FOTO De ce i-a fost refuzat titlul de „Tezaur uman viu“ singurului opincar din Oltenia: „Voi merge la UNESCO“
0
Imaginea lui Alexandru Ilinca (65 de ani), din Râmnicu Vâlcea, se confundă deseori cu imaginea ţării, când vine vorba despre tradiţie. El este cel care i-a încălţat cu opinci pe Prinţul Charles al Marii Britanii, pe preşedintele francez Emmanuel Macron, dar şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis. Ministerul Culturii refuză, însă, să-i acorde titlul de „Tezaur Uman Viu”.
Alexandru Ilinca reuşeşte prin măiestrie să ţină vie o lume: cea a satului românesc. Sunt din ce în ce mai puţini români care ştiu tainele meşteşugului tradiţional. Astăzi, opincile pot fi văzute mai des prin muzeele ţării, iar meseria de opincar este pe cale de dispariţie. Tocmai de aceea mulţi susţin despre Alexandru Ilinca faptul că este ultimul opincar profesionist din România. Modest, el afirmă că mai sunt şi alţii, prea puţin băgaţi în seamă. „Mai există şi alţi opincari în ţară, dar fiecare păstrează tradiţia din zona din care provine”, a declarat opincarul reporterului „Adevărul”.
Este nelipsit de la mai toate evenimentele tradiţionale de renume, fiind imaginea multor târguri şi expoziţii, din Capitală, Ardeal şi Oltenia. Considerat de specialişti un „simbol veritabil pentru cultura tradiţională din Vâlcea”, s-a dedicat unui meşteşug emblematic ducând mai departe o tradiţie legată de portul popular românesc: opincăria.
În urmă cu câţiva ani, când a fost abordat de un reprezentant al Ministerului Culturii pentru un documentar despre opinici, a întrebat ce demersuri ar putea să facă pentru ca opinicile să fie protejate UNESCO, mai ales că la nivel de ţară numărul celor care mai practică acest meşteşug, după datinile străvechi, este extrem de scăzut.
„Vreau să demonstrez că s-a comis o ilegalitate”
Directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (CCPCT), în 2017, Sabin Lungoci a demarat la acea vreme procedurile pentru ca Ilinca să primească titlul de „Tezaur Uman Viu”. Numai că, în toamna anului trecut, la CCPCT s-a primit un răspuns din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale în care se specifică motivele pentru care s-a refuzat acordarea titlului pentru „singurul opincar din Oltenia”.
S-a făcut contestaţie, răspunsul primit anul acesta, în februarie, fiind tot negativ. „Am luat problema pe cont propriu. Nimeni nu s-a aşteptat ca documentele să intre în posesia mea şi am tras concluzia că mi s-a făcut o nedreptate. Vreau să demonstrez că s-a comis o ilegalitate”, a declarat opincarul reporterului „Adevărul”.
S-a decis să îşi caute dreptatea în instanţă. „I-am scris şi domnului preşedinte Iohannis despre problemă”, menţionează opincarul. În răspunsul primit de la Administraţia Prezidenţială, în luna martie, se specifică faptul că: „petiţia a fost trimisă la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale”. Până astăzi nu a primit nici un răspuns.
„Am trimis şi la prim-ministru şi când i-am întrebat de răspuns, mi-au spus să mai revin cu o scrisoare. Există o confirmare de primire. Şi au trecut cinci luni de atunci.”
„Voi merge la forurile internaţionale, pentru a tranşa ele problema. M-au umilit”
Vrea ca situaţia să ajungă şi în atenţia UNESCO, motiv pentru care pregăteşte un material pentru Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO. „Nu mă opresc aici. Voi merge la forurile internaţionale, pentru a tranşa ele problema. Am plicurile pregătite, dar conţinutul este prea blând, mai lucrez la el. M-au umilit.” Iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care este vorba despre „un titlu onorific”. „Momentan nu există nici un beneficiu. Este vorba mai degrabă despre orgoliu şi de o apreciere pe care consider că o merit. Titlul este onorific, dar reprezintă şi valoarea unui judeţ”, ne-a mai precizat Alexandru Ilinca.
S-a ambiţionat şi mai mult când a fost umilit şi în mediul virtual de către oficiali din cadrul Ministerului Culturii: „Cine-i eternul acesta? Nu cumva opincarul cabotin care se preface autentic strămoşesc în arhaic în inima capitalei de judeţ?”. Comentariul jignitor a fost şters după ce opincarul a reacţionat şi a a solicitat studierea cu atenţie a dosarului, iar apoi contul său a fost blocat de către persoana în cauză.
Expresia folosită de oficial - „inima capitalei de judeţ” - face referire la atelierul opincarului, care de fapt se află la ieşire din Râmnicu Vâlcea, spre Sibiu, foarte aproape de Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, într-o zonă de case, care a fost rurală, dar a fost alipită oraşului, ca multe altele. Când s-a mutat acolo, zona nu aparţinea municipiului Râmnicu Vâlcea, ci comunei Bujoreni. „I-am întrebat: ce aţi vrea, ca un meşter popular să fie analfabet? Nu vreau să demonstrez că sunt cel de acum 100 de ani. Duc mai departe o tradiţie, dar la alt nivel, de artă, de spectacol”, a mai adăugat opincarul din Oltenia.
„Vreau să demostrez că noi nu suntem un nimic, avem şi noi valoarea noastră chiar dacă nu avem studii superioare sau ”doctorate după fiecare mandat”. Avem demnitate şi bun simţ şi ştim ce trebuie să facem fără să fim la mâna dumnealor. Dânşii luptă pentru salarii şi pensii, noi nu primim nimic. Nu ştiu decât să se folosească de noi şi atât. Ar trebui să ne aprecieze pentru ceea ce facem. Am intrat în jocul ăsta şi nu vreau să cedez. Vreau să demonstrez abuzurile şi nedreptatea pe care le-au făcut. Sunt convins că nu sunt singurul în această situaţie”, ne-a mai precizat opincarul care susţine că nici măcar nu mai este interesat de titlu, ci îl deranjează situaţia în sine.
„Nici nu au citit dosarul”
Despre argumentele imputate pentru care i s-a refuzat acordarea titlului de „Tezaur Uman Viu”, Alexandru Ilinca susţine că nu au corespondenţă în realitate şi că: „Nu s-a citit dosarul. Acesta conţine chiar mai multe elemente decât ar fi fost cazul”.
„Se invocă trei motive: primul, că nu îmi promovez activitatea în mediul rural. Sunt zeci de ateliere prin care am promovat acest meşteşug în mediul rural. Am depus poze, diplome, tot felul de dovezi. Se susţine că acest meşteşug l-am însuşit vocaţional, adică prin învăţământ, dar nu există şcoală de opincărie. Se leagă de faptul că am urmat o şcoală de meserii şi susţin că opincăria şi croitoria sunt înrudite. Păi, după aceeaşi logică, şi chirurgia este înrudită, căci şi chirurgul taie şi coase. Câţi croitori ştiu să facă opinici? Era normal să am o meserie pentru susţinerea existenţei. În Manualul de Tehnologia Meseriei nu se învaţă confecţionatul opinicilor. Am învăţat acest meşteşug în copilărie, de la tatăl meu, opincar în Orleşti. Se mai spune că nu am continuator. Din 2010, mi-am învăţat familia – soţia şi cei doi copii – meşteşugul confecţionării opincilor prin metode arhaice”, spune Alexandru Ilinca despre fiecare motiv invocat pentru respingerea cererii.
În plus, mai aminteşte opincarul, „în 1960, la vârsta de 6 ani, când învăţam de la tata să fac opinici, nici nu eram croitor”. El aminteşte şi de zecile de oameni, de copii care au învăţat taina opincăriei fie direct, prin atelierele demonstrative, fie prin lecţiile disponibile pe net. Aşa se explică reacţia oamenilor când îl redescoperă prin târguri: „Tata mi-a făcut opinici după un clip de pe net în care dumneavoastră explicaţi exact paşii” este una din frazele pe care le aude deseori.
Acuze grave: nu s-a respectat regulamentul UNESCO - „am fost respins direct”
Opincarul susţine şi că, potrivit regulamentul UNESCO, nu s-a întrunit o altă comisie pentru contestaţie. „Am fost respins direct”.
Nici reprezentanţii Centrului de Creaţie Conservare a Tradiţiei Populare nu înţeleg motivele care au stat la baza respingerii dosarului: „Dosarul a fost unul complet, au recunoscut şi cei de la minister. Noi credem că întrunea toate criteriile: este un transmiţător de meşteşug pe cale de dispariţie”, susţine Amalia Boari, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.
Contestaţia a trebuit depusă în termen de numai cinci zile fără să se cunoască motivele pentru care a fost respins dosarul. Ulterior, cu dificultate şi cu implicarea mai multor instituţii s-au făcut toate demersurile necesare. Dar rezultatul a fost acelaşi.
Titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”
Titlul oficial de „Tezaur uman viu” este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Anual se acordă maxim cinci titluri care au caracter onorific.
Din 2008 peste 50 de români au intrat în patrimoniul universal UNESCO la categoria de „Tezaur Uman Viu”, titlu pentru artiştii şi meşteşugarii populari care reuşesc să perpetueze şi să transmită mai departe, nealterate, forme ale creativităţii populare.
Programul urmăreşte şi identificarea persoanelor care performează şi sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.
Printre românii care au primit până acum acest titlu se numără artişti care pictează icoane pe sticlă (Alba), cojocari (Braşov), căluşari (Dolj), artişti în meşteşul încondeierii ouălor (Braşov), olari (Harghita), sculptori (Alba), ţesătoare (Alba), rapsozi populari (Călăraşi), creatori de costume şi podoabe populare (Satu Mare), taragotişti (Hunedoara), iconari (Alba), meşteri în prelucrarea tradiţională a lemnului (Alba), interpreţi populari şi constructori de viori cu goarnă (Bihor), ţesătoare de păr de capră şi lână (Buzău), constructori de instrumente muzicale (Buzău), creatori de măşti populare (Iaşi), dansatori populari sau horitoare (Suceava).
Ministerul Culturii a anunţat că aşteaptă noi candidaturi, precizând că persoana candidată la titlul de „tezaur uman viu” trebuie să îndeplinească, simultan, calităţile de purtător, păstrător şi transmiţător de modele culturale tradiţionale şi să fie recunoscută atât de comunitatea de purtători, cât şi de comunitatea ştiinţifică şi să facă dovadă caracterului excepţional al performării în domeniul pentru care se depune candidatura.
Nu există niciun opincar în România care să fi obţinut titlul de „Tezaur Uman Viu”, iar în Vâlcea, o zonă extrem de bogată în tradiţii, niciun meşter popular nu se poate bucura cu această distincţie, nici măcar olarii din Horezu, deşi ceramica de aici este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Se încarcă comentariile...
