FOTO Horezu, vatra ceramicii olteneşti, dominat de kitschuri. Olarii: „Ne luptăm să facem faţă chinezăriilor“
0
În Horezu, acolo unde există singurul centru de ceramică din România, centrul oraşului este plin cu magazine în care se vând produse de import. Ultimii meşteri olari nu şi-au găsit locul printre tarabagiii care vând produse din China, jucării de plastic, farfurii colorate, tuciuri de aluminiu şi carpete.
Strada principală din Horezu, localitate situată la jumătatea drumului dintre Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, este plină cu de toate: de la săbii Ninja, la carpete chinezeşti, de la pitici de grădină la oale din aluminiu. Rar găseşti câte un obiecte pictat de meşterii populari.
În zonă au mai rămas doar câteva familii care duc mai departe meşteşugul ceramicii de Horezu intrată în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Meşterii au strada lor, undeva, pe deal, în vechiul sat Olari, acum devenit carier al Horezului. Îi recunoşti de departe: şi-au înfrumuseţat casa cu obiecte pictate manual, în culori vii, pe care recunoşti simbolurile ceramicii de Horezu: cocoşul, şarpele, spicul de grâu, păunul sau motive rupte de pe costumul naţional oltenesc şi transpuse pe ceramică.
Culori naturale: caolin, oxid de cupru sau cobalt
Alina Iorga, de 50 de ani, este una dintre puţinele femei care se mai ocupă în prezent cu olăritul. A învăţat meseria de la socrii său. Acum, după ce i-a murit şi soţul, a rămas să lucreze alături de copii. Cum ziua îi este ocupată cu treburile gospodăreşti, noaptea, când este linişte, se duce în atelierul din fundul curţii şi creează noi şi noi obiecte. Ea modelează vasele de lut şi tot ea le pictează.
„Folosim doar culori naturale. Albul este caolin, îl luăm de la Perla Harghitei, negrul e de la Slătioara, roşul de pe văi, cum spunem noi, verdele este oxid de cupru, iar albastrul e cobalt. Dacă aceste culori nu ar fi pe bază de pământ, când temperatura în cuptor ajunge la 1.000 de grade Celsius, ar dispărea culoarea“, explică ea.
Foto M.I.
Ştie să picteze orice simbol al Ceramicii de Horezu.
„Cocoşul este emblema noastră de Horezu. Peştele este simbolul credinţei. Mai avem Pomul vieţii sau sporul casei, spirala reprezintă drumul vieţii, coada de păun reprezintă frumuseţea, spicele de grâu bogăţia. Coroana sau altiţa sunt motive de pe cămaşa ţărănească“, ne explică ea, în timp ce cu mâinile modelează noi şi noi forme.
Întinge apoi cu vârful unei pensule în culori şi ne arată cum iau naştere picturile de o farfurie de lut. Familia sa trăieşte doar din olărit. O farfurie costă aproximativ 25 de lei, dar în micul magazin găseşti şi vaze mai scumpe sau ceşti mai ieftine.
Străchini de Horezu contra porumb
Georgeta şi Costel Popa sunt doi soţi care şi-au transformat gospodăria în atelier de ceramică. Femeia de 54 de ani a deprins meseria de la socrii săi.
„Lucrez de peste 30 de ani. Înainte era altfel. La hramuri se foloseau doar castroane de Horezu, iar de Moşii de Vară şi de Iarnă se împărţeau doar străchini lucrate manual“, îşi aminteşte femeia. De la bătrânii din sat a aflat că, pe vremuri, meşterii olari făceau schimb de castroane cu porumb sau cu alte produse necesare în gospodării. Soţul său, Costel, a învăţat de mic să lucreze în lut. Duce meseria mai departe un copil de-al său. „Dacă îţi place, înveţi“, spune bărbatul.
„Turistul neavizat cumpără ce e ieftin şi mai lucios“
Ion Paloşi este, la rândul său, producător de ceramică de Horezu. El cel care a deschis primul atelier în centrul oraşului, în anul 1990. Spune deschis că el este de vină pentru felul în care arată acum centrul Horezului.
„În ’90 am deschis un atelier în zonă şi apoi s-a umplut strada de tot ce vrei şi ce nu vrei. Toţi negustorii s-au aciuit în zonă. Găsiţi de la săbii ninja din Japonia la mori de vânt din Olanda sau tuciuri“, zice el cu regret.
Pe strada lungă, doar el şi cu încă un meşter popular vând produse autentice.
La un moment dat, spune el, primăria a încercat să oprească afluxul de negustori şi să încerce să permită numai comercializarea produselor româneşti, dar totul a rămas la acest stadiu. „Sunt firme şi nu ai ce să le faci, iar turistul neavizat cumpără ce e ieftin şi mai lucios“, spune meşterul cu tristeţe.
Foto M.I.
A învăţat să modeleze şi să picteze lutul în 1989 după ce s-a căsătorit cu soţia lui care provine dintr-o familie veche de olari. Apoi, a mers în Cipru pentru a învăţa mai multe. Acum, lucrează mai multe tipuri de ceramică. Una este ceramica Horezului vechi, a secolelor XVII- XIX, cea care a consacrat Horezu, mult mai simplă. Apoi, este ceramica Horezu din zilele noastre, ceramica pictată. Nu în ultimul rând, pe farfuriile sale descoperim modele cu influenţă din Neolitic, a cărei simbolistică este copiată din muzee.
„Ceramica e o alchimie curată. Poţi să înveţi glazuri, forme, sisteme de ardere. Fiecare stil de ceramică e ars la anumite temperaturi“, explică el munca din spatele unui produs autentic, de Horezu.
Nici lutul din care se modelează vasele nu este obţinut uşor. El este extras de pe Dealul Ulmului, de la o distanţă de un kilometru. „El se extrage de la o adâncime de unu-trei metri. Cam toţi producătorii şi-au cumpărat proprietăţi acolo, pentru că este dificil să-i faci groapă în grădina unui om şi aşa majoritatea şi-a luat terenuri acolo“, spune el.
Îi este foarte greu să se menţină pe o piaţă invadată de produse chinezeşti. „Ideal ar fi ca turistul să se informeze înainte de a veni în Horezu şi, dacă tot vine aici, să cumpere doar produse din ceramică. Piticii de plastic care se comercializează lângă magazinul meu se vând mai bine. Trebuie să scad şi eu preţurile, trebuie să vând ieftin ca să fac faţă chinezăriilor. Ce să fac? Să mă las de ceramică?“, se întreabă producătorul ironic.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
