţa lui Napoleon, oferind o publicitate gratuită de mare efect. În ultimii ani ai Imperiului, jumătate dintre copii erau vaccinaţi, printre care şi fiul lui Napoleon.
 
Toată lumea este de acord însă că Napoleon nu a devenit autorul legii care obligă vaccinarea, din lipsă de timp.
 
Vaccinarea a devenit populară în toată Europa iar, apoi şi în SUA, a avut un succes atât de mare încât a deschis şi drumul pentru restul vaccinurilor.

Vaccinarea în timpul lui Edward Jenner Foto Organizația Mondială a Sănătății

Imagini din aceeasi galerie
  • Vaccinarea în timpul lui Edward Jenner Foto Organizația Mondială a Sănătății
  • Vaccinare pe timpuri în tren Foto mcgill ca
  • Vaccinarea lui Jenner Foto t-vine com
  • Vaccinarea imigranților în 1883 Foto Istoria Medicinei IMH
  • Jenner urmărește moartea de pe străzile pariziene pe măsură ce copiii vaccinați se joacă în 1800 Foto Biblioteca Wellcome - Londra
  • Instrumente de vaccinare Foto historyofvaccines org 
  • Adeverinta de vaccinare cu variola protectiva - Schutzpocken-Impfungs-Zeugnis - datata din 1860 Foto Biblioteca Națională a Medicinei US
  • Baraca din grădina lui Jenner numit „Templul” în care a descoperit vaccinul antivariolă Foto Muzeul Jenner Berkely Anglia
  • Edward Jenner Foto Biblioteca Națională a Medicinei US
  • Răspândirea variolei la 1800 hartă și documente legate de vaccinare Foto Biblioteca Națională a Medicinei US
  • Vaccinarea pe timpuri Foto theconversation com
  • Lady Mary Wortley Montague Foto Biblioteca Națională a Medicinei US
  • Postere ale Organizației Mondiale a Sănătății în campania de vaccinare împotriva variolei
  • Vaccinarea antivariola Foto Biblioteca Națională a Medicinei US
  • Vaccinarea săracilor de Sol Ettinge Foto Istoria medicinii IMH
  • Variola în India în 1970 Foto Organizația Mondială a Sănătății Foto Biblioteca Națională a Medicinei USA
  • Napoleon Bonaparte Foto: Arhiva Adevărul 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: