FOTO Lăcaşul de cult al unui fost schit pomenit în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân. Chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv

FOTO Lăcaşul de cult al unui fost schit pomenit în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân. Chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv

În curtea Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea există două clădiri emblematice pentru arhitectura şi istoria judeţului Vâlcea, dar şi a întregii ţări. Sunt ultimele rămăşiţe ale unei aşezări monahale pomenite de Mircea cel Bătrân într-un hrisov de la 1388, prin care Schitul Inăteşti era cadorisit Mănăstirii Cozia. Istoria locului ascunde taine nebănuite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Casa Olănescu este considerată cea mai veche casă din Râmnicu Vâlcea. Şi dacă despre ea se mai ştie câte ceva, puţini cunosc povestea bisericuţei fostului schit, care este şi astăzi în picioare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită din piatră, în anul 1751 de Vasile monahul şi Rafail ieromonahul, năstavnicul Mănăstirii Cozia.

Chiliile sale au fost vreme de câţiva ani arest preventiv, la jumătatea secolului al XIX-lea. Acesta a şi fost motivul pentru care, după secularizarea lăcaşului de cult, cel care a cumpărat-o un fost deputat şi prefect de Argeş, a dat statul în judecată, chiar dacă el luase cu acte decât vila care mai târziu îi va purta numele. Şi-a însuşit de drept toată averea fostului aşezământ monahal. 

La prima vedere, aşa cum aprecia şi arhitectul Cristian Dinulescu, dinspre răsărit, biserica seamănă cu o veche culă oltenească. Arhitectura, în stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, păstrează o pronunţată amprentă brâncovenească.

Doar seamănă cu o culă pentru că, potrivit aceluiaşi arhitect, „alături de obişnuitele abside (încăpere desinată altarului – n.r.) de la naos, în partea altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie (firida unde se sfinţeşte pâinea şi vinul – n.r.), respectiv veşmântar (locul unde se păstrează veşmintele liturgice – n.r.)”. 

Lăcaşul are şi o turlă „cu o înălţime apreciabilă”, iar intrarea se face printr-un pridvor străjuit de coloane sculptate în piatră, în care este pictată scena Judecăţii de Apoi, specifică perioadei şi locului. S-a păstrat chenarul original care înconjoară uşa şi ferestrele, cu motive florale în relief.

Potrivit inscripţiei cu litere chirilice, biserica a fost ridicată la 1747 / 1751. În interior pe lângă tabloul votiv al ctitorilor, doi boieri din Sibiu, le regăsim pe cele al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al  fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Întreaga pictură a fost realizată între anii 1751 - 1753.

A funcţionat şi ca mănăstire mai mică, a Coziei, pe lângă Episcopia Râmnicului care se afla în vecinătate.

Cum spuneam a funcţionat ca şi biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat avocatului Olănescu şi a funcţionat ca şi capelă.

Abia în 1903, reparată de nora fostului avocat, va fi transformată în lăcaş al Parohiei „Buna Vestire“, care mai cuprindea încă trei biserici din oraş, care mai există şi astăzi: „Sfântul Dimitrie“ (1786), „Sfântul Gheorghe“ (1863) şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ (1817).

A fost reparată din nou, între 1925 – 1926, pe vremea când vila Olănescu devenise cămin cultural, bibliotecă, cantină şcolară şi patronaj parohial.

Ultima consolidare a avut loc imediat după Revoluţie, până în 1998, perioadă în care s-au refăcut integral şi picturile originale. 

citeste totul despre: