FOTO Hoţi de lemne puşi pe fugă cu focuri de armă, de un pădurar aflat la un pas de linşaj

FOTO Hoţi de lemne puşi pe fugă cu focuri de armă, de un pădurar aflat la un pas de linşaj

Şase hoţi din satul Valea lui Stan - Brezoi judeţul Vâlcea puşi pe fugă de un pădurar de la Ocolul Solvic Voineasa cu focuri de armă Foto Facebook

Un pădurar a fost la un pas să fie linşat de o grupare de romi din Valea lui Stan - Vâlcea pe care i-a prins în pădure, la furat de lemne. Omul a scăpat folosind armamentul din dotare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un tânăr pădurar, C.T., din cadrul Ocolului Silvic Voineasa, a fost nevoit să facă uz de armă pentru a se apăra pe sine şi pădurea aflată în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, în punctul Valea lui Stan. A folosit patru focuri de avertisment în plan vertical şi unul spre romii care păreau decişi să se răzbune. 
 
Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, 25 aprilie, când şase persoane de etnie romă, din satul de la poalele muntelui, s-au dus în pădure să taie lemne, la adăpostul întunericului, ca să aibă ce să pună pe foc. 

Ce nu ştiau, probabil, era că Direcţia Silvică Vâlcea şi-a dotat toţi pădurarii din zonele cu potenţial de risc şi că instituţia se aştepta să apară astfel de probleme.
 
Valea lui Stan este o zonă de pe Valea Lotrului, la ieşire din oraşul Brezoi - de care aparţine, spre Voineasa, a cărei populaţie majoritară este de etnie romă. 
 
Doi dintre cei şase agresori au fost deja reţinuţi de Poliţia Brezoi - Vâlcea şi se aşteaptă să primească mandate de arestare preventivă. Prejudiciul se ridică la aproximativ 30.000 de lei, contravaloarea a două camioane de lemne. 

Luaţi prin surprindere de un singur pădurar „curajos şi cu prezenţă de spirit”

Contactat telefonic, şeful Direcţiei Silvice Vâlcea din cadrul RPN Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a declarat reporterului Adevărul: „Cei şase au devenit agresivi când s-au trezit cu pădurarul peste ei. Nu se aşteptau ca acesta să aibă atâta curaj şi prezenţă de spirit, au fost practic surprinşi. De ceva vreme, am simţit pericolul potenţial şi i-am pus pe pădurari în gardă. Şi iată că am avut dreptate... Este vorba despre un pădurar cuminte, un tânăr orfan provenit dintr-un centru de plasament, un om practic, care a ajuns în pădure, aseară (25 aprilie - n.r.), pe la ora 20.30, când i-a văzut pe cei şase în timp ce tăiau şi furau lemne din pădure”. 

N-a intrat în conflict cu hoţii, i-a pus pe fugă cu cinci focuri de armă

Înţelegând că nu poate lupta cu cei şase romi, pădurarul a anunţat Poliţia şi a cerut ajutor pentru prinderea infractorilor, iar ca să-i oprească a tras mai multe focuri de armă. 

„N-a intrat direct în conflict cu ei, pentru că în pădure, singur, nu are sens să intri într-un război. A stat la distanţă, a avut răbdare şi a tras patru focuri de avertisment  în plan vertical şi un al cincilea spre ei. Între timp, a reuşit să alerteze şi forţele de ordine, Poliţia a trimis echipaj, iar doi dintre aceştia, probabil mai agresivi, au şi fost reţinuţi. Nu cunosc alte detalii, decât că două dintre persoanele de etnie romă au fost reţinute de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. Acum, la ora la care noi discutăm, aşteaptă să vadă dacă judecătorul decide arestarea lor preventivă, având în vedere şi prejudiciul mare creat. De altfel, unii cetăţeni de etnie romă au început să taie arbori în zona Brezoi - Valea lui Stan şi Păscoaia, indiferent de regimul juridic al proprietăţii asupra terenului forestier!”, a mai declarat şeful pădurarilor vâlceni.
 
Al cincilea foc, tras spre hoţii de lemne, a trecut pe lângă unul dintre făptaşi

Al cincilea foc a fost cât pe ce să-l rănească pe unul dintre hoţii de lemne. 

Potrivit estimărilor pădurarilor, volumul arborilor tăiaţi ilegal din pădurea statului este de aproximativ 36,5 m.c., lemne ce ar fi încăput în două camioane. 

Hoţii intenţionau să transporte arborii cu căruţele cu cai, până în sat. Cea mai mare parte din pagubă a rămas în pădure, fiindcă nu au mai avut timp să fure lemnele. Prejudiciul se ridică la 29.400 de lei.  

Doi suspecţi, reţinuţi
 
Poliţia oraşului Brezoi a solicit documente cu privire la deţinerea pistolului, fişa postului şi contractul de muncă al pădurarului, pentru instrumentarea legală a cazului. Tânărul pădurar merită felicitări, mai ales că era singur, pe întuneric şi a acţionat corect, cu respectarea tuturor procedurilor! Personalul silvic de teren a activat programul comun de acţiune „Scutul Pădurii”, iar organele de cercetare judiciară au intervenit prompt! Mulţumim ofiţerilor şi subofiţerilor Poliţiei Române care, chiar în condiţiile efortului prelungit de peste o lună şi jumătate, în plină pandemie de coronavirus, au găsit resursele fizice şi au venit noaptea în pădure, pentru a sprijini personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor!”, se arată într-o postare pe Facebook a aceluiaşi director al Direcţiei Silvice Vâlcea. 

Rămâne de văzut dacă cei doi făptaşi vor primi mandate de arestare preventivă şi dacă li se vor alătura şi ceilalţi patru tovarăşi de hoţii.

Până una alta, toţi şase riscă să primească amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare privind motivul nejustificat de a ieşi din casă în plină pandemie de coronavirus, sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.
 
Hoți de lemne surprinși la furat de un pădurar și puși pe fugă cu focuri de armă în zona Valea lui Stan - Vâlcea Foto Facebook - în imagine o parte din arborii tăiați 

Imagini din aceeasi galerie
  • Hoți de lemne surprinși la furat de un pădurar și puși pe fugă cu focuri de armă în zona Valea lui Stan - Vâlcea Foto Facebook - în imagine o parte din arborii tăiați 
  • Un pădurar din Vâlcea de la Ocolul Silvic Voineasa a reușit să alunge șase hoți de lemne din pădure cu focuri de armă Foto Facebook
  • Hoți de lemne surprinși la furat de un pădurar și puși pe fugă cu focuri de armă în zona Valea lui Stan - Vâlcea Foto Facebook - în imagine o parte din arborii tăiați 
  • Hoți de lemne surprinși la furat de un pădurar și puși pe fugă cu focuri de armă în zona Valea lui Stan - Vâlcea Foto Facebook - în imagine o parte din arborii tăiați 
  • Pădurarul din Vâlcea de la Ocolul Silvic Voineasa care a reușit să alunge șase hoți de lemne de etnie romă din pădure cu focuri de armă alături de superiori Foto Facebook
  • Sătenii din Valea lui Stan - Brezoi județul Vâlcea nemulțumiți după ce șase localnici au fost prinși la furat de lemne în pădurea statului și puși pe fugă cu focuri de armă Foto Facebook
  • Hoți de lemne surprinși la furat de un pădurar și puși pe fugă cu focuri de armă în zona Valea lui Stan - Vâlcea Foto Facebook - în imagine o parte din arborii tăiați 
  • Pădurarul din Vâlcea de la Ocolul Silvic Voineasa care a reușit să alunge șase hoți de lemne de etnie romă din pădure cu focuri de armă a cerut ajutorul Poliției Brezoi pentru prinderea infractorilor Foto Facebook

  • Valea lui Stan - cătunul de romi din Brezoi - Vâlcea din care erau cei șase hoți de lemne puși pe fugă de un pădurar cu focuri de armă Foto Facebook
  • Șase hoți din satul Valea lui Stan - Brezoi județul Vâlcea puși pe fugă de un pădurar de la Ocolul Solvic Voineasa cu focuri de armă Foto Facebook 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: